Sigur, la urma urmei, nu e nici o noutate. Dl. Dragnea minte zilnic. Minte precum respiră. Iar noi doar ne facem datoria de a-i notifica insului respectiv că nu poate duce cu fofârlica chiar pe toată lumea.

Vă amintiţi cum în luna noiembrie a anului trecut dl. Dragnea îl ameninţa fără sfială, de la tribuna Parlamentului României, pe dl. Ovidiu Miculescu, preşedintele-director general al SRR, care a îndrăznit să se opună eliminării taxei de abonament lunare? Vă mai amintiţi cum acelaşi domn cu numele de Liviu Dragnea ne asigura de la aceeaşi tribună că nimeni, de acum încolo, nu are nici cel mai mic motiv ca să mai plângă de grija SRTV, mai pe româneşte, TVR? care va avea asigurată o bună finanţare şi o viaţă liniştită imediat după ce va deveni, precum Radioul public, instituţie bugetară.

Cifrele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor îl contrazic însă fără nici cel mai mic drept de apel pe dl. Dragnea. Banii de care va dispune Radio România vor fi în 2017 mai puţini decât cei obţinuţi prin taxa de abonament în 2016. Asta în vreme ce bugetul Televiziunii publice, aparent generos crescut, este în aşa fel construit încât funcţionării curente - cheltuielilor cu personalul, de producţie, pentru utilităţi - îi este alocată o sumă cam la jumătatea celei din anul trecut. Marele rest ducându-se pe plata datoriilor istorice ale SRTV.

Sigur, ştiu foarte bine că în TVR domneşte risipa. Că d-na Irina Radu aruncă banii pe fereastră plătind colaborări nechibzuite propriilor ei pile, infiltraţilor de partid, oamenilor fără coloană vertebrală de genul unei lepre aşa cum e Ionuţ Cristache, adică unor realizatori neperformanţi, adunaţi de pe la birourile de şomaj din Bucureşti. S-au făcut şi achiziţii şi dotări aiurea fiindcă aşa a vrut specialistul în igienizarea dosului puşcăriaşului din Constanţa, Nicuşor Constantinescu, un anume Cristian Zgabercea, la rându-i cu probleme penale, producător general.

Dar chiar dacă Irina Radu şi-ar veni în fire, şi-ar redobândi luciditatea, ar fi cum nu se poate mai economă, chiar nu ştiu cum o va putea scoate la capăt TVR în lunile care urmează. Cu atât mai mult cu cât până azi nimeni nu a spus precis care anume sunt intenţiile sunt privitoare la viitoarea dimensionare a monstrului din Calea Dorobanţi 191. Nu se ştie câte canale vor rămâne, dacă se vor face sau nu restructurări de personal.

Cert e că minunatele măsuri ticluite la iniţiativa d-lui Dragnea (drepturile de autor pentru sintagma de dinainte îi revin în integralitate d-nei Irina Radu) pun în primejdie viitorul SRR şi SRTV.

P.S. Am şi o întrebare pe adresa doamnei Irina Radu, încă pdg al SRTV. Cum poate admite ca penalul Mădălin Voicu, secretar de Stat la Ministerul Culturii, să fie invitat regulat la emisiunea catastrofalului Ionuţ Cristache? Că fiica d-lui Voicu, Ioana, e plătită degeaba poate că mai înţeleg, dar ca şi tatăl să se înfrupte din banii TVR mi se pare de nepermis. Ce credibilitate mai poate avea în astfel de condiţii SRTV? Cea a Irinei Radu este zero. Ca şi cea a penalului Zgabercea.

Şi mai am o întrebare pentru duetul de aur Radu-Zgabercea. Cum explică atât de lunga pană de curent de miercuri seară. Nu are TVR sursă alternativă de curent? Cum e pregătită TVR pentru a face faţă în caz de urgenţă? Nu de alta dar tot miercuri a fost cutremur. Sub ilustra conducere a celor doi indivizi TVR pute a cadavru.

O a treia întrebare este adresată strict Irinei Radu. Cum e posibil să mai rămână în funcţie după un asemenea pocinog? Care să nu uităm că este o recidivă. Cât de mare este neruşinarea acestei individe?