Liviu Dragnea sau dorinţa de a pune lacăt pe computer

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La data de 21 octombrie 2015 publicam pe adevărul.ro editorialul intitulat „Liviu Dragnea, între Nicolae Ceauşescu şi Mihail Gorbaciov“. Textul respectiv apărea la scurtă vreme după încheierea lucrărilor Congresului PSD.

Liviu Dragnea, între Nicolae Ceauşescu şi Mihail Gorbaciov

Cel în urma căruia, în condiţii despre care nu mai are rost să discutăm acum, însă cum nu se poate mai relevante pentru ce şi cât înţelege PSD din democraţie, dl. Liviu Dragnea devenea preşedintele partidului, succedându-i în această funcţie d-lui Victor Ponta.

Îmi exprimam în editorialul cu pricina rezervele cu privire la capacitatea, dar şi la voinţa reală a noului lider de a reforma cu adevărat PSD. Degeaba vorbea dl. Dragnea de la tribuna Congresului despre necesitatea unor acţiuni concrete a căror urmare imediată ar fi urmat să fie eliminarea etichetei de neocomunist cu care s-a pricopsit PSD încă de pe vremea când se numea FSN. În van le cerea noul preşedinte delegaţilor la Congres şi, prin intermediul lor, tuturor membrilor de partid, să facă astfel încât, „să nu-şi precupeţească eforturile”, vorba lui Nicolae Ceauşescu, spre a spulbera reticenţele intelectualilor faţă de PSD. Dacă nu cumva chiar ostilitatea acestora. Fără rost erau, de asemenea, apelurile d-lui Liviu Dragnea ca PSD să îşi asume în mod critic trecutul. Cu toate greşelile lui. Trecutul însemnând şi mineriadele al căror sponsor politic au fost FSN, FDSN sau PDSR, adică aceeaşi Mărie cu altă pălărie, comandată uneori la unele case de modă cu ştaif din Apus, dar şi atacurile la adresa adevăratului ICR. Cel din perioada în care conducerea lui a fost asigurată de Horia-Roman Patapievici, Tania Radu şi Mircea Mihăieş.

Toate aceste apeluri sunau în gura d-lui Dragnea „ca dracu”, vorba domnului Petre Roman. Ele aminteau flagrant de falsele, trucatele reforme pe care s-a făcut că le impune PCR după 1965 Nicolae Ceauşescu, totul nu cu gândul reformării reale a partidului, cu atât mai puţin a comunismului care se va dovedi în timp nereformabil de unde şi lamentabilul său eşec, ci în vederea consolidării puterii personale.

Nu, nu erau în ultima decadă a lui octombrie trecut, nici cele mai mici indicii că dl. Liviu Dragnea are calităţile unui reformator real. Nici măcar de nevoie, aşa cum a fost pentru PCUS Mihail Gorbaciov. Dl. Dragnea era şi se dovedea încă de atunci, din octombrie, că va rămâne pe mai departe extrem de apropiat de figura titulară şi obsedantă a lui Nicolae Ceauşescu.

Nimic mai relevant în acest sens decât detaliul că baronul de Teleorman vorbea despre necesitatea reformării radicale a PSD la nici o lună după ce depusese la Parlament Legea defăimării sociale. Propunerea legislativă înregistrată la data de 25 septembrie 2015 a primit, la doar câteva zile de la depunerea ei, mai exact pe 29 septembrie, numeroase observaţii din partea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Cel în subordinea căruia ar urma să funcţioneze Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei. Un departament care nu va fi altceva  decât un organism birocratic şi coercitiv ce va trebui creat, ca urmare a adoptării legii, în vederea supravegherii aplicării acesteia. Departamentul va funcţiona ca un fel de poliţie a spiritului, dar şi a internetului, un angrenaj de control şi supraveghere înfiinţat pentru ca „legea Dragnea” să aibă urmările şi eficienţa dorită de iniţiator. Şi nu doar de el, ci şi de cei ce doresc să readucă România la timpurile în care dreptul de a deţine o maşină de scris, adică de a vorbi şi a scrie liber, era drastic limitat şi controlat. Proiectul Legii defăimării sociale conţine un adevărat plan de măsuri, aplicarea multora dintre ele căzând în sarcina şcolii. Un plan de măsuri care nu se poate să nu te ducă cu gândul la acţiuni şi activităţi similare desfăşurate de organele şi organizaţiile PCR şi de Departamentul Securităţii Statului.

Nimeni nu a ţinut cont toamna trecută de observaţiile CNCD, dar nici de cele ale feluritelor organisme ale societăţii civile. Care atrăgeau atenţia că dispunem  deja de alte instrumente legale care pot sancţiona toate atacurile la adresa demnităţii umane. Fiindcă da, sunt de acord cu asta, dreptul de a vorbi şi a scrie liber trebuie exercitat cu responsabilitate fără a ataca în vreun fel drepturile, demnitatea, onoarea, viaţa privată a unor semeni de-ai noştri. Oricine se simte defăimat, calomniat, discriminat avea deja în octombrie 2015, la fel cum are şi azi, cum şi cui să se adreseze, nemaifiind nevoie de un organism în plus sau de o reglementare suplimentară pentru aceasta.

Senatul nu a ţinut cont de observaţii şi obiecţii şi a adoptat legea. La data de 9 februarie 2016 respectivul act normativ a primit aviz pozitiv consultativ din partea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. Asta după ce dl. Dragnea însuşi s-a făcut că o modifică, scoţând din text anumite prevederi ce îi trădau caracterul vădit interesat politic, dar sporind, în schimb, amenzile ce urmează să fie plătite de contravenienţi. Cum PSD-UNPR-ALDE deţin în Camera inferioară a Parlamentului o majoritate confortabilă, nu am nici cea mai mică îndoială că Legea defăimării sociale, la care dl. Dragnea ne-a şi spus că ţine foarte mult, va trece. Oricâte eforturi va depune PNL în vederea opririi adoptării ei. Indiferent de amânarea obţinută miercuri.

Nu, actul normativ în cauză nu are în vedere, aşa după cum s-ar putea crede la prima vedere, limitarea libertăţii presei. Ci punerea de oprelişti în calea libertăţii individului.  A omului relativ educat care ştie ce înseamnă un computer personal şi cum se operează cu acesta. Să reamintesc în context teama nutrită de Nicolae Ceauşescu faţă de computer? Sunt vizaţi de aşa numita „lege Dragnea” cei 10, 3 milioane de utilizatori de internet pe care îi are la ora actuală România şi cei 8, 3 milioane de posesori de conturi de facebookOameni pe care preşedintele PSD îi percepe drept inamici personali fiindcă internetul şi reţelele de socializare au permis mobilizările umane din anii 2014 şi 2015 atât de nefavorabile PSD-ului. Cele de pe urma cărora dl. Victor Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale. Ori care au condus la căderea guvernului condus de acelaşi domn Ponta.

Sigur, nu mila faţă de soarta crudă a „prietenului Victor” îl determină pe dl. Dragnea să dorească cu tot dinadinsul o lege al cărei rost e acela de a pune un lacăt simbolic pe computerele cetăţenilor români. Ci îngrijorarea că situaţia se va repeta. Şi că viitoarea „victimă” va fi chiar dl. Liviu Dragnea.

Deşi cred în adevărul zicalei „paza bună trece primejdia rea”, am sentimentul că adoptarea Legii defăimării sociale, despre care aflu că pesediştii ar fi primit o dispoziţie pe linie de partid spre a o prezenta drept Legea toleranţei, va fi potrivnică intereselor politice pe termen lung ale PSD. Şi va aduce cu sine costuri electorale mari atât partidului cât şi d-lui Dragnea. Poate chiar începutul declinului politic al actualului şef autocratic al PSD. 

Căci vorba d-lui N. C. Munteanu, „e un început în tot sfârşitul”.   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite