Liviu Voinea, ministrul Bugetului: Se putea face bugetul pe 2014 şi fără acciza de 7 cenţi pe combustibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a explicat astăzi, la emisiunea „După 20 de ani“, modul în care a fost construit bugetul pe 2014. Voinea a precizat că în timpul negocierilor cu FMI s-a luat în calcul majorarea cotei unice de la 16% la 18%.

Despre taxa pe combustibil:

Se putea face bugetul pe 2014 fără acciza pe combustibil, dar cu un deficit mai mare. Pe încasările din primele nouă luni ale anului s-a estimat o inflaţie şi am ajuns la o sumă totală a veniturilor. Nu sunt rezerve în buget, sunt în trezorerie, există acest faimos buffer, care să acopere aproximativ cinci luni de finanţare. Ele nu sunt în buget, sunt în trezorerie. Golul de 5 miliarde de lei s-a umplut cu mai multe măsuri, printre care şi această acciză, care aduce 2,6 miliarde de lei. Încasările din aceste măsuri intră la comun. Este rezultatul negocierilor dintre Guvern şi FMI.

Creşterea cotei unice a fost pe masă, de la 16 la 18%. Am considerat că este în detrimentul economiei româneşti. Nu avem voie, punctual, prin lege, ca banii din această acciză pe combustibil să meargă expres la autostrăzi. Nu-mi permite legea. Nu am voie să prevăd explicit că un anume venit se duce într-un anume buget. Însă bugetul companiei de autostrăzi este prevăzut să crească substanţial. Banii din această taxă merg în găleata comună, dar din această găleată comună merge o parte mai mare la autostrăzi.

Despre TVA:

Când TVA era de 19%, rata efectivă de încasare era de 12%. Când a crescut de la 19 la 24, se încasează 13%. Un pic mai mult din jumătate din TVA se încasează. Pensiile cresc anul viitor. Momentul în care se dă creşterea, depinde de intrarea în vigoare a bugetului. După momentul în care va intra bugetul în vigoare, pensiile mărite se vor da retroactiv, dacă nu intră în vigoare legile respective. Sper ca în luna ianuarie Legea Bugetului să intre în vigoare. 

Acciza a fost negociată cu partenerii internaţionali. Amânarea accizei trebuie să fie compensată printr-o altă măsură. Am făcut bugetul în limitele date. Discuţia cu partenerii internaţionali privind scăderea CAS-ului se va lua în luna aprilie.

Cum se împarte bugetul pe 2014:

Banii din buget se duc pe pensii şi asistenţă socială - o treime, apoi pe sănătate -12%. Aici, la Sănătate, eu am propus bugetare pe bază de performanţă. Ar trebui făcute contracte între Ministerul Finanţelor şi Ministerul Sănătăţii, care să acopere însă nişte performanţe. Spitalele sunt finanţate prin contracte cu Casa de Asigurări. Începând din februarie se vor plăti arieratele la zi, adică cu o întârziere de 90 de zile, nu ca până acum, cu una de 300 de zile. Banii din buget mai merg la Educaţie şi la Transporturi, aproximativ 10%.

În 2013 ne apropiem de o creştere economică de 3%

Creşterea economică din acest an nu este atât de mult dependentă de agricultură, cât este de exporturi. Anul viitor este prognozată o creştere echilibrată de 2,2. Creşterea economică va veni şi din cerere internă, şi din majorarea capitalului de investiţii.

Anul acesta venim după trei ani de tăieri. De la anul începe şi reluarea programului de garantări.

La Ministerul Dezvoltării este o creştere semnificativă faţă de 2013, dar la ultima rectificare bugetară, în 2013, am tăiat bani de acolo. În 2014, sunt mai mulţi bani acolo, se duc 1, 5 miliarde, dar hai să comparăm cu 2011. Bugetul pentru autorităţile locale în 2012 a fost 1, 8 miliarde de lei, iar acum este de 1, 5 miliarde. În termeni comparabili, este mai mic decât în 2011.

Tratatul de aderare prevede că 85% din populaţia României să fie racordată la apă curentă şi canal; acum sunt 59%. De asta este bine să dăm bani acolo. Dacă nu se ating aceste angajamente la sfârşitul lui 2015, nu atungem 80%.

Din 2016, Comisia Europeană ne va impune penalizări pe care nu le veţi plăti dvs, le voi plăti eu.

Am alocat bani la Minsterul Dezvoltării pentru apă şi canal, nu cred că este greu de înţeles.

Vi se spune Tom Bugeţel

Foarte frumos, o să le placă şi fetelor mele. Eu fac ceea ce e necesar la nivelul bugetului consolidat.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite