Să pornim, aşadar, algoritmul:

1. Liviu Dragnea cere Partidului un miting pentru combaterea Statului Paralel (ignorăm motivele anterioare, că n-au legătură cu speţa).

2. Partidul se mobilizează exemplar şi aduce (nu contează cum) la Bucureşti 200.000 de persoane ca să combată Statul paralel. Aceasta este mulţimea A.

3. Este rezonabil de presupus că măcar o parte (nu ştim cât de mare) dintre participanţi nu au venit presaţi sau şantajaţi de nimeni, ci din proprie iniţiativă, din dragoste pentru partid, pentru lideri şi pentru ideile pe care aceştia le propagă. Aceasta este mulţimea B, inclusă în mulţimea A.

4. Corolar la punctul 3: este de asemenea rezonabil de presupus că mulţimea B reprezintă, la nivel naţional, nucleul cel mai dur şi cel mai pur al PSD, din moment ce componenţii ei au răspuns cu atâta entuziasm la apelul partidului.

5. Pe scena din Piaţa Victoriei a urcat mulţimea C: Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Gabriela Firea, Viorica Dăncilă, Liviu Pleşoianu, miniştri, parlamentari etc. Mulţimea C aparţine atât de mulţimea A (participanţi la miting), cât şi de mulţimea B (nucleul dur al partidului). Deşi redusă numericeşte, o notăm ca mulţime separată pentru că (a) deţine funcţii de putere în Stat, (b) unii dintre membrii ei au probleme şi interese penale şi (c) cei care nu au probleme şi interese penale sunt în relaţie de dependenţă politică cu cei din categoria (b).

6. Mulţimea C este cea care a vorbit la microfon, pe scenă, şi a denunţat în boxe de mare putere, cu mare vehemenţă, Statul Paralel.

7. Mulţimea A, ca întreg, a reacţionat apatic, semn că ea, ca întreg, nu împărtăşeşte neaparat ideile privind pericolul reprezentat de Statul Paralel. Sau că nu le înţelege, cu toată bunăvoinţa pe care e dispusă să o aloce acestui scop.

8. Discursul vehement al mulţimii C (aia de pe scenă) a primit urale şi încurajări mai degrabă sporadice, cu mult mai reduse ca intensitate faţă de ce te-ai aştepta de la o mulţime de 200.000 de oameni. Cel mai probabil, aceea era mulţimea B (nucleul dur), aflată într-o neaşteptată minoritate faţă de restul mulţimii A.

9. Divinitatea este acea entitate în care suficienţi oameni cred cu înfocare, fără să simtă nevoia să pună degetul pe ea şi să strige „Este!”. Iar o divinitate moare atunci când nu mai sunt suficienţi oameni care să creadă în ea. Zalmoxe atunci a murit: când n-au mai rămas suficienţi daci care să creadă în el.

10. Este cert faptic că există oameni care cred în existenţa Statului Paralel şi nici unul nu pune degetul pe el ca să strige „Este!”. De aici rezultă că Statul Paralel întruneşte unul din elementele constitutive ale unei divinităţi.  Rămâne de văzut ce se întâmplă cu celălalt element constitutiv: dacă sunt suficienţi de mulţi oameni care să creadă în el.

11. Mitingul PSD arată că în existenţa Statului Paralel cred cu înfocare doar mulţimea C, cea de pe scenă, şi mulţimea B, minoritatea anemică din Piaţa Victoriei. Sigur, mai cred în Statul Paralel câţiva îndrăgiţi jurnalişti şi oameni de televiziune, care n-au fost în Piaţa Victoriei, dar aceştia sunt prea puţini şi prea dependenţi de mulţimea C ca să poată fi luaţi în serios.

12. Rezultă aşadar că prin organizarea acestui miting şi prin rezultatele matematice pe care acesta le-a generat, Liviu Dragnea a reuşit practic să omoare Statul Paralel, dovedind că acesta este sever afectat de o lipsă cronică de enoriaşi.

În istoria umanităţii, un singur mare gânditor (mustăcios şi el) a mai trecut prin ceea ce, probabil, trece acum Liviu Dragnea: Friedrich Nietzsche. Marele filosof german a scris la un moment dat, oarecum neglijent la nuanţe, că „Dumnezeu e mort”, pentru ca apoi să se chinuie tot restul vieţii să demonstreze că nu el l-a ucis pe Dumnezeu, ci că el doar a constatat decesul. A ajuns chiar să scrie un fel de erată pentru contemporanii săi, sub titlul „Învăţaţi să mă citiţi bine!”.

Rămâne să vedem în ce măsură contemporanul nostru, Liviu Dragnea, va reuşi să iasă din încurcătura din care nici măcar bietul Nietzsche n-a izbutut să iasă.