Liviu Dragnea, despre negocierile privind noul Cod Fiscal: „Nu s-a ajuns la o soluţie, s-a ajuns la o propunere”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea. FOTO Mediafax
Liviu Dragnea. FOTO Mediafax

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, la Sulina, cu ocazia unui forum al tinerilor social-democraţi, că în privinţa proiectului noului Cod Fiscal stadiul negocierilor între partide este în continuare la nivelul propunerilor, nu la cel al unei soluţii, potrivit Agerpres.

„Nu s-a ajuns la o soluţie, s-a ajuns la o propunere. În primul rând, sunt mulţumit că ideea lansată de mine a dat roade, în sensul că am propus să încercăm să creăm un alt climat politic în România, nu un climat bazat pe scandal, tensiune şi contraziceri permanente, ci un climat în care cel puţin marile teme ale societăţii să fie în oarecare consens”, a afitmat Dragnea, potrivit sursei citate.  

„Că propunerea la care s-a ajuns poate deveni soluţia finală sau mai poate fi nuanţată este cu totul altceva. Vom avea întâlnirea liderilor politici care va decide acest lucru. Pentru mine, este mulţumitor faptul că ce am propus s-a întâmplat", a adăugat liderul social-democraţilor.

Reprezentanţii partidelor politice au anunţat zilele trecute faptul că au ajuns la un consens în ceea ce priveşte proiectului Codului Fiscal: TVA de 20% din 2016 şi 19% din 2017. De asemenea, în urma consultărilor s-a decis şi ca scoaterea supraaccizei la alcool şi la carburanţi să fie prorogată până la 1 ianuarie 2017.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite