Liviu Dragnea, despre achiziţiile făcute de fiul său de la compania Tel Drum: DNA pregăteşte să intre şi în familie

Liviu Dragnea, despre achiziţiile făcute de fiul său de la compania Tel Drum: DNA pregăteşte să intre şi în familie

Liviu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus vineri, întrebat de jurnalişti cum comentează informaţiile potrivit cărora fiul său, Valentin Ştefan Dragnea, a cumpărat terenuri ale companiei Tel Drum, că fiul său nu trebuie să îi comunice nimic şi susţine că DNA „pregăteşte să intre şi în familie”.

Ştiri pe aceeaşi temă

"De ce trebuia să-mi comunice mie? Ce, DNA-ul acuma pregăteşte să intre şi în familie, să înţeleg?", a spus Liviu Dragnea.

Dragnea a susţinut că fiul său nu îi cere sfaturi în ceea ce priveşte afacerile, iar în Tel Drum acesta nu are nicio funcţie. De asemenea, liderul social-democraţilor a reiterat că nu are nicio legătură cu firma Tel Drum şi i-a întrebat pe jurnalişi dacă „e atât de disperat DNA încât vă pune să puneţi întrebările astea?”.

"Nu-mi cere (sfaturi – n.r.), mai ales că din câte ştiu nu e nici director, nici administrator, nu are nicio funcţie executivă acolo, dar nu contează. De ce mă întrebaţi pe mine, sincer? Eu înţeleg că o firmă a făcut achiziţii de la o altă firmă, nu fiul meu. Şi eu n-am nicio legătură cu firma Tel Drum. Ce nu se înţelege aici? E atât de disperat DNA încât vă pune să puneţi întrebările astea? Are nevoie de alte informaţii? Nu dă DNA tot felul de informaţii pe surse? Luaţi-le de acolo!", a declarat liderul PSD.

Potrivit unei ancheta a jurnaliştilor de la Rise Project, fiul liderului PSD a cumpărat de la Tel Drum patru proprietăţi cu o suprafaţă totală de 3,9 hectare, la intrarea în Turnu Măgurele. Printre acestea se numără şi vila de protocol a Partidului Comunist.

Valoarea totală a fost puţin peste 100 de mii de euro, iar tranzacţia a avut loc pe 9 ianuarie, înainte ca cererea de insolvenţă să fie înregistrată la Tribunalul Teleorman.

Cumpărătorul acestor proprietăţi este, potrivit anchetei Rise Project, Oficial, o firmă în care fiul lui Liviu Dragnea deţine 70% din acţiuni.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: