Liviu Dragnea (USL): „Legislativul va avea 80 de parlamentari în plus“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că viitorul Legislativ va avea 80 de parlamentari în plus faţă de actualul Parlament.

În aceste condiţii, sala de plen, care are 501 locuri, va fi neîncăpătoare pentru cei 550 de aleşi care vor accede în Parlament după împărţirea tuturor mandatelor.

În aceste condiţii, Dragnea susţine că parlamentarii care vor accede în Legislativ de pe locurile 2 şi 3 ar trebui să stea la balcon.

Dragnea a mai spus că, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu îl va desemna de la început pe Victor Ponta premier, între Palatele Cotroceni şi Victoria va apărea o „coabitare serioasă“.

„Dacă preşedintele ar desemna un alt premier de la USL aş considera acest lucru inutil pentru că nu ar trece de Parlament. Sunt sigur că nu vom ajunge acolo. Cred că Traian Băsescu va surprinde pe toată lumea şi va da dovadă de înţelepciune“, a spus Dragnea
Potrivit lui Liviu Dragnea, Traian Băsescu va trece peste supărări şi va ţine cont de voinţa populară.

Rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central (BEC), la ora 10.00, confirmă victoria Uniunii Social-Liberale anunţată duminică seară de exit poll-uri. Potrivit BEC, pentru Camera Deputaţilor, USL a obţinut 58,63 %, în timp ce Alianţa România Dreaptă - 16,69 %. Pentru Senat, USL a câştigat 60% din voturi, iar ARD 16, 95%.
    


Alegeri parlamentare 2012: retrospectiva zilei de duminică

Ziua de duminică a fost decisivă pentru România următorilor patru ani. Din aproximativ 18,2 milioane de cetăţeni cu drept la vot, 41,72% s-au prezentat la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlament. Prezenţa la vot de ieri a fost cu 2,46% mai mare decât la alegerile parlamentare din 2008.

Duminică seară, după închiderea urnelor, exit poll-urile prezentate de adevarul.ro, preluate de la cinci institute de sondare a opiniei publice, atribuiau victoria Uniunii Social Liberale cu cel puţin 54% din voturi.

Luni dimineaţă, la ora 10.00, Biroul Electoral Central (BEC) a confirmat victoria USL prin înaintarea rezultatelor parţiale. Potrivit acestora, la Camera Deputaţilor, USL a obţinut la parlamentare 58,63 %, iar ARD - 16,69 %. La Senat, social-liberalii au câştigat 60,03% din voturi, iar Alianţa România Dreaptă – 16,95%.

Cifrele atribuite USL reprezintă cel mai mare scor obţinut de o formaţiune după FSN care a avut 66% la alegerile din 1990.

Liderii USL speră la o majoritate cât mai largă, motiv pentru care premierul Victor Ponta a făcut o ofertă de alianţă către UDMR, în speranţa de a avea două treimi din fotoliile viitorului Legislativ. Victor Ponta a declarat că a discutat cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi că de luni vor începe discuţiile pentru crearea unei majorităţi constituţionale cu Uniunea.Iniţial, răspunsul lui Kelemen a fost precaut, dar nu a exclus o posibilă alianţă cu social liberalii. Pe de altă parte, copreşedintele USL, naţional-liberalul Crin Antonescu, şi-a contrazis partenerul politic, susţinând că nu au discutat încă despre o alianţă de guvernare şi că „toate posibilităţile sunt deschise”. La nici 24 de ore de la declaraţii, Kelemen Hunor a revenit, însă, cu o declaraţie prin care a confirmat că negocierile dintre UDMR şi USL pentru o eventuală alianţă vor fi demarate înainte de publicarea rezultatelor finale ale scrutinului din 9 decembrie.

În timp ce formaţiunile politice aşteaptă redistribuirea voturilor, care reprezintă o şansă de a prinde totuşi mai multe locuri în Parlament pentru democrat-liberali, prioritatea preşedintelui Traian Băsescu este desemnarea viitorului premier. După doar două zile înainte de alegeri, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, şeful de stat a schiţat profilul următorului prim-ministru. În termeni plastici, Băsescu a afirmat că-şi doreşte un premier care „să rupă puţin filmul“ şi care „să nu aibă lucruri ascunse în CV”. Astfel, chiar dacă USL a depăşit 50% din voturi, Victor Ponta nu poate fi sigur de fotoliul de şef al Executivului. Pe piaţa politică s-au vehiculat şi alte nume, precum Mircea Geoană, George Maior, Ioan Rus sau Călin Popescu Tăriceanu. Băsescu i-a exclus pe ultimii doi, cel puţin la nivel declarativ.

Presa internaţională relatează despre mult-anunţata şi deloc surprinzătoarea victorie a USL, subliniind că alianţa lui Băsescu, ARD, a fost sancţionată de alegători din cauza măsurilor de austeritate aplicate. De asemenea,  publicaţiile internaţionale se concentrează asupra conflictului Băsescu-Ponta şi „coabitarea problematică” ce urmează.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite