Liviu Dragnea, din închisoare: De aici politica se vede în mod real. Este o democraţie mincinoasă în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Dorin Constanda
FOTO Dorin Constanda

Fostul lider PSD Liviu Dragnea a prezentat în ultima parte a interviului din închisoare cum vede ţara în spatele gratiilor. Acesta a afirmat că în România există în prezent o „democraţie mincinoasă” şi l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că face o campanie electorală împotriva acestuia.

„Mai e o expresie pe aici pe unde sunt eu acum: «bahaus», nu auzisem de asta până să ajung aici. Unde toţi se ceartă cu toţi, agitaţie foarte mare. Sigur că nu îmi place când văd ce se întâmplă, ar fi fost foarte firesc să se întâmple asta în primele luni după ce am plecat eu, dar a trecut un an şi ceva. Acuma, dacă l-au pus pe Ciolacu interimar, domne, să-l sprijine. Adică, ideea asta, hai să vedem cum îl dăm jos pe un om pe care l-am pus şi pe care l-am susţinut...”, a declarat Liviu Dragnea în interviul pentru Realitatea Plus.

Mai departe fostul şef PSD a vorbit despre cum vede scena politică din România din spatele gratiilor, punctând că la ora actuală „drepturile au devenit un moft” în ţara noastră.

„Nu ştiu, habar nu am ce face Marcel Ciolacu, eu doar mai aud nemulţumiri de aici. Eu vă spun, de aici România şi zona asta politică se vede altfel. Şi se vede într-un mod real. Eu, de exemplu, de aicea nu am cum să mai fiu presat permanent de tot felul de manipulări şi de tot felul de expresii din astea jignitoare care îţi tulbură cât de cât vederea. Lucrurile sunt foarte simple: este o democraţie mincinoasă astăzi în România unde drepturile sunt în situaţia de a fi devenit un moft. Din punct de vedere economic lucrurile stau foarte rău. Majoritatea oamenilor de afaceri au probleme, enorm de multe firme care au dat faliment sau sunt în prag de faliment, oameni care au pierdut locurile de muncă, probleme în agricultură, subvenţia la agricultură întârziată cred că şi acum la data la care vorbim mai e subvenţie nedată, noi o plăteam în octombrie, în avans. În ceea ce priveşte salarizarea,  sistemul de pensii, lucrurile sunt permanent în schimbare şi nesigure”, a adăugat acesta.

„Guvernul finanţează campanii dar stă şi bea prin cabinete”

Liviu Dragnea a atacat apoi Guvernul, dând de înţeles că ascunde numărul de persoane infectate, şi acuzând executivul „stă şi bea prin cabinete”.

„Eu, vă spun sincer, nimeni nu mai ştie acum dacă cifrele care se dau la televizor zilnic sunt reale sau nu pentru că ies, fac interviuri, am văzut un ministru în chiloţi când dădea interviu, preşedintele când făcea gimnastică la televizor, întindea mâinile să arate cât e distanţa socială, aud la radio, că la garaj urlă radiourile şi sunt spoturi din astea, mesaje cu domni, doamne sau domnişoare care cred că sunt actori şi îşi fac meseria foarte bine şi spun cu intonaţie despre necesitatea de a purta mască, despre cât de important este să nu distrugem toată munca celor care ne-au apărat şi că este o campanie iniţiată de Guvernul României. Şi Guvernul României stă şi bea prin cabinete în Palatul Victoria. Adică, băi, ştiţi ceva, noi finanţăm cu bani publici o campanie să purtaţi mască, dar noi nu purtăm, deci, e la mişto”, a mai afirmat fostul lider PSD.

Cea mai mare supărare a lui Liviu Dragnea

La final, Liviu Dragnea l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că îşi construieşte campanie electorală împotriva acestuia şi a dezvăluit că cea mai mare supărare a sa e că lumea nu mai crede în nevinovăţia acestuia.

„Există un singur stâlp de stabilitate în România, şi anume: domnul Klaus Iohannis. Şi ca să contruiască viitoarele campanii electorale, am înţeles că sunt în septembrie alegerile locale şi cele parlamentare nu ştiu când, habar nu am, şi vor să construiască aceste campanii împotriva mea. Şi au mai ieşit cu un dosar. Eu vreau să spun, sigur, mă mai doare mijlocul din când în când că am aceeaşi problemă şi nu se poate vindeca că este şi altă situaţie, dar de aplecat nu o să mă aplec şi nu o să îngenunchez, o să duc orice luptă pentru că sunt animat de nevinovăţie. Cea mai mare supărare a mea nu este generată de lipsa de libertate cât de faptul că sunt nevinovat şi cred că din ce în ce mai puţină lume mai crede altceva, dar deja anormalitatea a devenit normalitate”, a conchis Liviu Dragnea. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite