VIDEO Băsescu, după CSAT: STS poate depista doar telefoane fixe. Directorul Opriş nu este om politic şi nu poate fi schimbat ca să dea bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la scurt timp după încheierea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în cadrul căreia s-a discutat despre accidentul aviatic din Munţii Apuseni, că şeful STS nu va fi demis, întrucât instituţia pe care o conduce nu putea localiza aeronava prăbuşită.

Principalele declaraţii ale preşedintelui:

Despre accidentul de aviaţie din Apuseni: Solicitarea premierului de a organiza un CSAT m-a obligat să îl organizez. Vreau să fac o declaraţie referitoare la capacitatea statului de a acţiona în situaţii de urgenţă. După accidentul din ianuarie, s-a creat impresia că statul nu e capabil să acţioneze în situaţii de urgenţă. Vreau să precizez că atunci când atribuţiunile au reclamat, am coordonat acţiunile instituţiilor statului român, cea mai mare parte din ele fiind implicate în mod curent şi în acţiunile de salvare în cazul unor accidente aviatice.

Au fost acţiuni care au vizat siguranţa naţională şi toate, fără excepţie, s-au finalizat cu atingerea obiectivelor. Instituţii ca Ministerul Apărării, SRI, SIE s-au aflat în diverse situaţii care ţineau de siguranţa naţională în coordonarea mea şi mi-am atins obiectivele.

Două dintre cele pe care le cunoaşteţi sunt recuperarea ziariştilor din Irak şi aducerea în ţară a lui Hayssam. S-au făcut în coordonarea şefului CSAT, deci statul român are capacitatea să intervină în situaţii dificile.

Ce a deosebit aceste acţiuni de cele din Apuseni a fost coordonarea şi necoordonarea. Acţiunea din Apuseni nu a fost coordonată în conformitate cu reglementările în vigoare, de aceea a fost un eşec. În aceste zile, s-a instalat public prin persistenţa unor minciuni ideea că STS trebuia să facă localizarea exactă. Este o minciună, STS nu are nici echipamente pentru aşa ceva,  nu are nici dreptul legal să facă mai mult decât atât. Prin reglementările legale, STS preia pe linia de apeluri de urgenţă informaţii de la operatori de telefonie. 

STS are capacitatea să spună locul din care s-a făcut apelul când se face de pe un telefon fix. Dacă se face de pe un telefon mobil, STS primeşte indicativul celulei de la un operator.  Ceea ce STS primeşte şi transmite imediat către structurile care conform procedurilor trebuie informate este un spaţiu de identificare pe telefonie mobilă. 

STS a furnizat ca informaţie tuturor structurilor stabilite în astfel de cazuri. Coordonatele apropiate ar fi trebuit furnizate de centrul de la Moscova, dacă apelul ar fi fost lansat. Apelul nu a fost lansat. Nu fac comentarii de ce, e treaba specialiştilor să stabilească.

În aceste zile am asistat la o minciună publică lansată de politicieni care e de natură să discrediteze o instituţie a statului care şi-a făcut datoria, iar eu nu pot intra în jocul demiterilor numai pentru că dă bine la public ori la politicieni. Ar fi însemnat să accept că STS putea să facă mai mult decât să transmită informaţia cu privire la sectorul unde s-a prăbuşit avionul. Operatorul a transmis că aeronava se află în sectorul respectiv, şansa a fost că a avut semnal şi dincolo de sectorul pe care l-a dat.

Repet, STS nu are niciun mijloc tehnic de identificare a telefoanelor mobile. Ce s-a spus public e o minciună. Dacă verificaţi legislaţia, veţi vedea că operatorii de telefonie nu au dreptul să facă localizări la o dimensiune mai mică decât sectorul dat de antena în raza de acţiune a căreia s-a produs accidentul. Sigur, va fi o mare dezamăgire pentru cei care au propagat minciuna. 

Oricât mi-ar plăcea să dau o soluţie radicală, nu pot să fiu necinstit. Acest lucru este rezervat acelora care mint că pe telefonie mobilă STS putea da informaţii. Repet, când se face coordonare interinstituţională, instituţiile statului sunt capabile să facă faţă oricărei acţiuni necesare în caz de salvare.

Din informaţiile pe care le-am strâns şi vă asigur că e un volum enorm, trebuie să vă spun că dacă s-ar fi lucrat instituţional şi la MAI s-ar fi constituit Comandamentul din care fac parte un mare număr de instituţii ale statului, când pui la un loc informaţii de la STS, SRI, alt operator decât cel care a furnizat prima informaţie, dacă se puneau la un loc şi informaţiile de la Aviaţia Militară şi de la ROMATSA, cu certitudine localizarea s-ar fi putut restrânge la un perimetru mic.Din păcate, comandamentele cerute de lege nu s-au constituit nici la Ministerul Transporturilor, nici la MAI.

Repet, acum, în birou la mine, dacă pun la un loc informaţiile care s-au dat în primele 30 de minute, pot face localizarea. Totul este să se lucreze coordonat, cu un înalt demnitar în capul mesei.

Nu voi intra însă în niciun fel de detaliu, cazul e în ancheta Parchetului. Informaţiile pe care le am cu certitudine le au şi procurorii. Vreau să cred că vom avea răbdare până la terminarea anchetei procurorilor pentru a primi un punct de vedere avizat şi bazat pe lege, pe respectarea sau nerespectarea regulamentelor de intervenţie.

Mai fac un comentariu. Lipsa de coordonare nu necesită schimbarea regulamentelor, a HG, a legilor.  Am atenţionat şi în CSAT asupra acestei lucru, pentru că dacă de dragul de a arăta populaţiei că facem ceva deteriorăm un sistem care ar fi funcţionat dacă se repecta legea, nu vom culege decât rezultate negative. Ceea ce trebuie să facem în viitorul imediat este să respectăm legislaţia pe care o avem şi cu siguranţă instituţiile vor fi capabile să acţioneze cu suficientă promptitudine.

La terminarea CSAT, vă pot spune că deşi în CSAT legea după care funcţionează STS şi protocolul, a fost şi punctul de vedere al SRI, care a confirmat că STS nu are capabilităţi mai mari decât să arate perimetrul în care ar putea fi detectată o aeronavă dacă se merge pe identificarea telefoanelor mobile, prim-ministrul a solicitat trecerea STS la MAI şi destituirea directorului STS.

Cred că niciuna din variante nu e viabilă. Directorul Opriş nu este om politic şi nu pot să-l tratez nici pe el, pe Predoiu de la SIE ca pe oameni politici care pot fi schimbaţi ca să dea bine. Sunt oameni care au făcut o carieră militară şi nu-mi pot permite să-mi bat joc de ei de dragul politicului.

Despre deszăpezire:
 

Aş face o similitudine legată de această solicitare cu ce face Guvernul cu prefecţii. Deszăpezirea s-a făcut de oamenii aceştia prin lungi comandamente la televizor, penibile de multe ori, care au avut un singur rol: să acopere faptul că nu existau utilaje de intervenţie.Autostrada spre Constanţa cred că nici acum nu e deschisa. 

Mai mult, să dai afară prefecţii, când contractele le fac preşedinţii de CJ cărora nu li s-a putut spune o vorbă, CNADNR, căruia nu i s-a putut spune o vorbă, toate reproşurile şi executările s-au îndreptat către prefecţi şi mi se pare dezonorant acest mod de a lucra, când ei ştiu că toate contractele sunt la preşedinţii de CJ care au făcut achiziţii publice - legal sau ilegal, nu ştiu - ei se pretează la executarea prefecţilor. 

Structurile de securitate naţională nu pot intra în această morişcă a execuţiilor nefondate. Vă asigur că nu aş avea niciun menajament pentru un şef de serviciu care ar greşi, dar aici suntem în faţa unei mari minciuni publice. Toate capabilităţile STS sunt legate strict de determinarea perimetrului celulei în care se află telefonul.

Am făcut această declaraţie pentru că se impunea ca urmare a şedinţei CSAT. Dacă există cineva care poate dovedi că STS are capabilităţi mai mari decât cele ce vi le-am prezentat, vă asigur că nu stau nicio clipă pe gânduri pentru cererea de destituire a directorului Opriş. Nicio clipă, dar nu ne vom face bine continuând să minţim. Informaţiile pe care le am sunt legate şi de aeronavă, de funcţionarea echipamentelor de la bord, de desfăşurarea zborului.

Nu vreau să mă apuc eu să le interpretez public, o vor face procurorii şi vor stabili şi responsabilităţile pentru partea de zbor. 

Am mai observat că persoane neautorizate au transferat responsabilităţi de coordonare către cei care nu aveau responsabilităţi. A fost o hărmălaie.

Din acest motiv acei oameni nu au putut fi ajutaţi şi responsabilitatea MAI, a MT, a coordonatorului Comandamentului de la MAI nu poate fi dată deoparte. Repet, am coordonat aceste structuri în condiţii sau pentru obiective mult mai grele şi au funcţionat perfect, nu a existat un rateu, dar trebuie coordonare. Totul este să ştii ce ceri şi ce accepţi de la fiecare structură, trebuie cunoscute.

Cu prefecţii fac o singură observaţie. Mascarada televizată a comandamentelor nu face decât să fie o acoperire pentru banii nemeritaţi şi nemunciţi care se vor da firmelor clientelare iar în locul lor a fost scoasă Armata şi Jandarmeria. Aş propune Guvernului să constate neîndeplinirea contractelor şi să dea banii Armatei şi Jandarmeriei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite