Listele de semnături, o stratagemă

De câteva luni, la colţuri de bulevarde, mă întâlnesc cu un soi de corturi în care, chipurile, aş putea intra pentru ca să-mi exprim încrederea într-un candidat.

N-am nicio încredere, înăuntru nu e decît un registru cu date personale ale entuziaştilor trecuţi pe acolo, nu ştiu cum o fi peste tot, în Bucureşti sau în ţară, dar în corturile în care am intrat n-am găsit veun program politic, vreo broşură, curriculum vitae, vreun afiş, fluturaş, prospect (ca la orice produs „promoţional”!).

Ca şi cînd ar trebui să ştiu la ce să mă aştept, iar gestul meu ar fi pur formal. Pe dinafară mă privesc fotografiile supradimensionate ale unor chipuri, de parcă ar fi vorba de un concurs de frumuseţe, deşi nu poate fi vorba întrucît, în mai multe locuri,  fotografiile sunt vandalizate personajele devenind de nerecunoscut cu bărbi şi mustăţi.

N-am încredere în acurateţea acestor liste : n-am încredere în concordanţa datelor personale declarate cu cele reale, n-am încredere în corectitudinea personalului care le înregistrează, n-am încredere în centralizarea listelor  şi în analiza lor comparativă astfel încît să nu figureze acelaşi nume pe mai multe liste, n-am încredere în Biroul Electoral Central (ăla care la alegerile prezidenţiale trecute – prin purtătorul lui de cuvînt -  făcea greşeli de aritmetică şi de gramatică) nu cred că avem softurile necesare pentru suprapunerea listelor şi, de altfel, toate listele trebuie transcrise în limbaj electronic pentru a fi citite de softuri, nu cred că cineva poate, vrea, are timp, bani şi operatori pentru toate astea. Şi atunci, de ce ?

Cînd eram copil, pe la poarta noastră umblau nişte oameni (învăţători ori funcţionari de la sfatul popular?) să semnăm „Apelul pentru pace”. Eram prea mic, nici nu ştiam să mă semnez, dar îmi amintesc senzaţia de neînţelegere, de uimire în faţa ridicolului acelor cataloage pe care le cărau oamenii ăia şi cum luptau ele pentru pace împotriva imperialiştilor anglo-americani. Nu înţelegeam ce înseamnă propaganda. Acum ştiu ce a însemnat propaganda de tip comunist, menită să influenţeze pe cei mai slabi de înger, menită să prezinte intenţiile drept realizări, aceeaşi propagandă se manifestă şi astăzi sub forma acestor liste de semnături. „Vom strînge 5 milioane de semnături” se laudă unul la televizor zîmbind pe sub mustaţă. „Auzi, fă, că ăştia au strîns 5 milioane de semnături, păi ce să mai mergem la vot că e ca şi ales!”

Cineva pune la cale descurajarea electoratului pentru ca el să creadă că n-are nicio putere, că totul e hotărît şi că votul lui e un fleac...

O să ziceţi că aşa e Legea electorală, cere un număr de semnături necesare, că altfel o să avem 50 de candidaţi, dar poate s-ar fi găsit şi un alt sistem de validare a candidatului, în fond e promovat de un partid, nu? Boala veche, românească e că poposim la prima idee, ne e frică şi greaţă de orice studiu al altor variante, de parcă ne doare capul să ne gîndim. Cum a fost în 1990 cînd un partid se putea înfiinţa cu numai 251 de membri declaraţi, cum altfel, prin liste de semnături, adeziuni sau cum s-or fi numit? De la început am fost fraieriţi şi manipulaţi, democraţia noastră a fost aşezată pe temelii strîmbe şi şubrede, pe Constituţia lui Iorgovan la sfat de taină cu Iliescu...

Aştept, odată la cîţiva ani, ca puterea de decizie să fie în mîna mea. Listele de semnături urmăresc să ne deturneze de la vot. Ele nu pot avea relevanţa pe care o va avea numărătoarea buletinelor. Listele de semnături sînt virtuale, urnele sînt reale. Unde mai pui că listele sînt alcătuite în cu totul alt moment, neconcludent, al campaniei electorale, înaintea declaraţiilor şi dezbaterilor. Mai sînt puţine zile din această mascaradă, listele se vor închide, urmările lor vor rămîne ca un siaj în urma unei corăbii de piraţi, clocotind de spumă zgomotoasă şi de numere exorbitante de semnături. Am mai trăit odată un caz în care numărul de semnături adunate era mai mare decît populaţia cu drept de vot!

Şi, la urma urmei, de unde vine prevalenţa numărului mare asupra numărului mic, de unde prevalenţa cantităţii asupra calităţii, de unde mulţimile, majorităţile? Societăţile, progresul, lumea au fost împinse înainte de elite, de minorităţi, Uniunea Europeană de care azi sîntem mîndri şi mulţumiţi a numărat la început numai 5 state, bazele ei au fost puse numai de 2 politicieni vizionari, Mahatma Gandhi a înfrînt Imperiul Britanic de unul singur! Aici e loc de o discuţie mai lungă şi nici nu ştiu dacă-i pot face faţă...

Doresc ţării mele, şi mie, o prezenţă la vot exemplară, doresc ca toţi cei ce au vociferat pentru tot felul de cauze, mai bune ori mai rele, mai importante ori mai mărunte, să se mobilizeze şi să-şi clameze puterea! Listele de semnături pentru susţinerea candidaţilor sînt numai o stratagemă pentru manipularea celor cărora le e greu sau le e lene să gîndească cu propriul cap.