Liste şi petiţii

Semnarea unei petiţii este un gest de susţinere a unei cauze, nu un prilej de a-i supune pe cosemnatari unei aspre judecăţi, unei demascări publice pentru culpa de a mă fi călcat cândva pe bătături sau pentru aceea de a nu-i fi cunoscut până acum

Un fenomen ce a căpătat amploare în ultima perioadă este cel al petiţiilor formulate şi susţinute pentru diverse cauze. Este un fapt îmbucurător, fiind un semn al conturării unei culturi a asocierii. O cauză ce favorizează acest fenomen îl reprezintă reţelele de interacţiune socială. Dacă până nu demult pentru o petiţie era necesară înfiinţarea de puncte stradale, în care era necesar să stea cel puţin o persoană să gestioneze semnarea documentului, acum o petiţie poate fi semnată de acasă. Cu costuri minime, petiţia se lansează şi se semnează.

Ca în cazul oricărui fenomen social în creştere, şi în cazul petiţiei se observă o diversificare. Avem petiţii ce solicită sprijin din partea tuturor şi petiţii lansate şi susţinute de către categorii profesionale.

În cazul primei categorii, este greu de stabilit corectitudinea voturilor, fiindcă oricine poate semna sub diferite nume de câte ori doreşte. S-a văzut acest lucru în cazul petiţiei lansată de Antena 3 pentru demiterea Preşedintelui. S-au adus atunci argumente pro şi contra. Pe de o  parte, constatându-se voturi multiple de la acelaşi IP, s-a arătat că rezultatele pot fi falsificate, că 10 voturi nu înseamnă neapărat zece votanţi, fiind posibil ca ele să fie date de către o  singură persoană; de cealaltă parte, s-a arătat că voturile vin de la persoane şi nu de la IP-uri – dacă o familie are un singur computer în casă, toţi membrii pot şi au dreptul să voteze de pe el. În orice situaţie, este imposibil de stabilit dacă 10 semnături au în spate 10 persoane. Atâta timp cât nu se operează cu datele personale, nu se poate stabili fidelitatea procesului de semnare.

În cazul petiţiilor lansate de grupuri profesionale lucrurile sunt mai simple. De exemplu, în cazul Protestului jurnaliştilor împotriva practicilor degradante din presă, lansat de un grup de 7 organizaţii neguvernamentale, persoanele semnatare pot fi identificate. Nu mai este vorba de un vot ce poate fi dat sub pseudonim, fiindcă se poate stabili veridicitatea votului printr-o simplă verificare telefonică sau pe site-ul instituţiei în care lucrează  semnatarul. Dar, în cazul unei asemenea petiţii, problemele sunt de altă natură. Au apărut nemulţumiţi care nu contestă existenţa şi statutul profesional al semnatarilor, ci calitatea morală a unora dintre aceştia.

Evident, fiecare are dreptul să conteste orice, dar asta nu înseamnă că o astfel de contestare nu este de-a dreptul ridicolă. Când semnez o petiţie de acest gen, o fac pentru că susţin o idee, pentru că acel document exprimă şi opţiunea mea. Nu îi controlez la unghii şi la batistă pe cei ce semnează alături de mine. Nu mă interesează nici convingerile lor, nici trecutul lor. Şi cei pe care îi consider ticăloşi au dreptul să semneze o petiţie dacă îndeplinesc condiţiile puse de iniţiator(i), şi ei au dreptul să fie de acord sau să respingă o idee; şi ei pot ca o dată să aibă aceeaşi opinie cu a mea şi au dreptul să se exprime în acest sens. Nu pot avea pretenţia ca partenerii mei de petiţie să fie imaculaţi, ireproşabili în întregul lor după canonul meu de ireproşabilitate. Semnarea unei petiţii este un gest de susţinere a unei cauze, nu un prilej de a-i supune pe cosemnatari unei aspre judecăţi, unei demascări publice pentru culpa de a mă fi călcat cândva pe bătături sau pentru aceea de a nu-i fi cunoscut până acum.

Am fost întrebat odată dacă m-aş alătura unui protest pentru o cauză unor persoane cu  care nu am afinităţi ideologice. Da, sigur! Mă alătur, participăm, obţinem sau nu ceea ce dorim după care plecăm fiecare pe la casele noastre ideologice. Ce contează că sunt atâtea lucruri care ne despart dacă în privinţa unei cauze punctuale suntem de acord? Adesea nu ne putem înţelege cu cei ce au afinităţi ideologice asemănătoare cu ale noastre; ce pretenţii să avem de la cei ce împărtăşesc alte convingeri? Mă alătur protestului sau semnatarilor unei petiţii pentru o cauză bine precizată şi nu pentru a le bate obrazul că nu gândesc ca mine sau pentru faptul de a nu fi copilărit împreună. Dacă aş sta să caut motivele şi determinările fiecărui copetiţionar aş risca să rămân singur, dar cu argumentul beton pentru neasocierea mea cu ceilalţi: ei nu corespund ideologic!

Pe cei ce contestă calitatea morală a petiţionarilor îi întreb: atunci când au semnat o petiţie, au avut controlul asupra calităţii morale a celor ce au semnat după ei? Iar dacă nu le-a convenit cine a mai semnat, s-au retras de pe listă? Ce ne plac petiţiile noastre!

În completarea contestării calităţii petiţionarilor a apărut încă un fenomen: lista cu vinovaţi. Se extrag nume mai importante dintre semnatari, se face o listă apoi se pune o etichetă. Remarcaţi, nu este vorba de o contrapetiţie, de o petiţie care să susţină o ideea contrară primei, ci de o listă cu vinovaţi. Susţinerii unei idei i se răspunde cu atac la persoană, cu punerea unor semnatari pe o listă neagră, pe o listă a „odioşilor”. Urâţi-i, scuipaţi-i! Eeeiii, daca am fi fost în anii 50’, ce garnitură frumoasă se forma pentru Bărăgan! Metehne vechi ale noilor spirite libere.

După cum spuneam, este îmbucurător faptul că apar petiţii pe teme de interes general, că ne antrenăm în a susţine şi în a impune în agenda publică anumite idei şi opţiuni. Iar acest fenomen trebuie să continue indiferent de câte liste vor apărea. Poate că, într-o zi, cei ce ştiu  acum doar să facă liste, vor învăţa să scrie şi să susţină o petiţie pe care s-ar putea să o  semnez. Depinde de cauză.