Trecând peste o serie de aspecte care ţin de însuşi esenţa respectării regulilor  jocului democratic să vedem care ar fi, totuşi, pricipalele consecinţe politice ale acestei decizii extrem de controverste.

1. Un preşedinte cu legitimitate scăzută. Prezenţa extrem de slabă în primul tur al alegerilor prezidenţiale, cea mai scăzută prezenţă înregistrată la acest tip de alegeri, este un indicator pentru apatia generată în rândul alegătorilor atât de profilul candidaţilor, cât şi de oferta electorală pe care aceştia au încercat să o vândă în acestă campanie. Normalitatea, fericirea, educaţia şi performanţa, simplitatea sau implicarea nu au stârnit entuziasm în rândul electoratului, prezidenţialele din acest an transformându-se mai mult într-o afacere care a viziat electoratul fidel al partidelor. Lipsa dezbaterilor electorale, care acţionau ca un veritabil stimul electoral, va contibui din plin la acutizarea acestei apatii electorale cu consecinţe pentru anul electoral 2020.

Dacă pentru Viorica Dăncilă miza unei confruntări electorale nu este atât de mare, fiind puţin probabil ca aceasta să atragă de partea sa numărul de voturi necesar pentru a câştiga competiţia, Klaus Iohannis joacă în turul doi legitimitatea ca preşedinte, iar nu funcţia în sine. Ales în anul 2014 cu peste şase milioane de voturi, pentru Iohannis este esenţial ca al doilea mandat să demareze de la un număr similar de voturi. Pentru un preşedinte al doilea mandat este cu mult diferit faţă de primul, vulnerabilităţile, capcanele şi riscurile la adresa sa fiind mult mai mari şi se fac simţite începând chiar cu a doua zi după alegeri. Iar un exemplu în acest sens este chiar al doilea mandat al predecesorului lui Iohannis. Traian Băsescu având nu doar o experienţă politică foarte mare, ci şi instinctul de supravieţuire dobândit în anii în care a stat pe mare, a luptat din greu în campania din 2009 pentru a se realege cu acelaşi număr de voturi ca în cazul primului mandat, reuşind să obţină chiar cu peste 150 de mii de voturi mai mult. Deşi şi-a reconfirmat legitimitatea electorală, finalul celui de-al doilea mandat nu a fost deloc unul uşor pentru acesta. Or, e greu de crezut că în lipsa unui stimul emoţional, precum dezbaterile electorale, Iohannis va reuşi să mobilize încă trei milioane de alegători să vină la urne pe 24 noiembrie astfel încât să se relegitimeze cel puţin cu acelaşi număr de voturi ca în anul 2014.

2. Pierderea încrederii electoratului de bază. După alegerile prezidenţiale din 2014 încrederea în Iohannis aproape că a explodat ajungând rapid la cote de 60% şi chiar 65%, lucru care este puţin probabil să se mai repete şi după aceste alegeri. Că le place sau nu modelul de preşedinte propus de Iohannis, electoratul PNL va merge să-l voteze şi în turul doi. Însă refuzul acestuia de a participa la dezbateri electorale va avea efect direct asupra nivelului de încredere în rândul propriului electorat. Un electorat PNL care este format pe de o parte din electoratul vechiului PNL cu amintirea unor lideri precum Călin Popescu Tăriceanu sau Crin Antonescu, care nu au refuzat niciodată dezbaterile electorale, parlamentare, dar nici interviuri cu jurnalişti incomozi, iar pe de altă parte din electoratul fostului PDL nostalgic după show-urile mediatice reuşite de Traian Băsescu la orice apariţie. Ca să fie iubit, un lider mai întâi trebuie să se facă respectat. Iar în politică, de cele mai multe ori, respectul îl capeţi în confruntările directe cu adversarii tăi. Klaus Iohannis a anunţat deja că are ambiţii foarte mari pentru acest al doilea mandat. De la modificarea Constituţiei, până la „schimbarea autentică şi profundă” a României. Or, pentru ca un preşedinte să poată demara schimbări de o asemenea anvergură are nevoie mai întâi de încrederea cetăţenilor ţării şi, mai ales, a propriului electorat.

3. Pericolul suspendării. Dacă în primul mandat Klaus Iohannis a fost scutit de emoţiile unei suspendării din funcţie, este greu de crezut că în al doilea mandat acest lucru ar putea să mai fie evitat. Scos de la guvernare cu un an înainte de terminarea mandatului, hărţuit şi devenit pricipala ţintă de atac, PSD-ul nu va ezita să îşi ia revanşa atunci când contextul politic îi va deveni din nou favorabil. De altfel, miza alegerilor parlamentare din anul 2020 va fi tocmai formarea unei majorităţi necesare pentru suspendarea preşedintelui, fie că vorbim de suspendarea pe baza articolului 95 din Constituţiei – deciziile Curţii Constituţionale abundă de verdicte de încălcare a Constituţiei de către Klaus Iohannis – fie de punerea sub acuzare şi de suspendarea pe baza articolul 96. Or, în cazul unei suspendări care implică organizarea referedumului pentru demiterea din funcţie pentru Klaus Iohannis va fi extrem de dificil să vină în faţa poporului şi să-i ceară susţinerea din moment ce el a refuzat să se legitimeze electoral aşa cum au făcut toţi predecesorii săi. Adică prin dezbateri electorale.

***

Pentru un preşedinte al doilea mandat este mai mult despre cum va reuşi să iasă din scenă şi cum va reuşi să îşi păstreze puterea şi influenţa. Reconfirmarea în funcţie cu un număr mare de voturi îi asigură liniştea în raport cu instituţiile de forţă care te pot devora oricând dacă te simt un lider slab. De asemenea, menţinerea unei cote de încredere ridicate este suportul de care are nevoie pentru a demara schimbările care pot afecta o parte importantă a populaţiei, precum şi cheia anihilării posibilelor ameninţări care pot să apară din partea adversarilor politici. Pentru toate acestea este însă necesar ca Iohannis să vină împreună cu contracandidatul în faţa poporului şi să-şi demonstreze abilităţile de lider. Altfel va rămâne în memoria electoratului ca singurul candidat care a chiulit de la examenul pentru preşedinte.