Nu pentru că spusele domniei sale s-ar situa în afara cutumelor sau prerogativelor funcţiei prezidenţiale ori ar fi fost de natură să afecteze în vreun fel imaginea ţării. Dimpotrivă. Toţi cei care, având privilegiul de a cunoaşte limba germană, limbă în care preşedintele României a preferat să acorde interviul, l-au putut urmări integral în varianta online, au avut cuvinte de laudă la adresa declaraţiilor d-lui Iohannis.

Ce i-a nemulţumit atunci pe nemulţumiţii de serviciu de la Bucureşti, indiferent că ei se numesc Ion Cristoiu, Valentin Stan sau Robert Turcescu şi, colac peste pupăză, Traian Băsescu? Şi care au dat curs obiecţiilor lor într-un limbaj trivial, de mahala care îi mai dezonorează o dată şi îi descalifică uman şi profesional – a câta oara? – dovedind cât de puţin au sau au avut ei în comun cu profesiile ori cu demnităţile publice exercitate sau deţinute de-a lungul anilor.

Pe unii, îndeosebi pe fostul preşedinte Băsescu, i-a pus pe jar, în chip vadimist- naţionalist-patriotard, faptul că preşedintele în funcţie a vorbit în limba germană. Pe care l-a acuzat că ar deveni omul nemţilor. Semn că din mintea dlui Băsescu nu au dispărut lecţiile de învăţământ politic comunist care, graţie şi altor servicii aduse regimului lui Nicolae Ceauşescu şi braţului său înarmat, i-au adus străveziu-securistul lui post de la Anvers.

Alţii, precum colonelul Robert Turcescu, un individ consumat ce umblă cu cerşetoria spre a-şi deschide pe banii naivilor un post de televiziune online după ce calitatea lui de ofiţeri acoperiţi i-a închis definitiv poarta de acces spre orice alte mijloace de presă, s-au mai făcut o dată de râsul lumii pretinzând că interviul în cauză nu ar exista. Interviul există, iar existenţa lui a fost confirmată de reportera Televiziunii germane. Atâta doar că nu a fost (încă) difuzat integral, situaţie ce a fost dinainte convenită în detaliu atât de intervievat şi de stafful domniei sale, pe de o parte, cât şi de intervievator şi instituţia de presă reprezentată de acesta, pe de alta.

Or, în aceste condiţii nu poţi decât să constaţi cât de grav şi de lipsit de onestitate e când cineva care încă se pretinde jurnalist, ba chiar e gata să te poftească la masă dacă îi recunoşti printr-o donaţie consistentă această calitate, când un personaj cu alură de justiţiar care a făcut umbră studiourilor de televiziune preţ de vreo 20 de ani şi care printr-o imensă păcăleală a fost socotit jurnalist de top, nu ştie ori se preface a nu şti care e diferenţa între acordatul unui interviu şi transmiterea acestuia.

O a treia categorie de critici a vizat esenţa întrebărilor adresate preşedintelui Klaus Iohannis. Mai exact, ele au fost socotite ori aranjate, ori din cale afară  politicoase, ori nu pe atât de încuietoare precum şi le-ar fi dorit „maestrul” Ion Cristoiu ot Găgeşti. Secretar cu simbrie al Elenei Udrea şi navetist supărăcios prin media românească ce se face a uita că preşedintele României s-a adresat publicului german care ştie destul de puţine despre România, şi nu telespectatorilor din România.

Dar nu despre aberaţiile profesionale, de etică sau comportamentale ale unor inşi deveniţi complet neînsemnaţi şi marginali precum Traian Băsescu, Valentin Stan, Robert Turcescu sau Ion Cristoiu doream să scriu în însemnările mele de azi. Ci despre faptul că cei în ale căror atribuţii de serviciu se află reglarea şi administrarea comunicării instituţionale dintre Palatul Cotroceni, presa română şi publicul larg din ţară nu şi-au făcut defel datoria. Au informat incorect şi printr-un amărât de sms despre existenţa interviului. Au indus confuzie în legătură cu modul şi momentul în care acesta va deveni public. Nu au pus la dispoziţia presei române o traducere autorizată, oficială a celor declarate de preşedinte. Nu îi atrag atenţia acestuia, cu toată deferenţa cuvenită, că nu a ales deloc cea mai bună cale adresându-se românilor cvasi-exclusiv pe Facebook. Că nu e nicidecum normal că, de când se află la Cotroceni, dl. Iohannis a acordat doar două interviuri televizate unor posturi particulare şi niciunul Televiziunii publice, aşa cum ar fi fost normal. Că de prea puţine ori intră în contact cu presa română, îngăduind şi facilitând în acest mod tot felul de speculaţii necinstite şi voit aberante, precum cele evocate mai sus. Speculaţii datorate unor specialişti în dezinformare. Şi că dezinformarea prinde cu atât mai mult cu cât tăcerilor mult prea profunde ale preşedintelui li se opune verbiajul obraznic şi glumiţele de băiat de cartier ale premierului Victor Ponta.

Toate acestea demonstrează că preşedintele Klaus Iohannis mai are mult de lucru până când se va putea declara mulţumit de calitatea consilierilor şi a întreg aparatului de lucru de la Cotroceni.

Deocamdată nemulţumiţi încep să se arate românii. Oamenii de bună credinţă şi nu cuvântelnicii contra cost încep îşi cam pierd răbdarea. Ceea ce numai bine nu e. Cele 6 luni de graţie ale preşedintelui se apropie de sfârşit. Iar primul pas spre insatisfacţie şi semne de întrebare îşi dobândeşte dreptul la existenţă.