Mama Nicoletei nu avea aceleaşi inhibiţii şi ma înjura pe faţa. La început, nimeni nu a crezut că o să stau în ghetou mai mult de câteva zile. Apoi au crezut că am un interes financiar să îmi petrec zilele de weekend pe Aleea Drogurilor din Ferentari.

Am auzit o mulţime de mizerii despre mine venite de la oamenii pe care îi ajutam. Am continuat să fac ceea ce am crezut că trebuie să fac şi să ajut cât de mult am putut. De ceva timp, lucrurile s-au schimbat. Azi, mama celor doi ne-a mulţumit şi a fost tare drăguţă pentru că i-am dus copiii la dentist. Mama Nicoletei se poartă şi ea atât de frumos, încât din când în când o mai rog să zică o înjurătură ca să mă asigur că se simte bine.

Nu am să mai încerc să conving pe nimeni de motivele pentru care am decis să fac politică şi că nu am nimic, dar absolut nimic, de câştigat făcând politică. Faptul că îmi pot permite să încerc să fac politică fără să depind de cineva este principala motivaţie, dar şi curiozitatea joacă un rol. Mă simt, de asemenea, responsabil să fac şi eu ceea ce mulţi au făcut pentru mine. Datorită multor, multor oameni cu mult bun-simţ am ajuns să trăiesc mult mai bine decât mi-aş fi putut imagina. Sunt învăţat cu înjurături şi nu cedez uşor.

Nu am să fac politică dacă o să obosesc şi nici dacă nu o să mă simt util sau potrivit. Nu o să fac politică dacă asta mă va face nefericit. Nu o să fac politică dacă voi crede că nu pot schimba ceva pe termen lung. Nu o să stau într-un partid de dragul partidului şi nici nu voi mai face politică vreodată dacă nu o să funcţioneze PLUS. O să mă opresc în momentul în care o să mi se pară că fac un sacrificiu şi nu ceea ce ar trebui să fac.

Nu mă simt dator nimănui şi, ca adult, nu ştiu să fi primit de la nimeni mai mult decât am oferit.

Nu mă simt responsabil pentru alţi oameni din partidul din care fac parte, aşa cum nu mă simt responsabil că am aceeaşi cetăţenie ca Nicolicea sau Pleşoianu sau gene care nu corespund criteriilor de puritate ale celor mai verzi dintre noi, fie ei cei mai albi sau cei mai măslinii. Nu cred că o să existe un partid Albă ca Zăpada, dar la momentul la care scriu asta mă inspiră o bună parte a celor care sunt în PLUS. Nu o să fac nimic pentru a fi plăcut doar de dragul de a fi plăcut si nici nu o să sprijin necondiţionat pe cineva. Nu am absolut niciun interes pentru a obţine funcţii de partid, nu o să fac niciodată lobby intern pentru a promova în partid. Nu o să fac nimic diferit de ceea ce fac în mod obisnuit pentru a câştiga voturi sau glorie.

Sunt convins că nu sunt bun de politician clasic, dar sunt la fel de convins că felul în care se face politică acum nu ajută multă lume, în afara oamenilor de tip Dragnea şi a prietenilor lor.

Sunt sigur că pot să fiu oricând mai prost decât mă aştept şi nu vreau să mă opresc din a încerca să fac lucruri din frica de a nu greşi. Am greşit de multe ori şi am învăţat mult mai mult din cucuiele pe care mi le-am făcut eu decât din cele pe care le-am văzut la alţii.

Nu există sfinţi şi cred că puterea îi corupe până şi pe cei mai bine intenţionaţi. Am fost de câteva ori naiv, dar încă prefer să cred că majoritatea celor din jurul meu sunt oameni buni. Nu am de gând să dau în paranoia teoriilor conspiraţioniste pentru a îmi justifica eşecurile.

De fiecare dată când am început ceva nou mi-am scris pentru mine liniile peste care nu voi trece. De mai mult de zece ani am reuşit să le respect. De data asta, cred că cel mai bine este să le fac publice. Teoria spune că cele mai respectate promisiuni sunt cele asumate voluntar şi făcute public.

Un reper pentru posibile viitoare dileme politice.