Liderul senatorilor PNL: Există această temere că se implică şi anumite organisme care nu au ce căuta în această competiţie politică. Au existat în trecut

Liderul senatorilor PNL: Există această temere că se implică şi anumite
organisme care nu au ce căuta în această competiţie politică. Au existat
în trecut

Virgil Guran FOTO MEDIAFAX

Liderul senatorilor PNL Virgil Guran vorbeşte despre temerea unei posibile implicări a serviciilor de informaţii sau a altor organisme în competiţia internă pentru şefia partidului. Acesta aminteşte o declaraţie a liderului liberalilor Ludovic Orban care le-a atras atenţia „celor din exteriorul PNL, care sucesc mâini la spate, care umblă la scheletele din dulap ale unora şi altora”, că nu va ceda.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liderul PNL Dâmboviţa, susţinător al lui Ludovic Orban la şefia formaţiunii explică faptul că preşedinţii de filiale se tem că s-ar putea să se inventeze anumite probleme pentru unii dintre ei. „Există de regulă în România, din păcate, a existat un obicei să se mai implice şi... hai să zicem anumiţi oameni care deţin informaţii reale sau ireale, oameni care mai încearcă să forţeze nota. Cu alte cuvinte, după cum vedeţi, mai apar în această perioadă preşedinţi de organizaţii cărora li se scoate câte un dosar vechi-vechi sau chiar ceva nou şi pueril deocamdată. Există această temere că se implică şi anumite organisme care nu au ce căuta în această competiţie politică”, a afirmat Virgil Guran, luni la RFI.

Întrebat dacă se referă la DNA, Guran a precizat că „nu neapărat DNA”. Chestionat dacă ar fi vorba despre serviciile de informaţii, liderul senatorilor PNL a replicat: „Este posibil la un moment dat şi acest lucru, dar într-adevăr, acest lucru trebuie probat. Eu cred că mai mult, Ludovic a atras atenţia că nu trebuie să se întâmple ceea ce trebuie să recunoaştem că în România s-a mai întâmplat în trecut şi că nu este bine în momentul de faţă să se întâmple. Deocamdată nu am văzut să aibă probleme deosebite anumiţi preşedinţi de judeţe, dar se tot vehiculează această idee. Sper să rămână la statutul de discuţii şi nu ceva concret. Ar fi păcat pentru democraţia României”.

De asemenea, întrebat unde se vehiculează astfel de informaţii, Guran a spus: „După cum vedeţi şi în presă şi în partid, în mod deosebit. Deci sincer, există discuţii între noi, între preşedinţi, că s-ar forţa nota, că... vin tot felul... dar eu sper să fie pure speculaţii, tot felul de ameninţări, că s-ar putea să se inventeze la un moment dat anumite probleme pentru preşedinţii de organizaţii, dar eu cred cu tărie că sunt pure speculaţii”.

Întrebat dacă nu i se pare că astfel de opinii seamănă cu afirmaţiile fostului preşedinte al PSD Liviu Dragnea, atunci când vorbea despre statul paralel şi ingerinţele serviciilor secrete, Virgi Guran a spus: „Da, într-adevăr”.

„Eu spun şi am curajul să spun că au existat în trecut astfel de implicări şi s-a dovedit, ce să mai... că aţi văzut cazuri de notorietate în privinţa DNA şi a serviciilor, cu anumiţi conducători de acolo, care au fost şi destituiţi la un moment dat şi acest lucru trebuie să înceteze, pentru că într-o ţară normală nu se întâmplă aşa ceva şi de asta au ajuns să se dezvolte, să existe o democraţie. La noi, în România, din păcate, câte un om care are personalitate, care încearcă să facă ceva, i se găseşte imediat ceva, ca să fie denigrat, chiar dacă se dovedeşte peste un anumit timp că nu este real, de multe ori îi întrerupe cariera politică sau chiar omul renunţă, fiind efectiv scârbit de ceea ce se întâmplă”, a conchis Guran.

Citeşte şi Orban: „Mulţi dintre cei care-şi clamează susţinerea pentru Cîţu nu-l consideră capabil să conducă partidul. O fac din alte motive”. Avertismentul şefului PNL

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările