Liderii USD nu renunţă la alianţă. „USD nu este în afara USL. Este un simplu pretext politic al liberalilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii USD, Victor Ponta, Daniel Constantin şi Gabriel Oprea, au reacţionat, într-o singură voce, la solicitarea PNL de desfiinţare a alianţei electorale USD. În opinia celor trei lideri, înfiinţarea alianţei nu încalcă protocolul USL pentru că USD este o construcţie formată pentru a participa la alegerile europene, decizie ce nu încalcă protocolul USL.

„În protocolul USL nu se precizează nimic despre participarea la alegerile europene, iar USD este o alianţă electorală formată în perspectiva participării comune la alegerile pentru Parlamentul European. Uniunea Social Democrată s-a format ca alianţă electorală în urma deciziei comune a PNL, partid reprezentat prin vocile domnilor Crin Antonescu şi Klaus Iohannis, respectiv a celorlalte trei partide care formează Uniunea Social Liberală, PSD, PC şi UNPR, de a participa pe liste separate la alegerile europarlamentare din mai 2014“, se arată într-un  comunicat al USD.

Referitor la articolul 9 invocat de liberali, cei trei lideri USD susţin că formarea unei alianţe pentru alegerile europene nu este interzisă în protocolul USL. „Articolul 9, punctul 8 din document, invocat de către colegii din PNL, se referă strict la participarea separată în alte alianţe electorale la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale. Uniunea Social Democrată nu este în afara şi nici împotriva USL. Ridicarea publică a acestui subiect este un simplu pretext politic, într-un moment în care România are nevoie de stabilitate“, se mai rată în sursa citată.

Totodată, liderii USD au ţinut să amintească că liberalii au salutat înfiinţarea noii alianţe. În acest sens, este citat liderul PNL Crin Antonescu cu o declaraţie din 10 februarie. „Că vom merge pe liste separate se ştia de mult. Uniunea sau alianţa electorală pentru alegerile europarlamentare constituită astăzi nu este nicio surpriză. Din punctul meu de vedere, este un lucru normal, un lucru anticipat, este o alianţă formată din aliaţi ai noştri şi urez succes la europarlamentare. Noi vom candida la alegerile europarlamentare sub sigla PNL. Nu e niciun fel de confuzie în această privinţă şi asta ne interesează pe noi“, arată liderii USD.

PNL cere desfiinţarea USL

Liberalii s-au întrunit ieri în Biroul Politic, iar după mai bine de trei ore de discuţii, în spatele uşilor închise şi cu un aparat de bruiaj instalat în sală pentru a nu transpira nicio informaţie, au adoptat o rezoluţie prin care cer desfiinţarea Uniunii Social Democrate, noua alianţă dintre PSD, UNPR şi PC, pe motiv că s-a încălcat protocolul USL, care nu permite formarea niciunei alte alianţe paralele, nici măcar una electorală.

„ PNL cere tuturor celorlaţi trei membri, respectiv, PSD, UNPR şi PC anularea documentelor referitoare la USD deoarece contravin inflagrant protocolului USL. Nu interzicem să meargă într-o formulă comună la europarlamentare, dar nu prin încercarea de a substitui o titulatură care înseamnă USL“, a anunţat Crin Antonescu imediat după BPN.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, susţine că părţile care formează USL nu pot constitui o altă alianţă, indiferent de scopul acesteia, conform protocolului USL.

„În ultima perioadă au existat unele disfuncţionalităţi în cadrul USL, ca urmare a faptului că PSD nu a respectat protocolul alianţei prin înfiinţarea USD. Conform articolului 9.8 din Protocolul USL, părţile nu vor accepta sau iniţia participarea separată în alte alianţe electorale, fără vreo menţiune că acest articol se referă la alegeri prezidenţiale, parlamentare sau europarlamentare“ a afirmat Pocora.

Citeşte şi:

Antonescu: „Am întrebat nominal dacă îmi cere cineva demisia. Nu s-a solicitat aşa ceva. USD trebuie să dispară“

iberalii au votat pentru desfiinţarea USD, pentru că încalcă protocolul USL. De asemenea, senatorul Sorin Ilieşiu a fost propus pentru excluderea din partid, după ce i-a cerut demisia lui Crin Antonescu. Întrebat dacă se va întâlni cu premierul Victor Ponta în această seară pentru a discuta despre propunerile liberalilor, Antonescu a replicat, zâmbind: „E, totuşi, Champions League, joacă Barcelona“.

Ruperea USL, în ochii românilor

USL este în criză. Victor Ponta şi Crin Antonescu spun că nu vor ruperea alianţei. Colegii lor de partid cred altceva. Politologii spun că ruperea USL este inevitabilă. Dar oamenii, ce cred oamenii? Reporterii „Adevărul“ au ieşit în stradă şi au căutat răspuns la o simplă întrebare: „Se rupe sau nu se rupe USL?“

Liberalii din ţară îl susţin pe Crin Antonescu, dar vor şi la guvernare

Şefii de organizaţii judeţene susţin cu tărie că liderul lor, Crin Antonescu, nu ar trebui schimbat din funcţie, în ciuda conflictelor pe care le poartă, pe de o parte, cu Victor Ponta, şi, pe de altă parte, cu câţiva liberali din interiorul partidului grupaţi în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu. Totodată, liberalii susţin rămânerea la guvernare, însă o condiţionează de respectarea protocolului USL de către PSD.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite