Unde fug liderii PNL ca să prindă un loc în Parlament

Unde fug liderii PNL ca
să prindă un loc în Parlament

Alina Gorghiu, Mihai Voicu, Anca Boagiu şi Cătălin Predoiu au ales calea provinciei

Frica unor lideri liberali din filiala PNL Bucureşti că nu vor fi aleşi în Parlament i-a făcut să-şi aranjeze locuri eligibile în teritoriu. Anca Boagiu candidează la Maramureş, Cătălin Predoiu la Călăraşi, Mihai Voicu merge în diaspora, iar Alina Gorghiu, cel mai probabil, la Timiş.

Ştiri pe aceeaşi temă

Validarea listelor pentru parlamentare a consfinţit oficial faptul că cei mai importanţi lideri PNL preferă să evite confruntarea electorală din Bucureşti şi merg în teritoriu, acolo unde le-au fost asigurate locuri eligibile. Anca Boagiu, preşedinte al organizaţiei PNL Sector 2, va candida în nordul ţării, la Maramureş, fiind pe poziţia a doua de la Camera Deputaţilor, loc eligibil în condiţiile în care PNL îşi propune să ia în această filială trei mandate de deputat. „Doar nu aflaţi în 2016 că sunt oameni care candidează în diferite filiale teritoriale, asumate aceste candidaturi de organizaţii. Doamna Boagiu a fost asumată, solicitată de organizaţia Maramureş“, a fost explicaţia preşedintelui Alina Gorghiu, întrebată de această mutare pe ultima sută de metri. 

Pe de altă parte, liderul PNL Maramureş, Mircea Dolha, a precizat că mutarea face parte dintr-o strategie amplă a liberalilor. „E o strategie de campanie pe care mi-am asumat-o. Consider că e un lucru bun, pentru că am adus un om cu multă expertiză. Dumneaei a fost şi vicepreşedinte al PPE“, a declarat Dolha, liberal care va deschide lista de Senat la Maramureş.

Gorghiu preferă capitala culturală
Aproape de o candidatură în teritoriu este şi Alina Gorghiu, deja validată pe lista PNL Timiş pentru Senat într-o şedinţă de Birou Politic Judeţean, urmând ca decizia la nivel naţional să fie votată săptămâna viitoare. Aceasta ar fi un al doilea lider care fuge de Bucureşti, adică circumscripţia în care a fost aleasă în 2012 în Camera Deputaţilor. Prin urmare, ar lăsa Capitala administrativă pentru viitoarea capitală culturală, Timişoara.

Replierea în teritoriu a găsit-o şi prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu, cel care va deschide lista de Camera Deputaţilor de la Călăraşi. Fost candidat al PNL pentru Primăria Capitalei, Predoiu a profitat de retragerea de pe lista de Călăraşi a unui alt lider liberal, deputatul Dan Motreanu, anchetat de procurorii DNA. Conducerea PNL a evitat să-l arunce pe Predoiu în cursă pentru un mandat în Capitală, dat fiind faptul că la alegerile locale din 5 iunie, acesta a obţinut doar 11,38%.

„Şobolan“
Departe de Capitală a fugit şi preşedintele PNL Sector 1, Mihai Voicu. Liberalul va deschide lista de Camera Deputaţilor din circumscripţia de diaspora, mutare care îi va aduce un nou mandat în Parlament. Pentru plecarea sa din Bucureşti, Voicu a fost criticat dur, chiar jignit, de un coleg de partid. Lucian Duţă, membru în PNL Sector 1 şi fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a promovat pe pagina de Facebook un material în care se vorbeşte despre un interviu pe care Mihai Voicu l-a acordat paginii gazetaromaneasca.ro. La comentariile interviului, Lucian Duţă l-a numit pe Mihai Voicu „şobolan“ şi-l acuză că a ales diaspora în detrimentul Bucureştiului.

Cine rămâne în Bucureşti
PNL vrea să câştige opt-nouă mandate în Capitală din cele 29 alocate, potrivit unor surse politice. Pentru un loc eligibil se bat Adriana Săftoiu, Cristina Trăilă, Eugen Nicolaescu, Ovidiu Raeţchi, Radu Carp şi Florin Alexe, însă conducerea liberală mai poartă discuţii şi cu mai mulţi oameni de afaceri care ar putea fi atraşi în PNL. Ultimele discuţii care privesc atragerea de personalităţi în PNL ar urma să se desfăşoare în week-end, iar luni vor fi definitivate toate listele pentru parlamentare.  

Fiul la puşcărie, mama în Camera Deputaţilor

Viorica Cherecheş, mama lui Cătălin Cherecheş, primar reţinut de DNA pentru luare de mită cu puţin timp înaintea începerii campaniei electorale de la locale şi care în prezent e în arest la domiciliu, deschide lista PNL Maramureş la Camera Deputaţilor. Conducerea PNL de la centru a anunţat că nu există vreo problemă legală sau morală privind susţinerea candidaturii Vioricăi Cherecheş. „Oameni buni, în PNL judeci omul, nu judeci familia, vecinii de pe scară, nu judeci prietenii de familie. La Maramureş, această doamnă e considerată unul dintre cei mai serioşi oameni ai judeţului. Nu avem nicio problemă de asumare a acestei candidaturi“, a declarat preşedintele PNL, Alina Gorghiu. Preşedintele filialei locale, Mircea Dolha, a plusat: „Eu consider că suntem în secolul XXI, şi nu în perioada nazistă când toată familia era deportată sau dusă în lagăr că ar fi greşit cineva din familie“.

51 de zile au mai rămas până la alegerile parlamentare

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările