Lider PSD, atac dur la Guvern: Operaţiunea „Sparanghelul”. Noi nu putem merge la biserică, voi puteţi să ne vindeţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niculae Bădălău, fost ministru al Energiei. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Niculae Bădălău, fost ministru al Energiei. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Vicepreşedintele PSD, Niculae Bădălău, a lansat acuzaţii foarte dure la adresa Guvernului, nemulţumirea social-democratului fiind faptul că oamenii nu ar putea merge la biserică de sărbătoarea Paştelui, în timp unora le este permis să plece la muncă în Germania.

„Operaţiunea „Sparanghelul”. Noi nu putem merge la biserică, voi puteţi să ne vindeţi?! Asistăm, zilele acestea, la un circ mediatic imposibil de înţeles sau de acceptat! Mii de români pleacă la muncă în Germania. Unii se înghesuie pe aeroporturi, alţii vor să scape de barajele Poliţiei şi traversează câmpurile, pe jos. Pe de altă parte, zeci de autobuze pline cu români au trecut pe şoselele ţării, fără să fie oprite de vreun filtru. Nu ne spune nimeni dacă aceşti oameni au fost sau nu testaţi. Nici în aeroporturi nu am văzut să fi fost vreun poliţist sau jandarm care să le spună că trebuie să respecte măcar distanţa! Dacă imaginile nu ar fi fost făcute publice de presă, nimeni n-ar fi ştiut nimic. Şi apoi, ceea ce mi se pare la fel de grav este că nu i-a întrebat nimeni dacă vin din izolare sau din carantină, dacă au fost în spital şi au ieşit de acolo. Absolut nimeni nu spune nimic.

Românii care au plecat sunt, într-adevăr, dornici să muncească, tot respectul pentru ei, dar de ce trebuia să îi trimită Guvernul în Germania?”, a scris pe Facebook Niculae Bădălău.

Vicepreşedintele social-democrat susţine că românii plecaţi acum mai bine rămâneau în ţară să-i ajute pe cei din gricultură, care au un deficit în ceea ce priveşte forţa de muncă. „De ce? Când ştim bine că fermierii noştri se confruntă cu lipsa forţei de muncă. Guvernul putea să-i ajute pe agricultori, ca aceştia, la rândul lor, să îşi poată permite angajarea românilor. Mai ales acum, mai ales când agricultura este unica noastră şansă de a salva economia! Asta este politica guvernamentală „de dreapta” cu care se lăudau ei? Ne trimitem oamenii afară, să muncească pentru alţii? Aşa îi respectă guvernanţii pe cei care pleacă, dar şi pe cei care rămân în ţară?Şi apoi, cine sunt acei angajatori străini care au primit atâţia oameni? Cine le oferă suport, din ce zonă politică vine suportul acesta? Pentru că nicio ţară nu şi-ar fi permis să facă ceea ce s-a întâmplat la noi. Cine sunt aceia din spatele firmelor respective şi de unde un aşa puternic sprijin guvernamental? Mai ales că vorbim despre zboruri către o ţară aflată în zona roşie! Zboruri care sunt interzise printr-o ordonanţă militară!”, a completat Niculae Bădălău. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite