Lider Expert Forum: Prezumţia de nevinovăţie e o garanţie legală contra statului. A conduce un partid nu e un drept fundamental al omului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul organizaţiei Exper Forum, Sorin Ioniţă, a explicat într-un mesaj pe pagina sa de Facebook ce înseamnă „prezumţia de nevinovăţie“, mai exact faptul că de aceasta beneficiezi în raport cu autorităţile, acestea neputând să-ţi restrângă drepturile până la condamnarea definitivă. Pe de altă parte, această prezumţie nu înseamnă că un reprezentant al statului nu poate fi demis din funcţia pe care o deţine.

„Prezumţia de nevinovăţie,în sensul vehiculat la noi în limbaj comun, la TV sau comunicatele de partid, e o prostie. Prezumţia de nevinovăţie e o garanţie legală contra statului – şi atât. Adică autorităţile n-au voie să-ţi restrângă drepturile până la condamnarea definitivă. Prezumţia de nevinovăţie nu înseamnă că dacă ai condamnare în primă instanţă, eu un civil oarecare n-am voie să-ţi zic penal, angajatorul n-are voie să te mute pe un job mai puţin riscant (ca imagine pentru firmă, ca atribuţii) sau chiar sa te dea afară – iar partidul, care e tot organizaţie privată, că n-ar avea voie să te dea jos din funcţie“,  a scris Sorin Ioniţă într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, acesta punctează faptul că a conduce un partid nu este un „drept fundamental“, cum greşit prezintă unii acest aspect. „A conduce ţara, un partid sau a fi angajatul firmei X pe postul Y nu-s drepturi fundamentale ale omului, ci poziţii care se câştigă şi se pierd în funcţie de imagine personală, conduită etc, chiar fără escapade penale. Suntem complet fără busolă în chestiuni fundamentale, ca rezultat al analfabetismului funcţional. Nu vedem pădurea de copaci, ne pierdem în detalii aiurea, citim de pe foi şiruri de cuvinte pe care nu le pricepem şi vânturăm clişee care ne lasă mereu în ofsaid, cum demonstrează cazul fără speranţă al nefericitei Dăncilă“, a mai afirmat Ioniţă. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite