Lichelismul lui Victor Ponta – noi dovezi

Nefiind profet şi ţinând cont de faptul că mezalianţa, alianţele contra naturii, imoralitatea, carierismul, caţavencianismul şi pristandanismul reprezintă ingredientele forte ale politicii dâmboviţene la vârf, mi-e imposibil să spun câte zile sau câte luni va mai rămâne prim-ministru dl. Victor Ponta sau cât îi e de aproape sfârşitul politic. Indiferent de suspendare lui strategică şi cam cu ochi şi cu sprâncene din fruntea PSD.

Oricum, sunt sigur că nu risc nimic, tocmai fiindcă lucrurile sunt de domeniul evidenţei, anticipând că exitusul politic al domnului Ponta se va înregistra a doua zi după ce domnia-sa îşi va fi încheiat mandatul de premier. Fapt care, tare mă tem, nu se va petrece decât după alegerile parlamentare din toamna-iarna anului 2016. Judecând după felul în care dl. Gabriel Oprea a primit lovitura nemiloasă, dar meritată, ce i-a fost aplicată joi seara, foarte aproape de miezul-nopţii, de dl. Ponta, odată cu anunţarea deciziei de „întoarcere” a OUG referitoare la majorarea intempestivă a salariilor a 48 înalţi demnitari, după mica revoltă a generalului dar şi după jurămintele de fidelitate reînnoite, independent de balsamurile ieftine cu care l-a blagoslovit vineri şeful guvernului, îndrăznesc să cred că majoritatea parlamentară va rămâne neschimbată. La fel cum va rămâne nemodificată coaliţia ce va asigura  guvernarea până către finele anului viitor.

Nu moralitatea, fidelitatea şi caracterul integru ale d-lui Oprea mă determină să spun acest lucru, ci lichelismul absolut al d-lui Ponta, versatilitatea domniei-sale, infinitele lui capacităţi de a ne servi, la fiecare apariţie publică, noi şi tot mai gogonate minciuni, indiferent dacă acestea le afectează credibilitatea sau chiar onoarea, oricum relativă, a apropiaţilor domniei-sale. Dl. Ponta şi strategii din prejma domniei-sale par să fi calculat bine şi să fi aproximat corect dorinţa de mărire şi de funcţii a generalului Gabriel Oprea. Totodată, Ponta &comp lasă impresia că au informaţii destul de exacte despre felul în care UNPR şi şeful acestuia sunt priviţi în tabăra liberală, nu foarte dornică, cel puţin pentru moment, să îi poftească la ospăţul unei viitoare guvernări. Încă şi mai puţin la o alianţă electorală.

Nu vicepremierul Gabriel Oprea merită compătimit pentru faptul că a mai devenit o dată victima lichelismului d-lui Ponta ori pentru că acesta, în cel mai cinic şi usturător mod cu putinţă, i-a arătat generalului că funcţia bate gradul. Victor Ponta şi-a folosit magistral unica însuşire constantă şi incontestabilă şi graţie ei, graţie lichelismului, a făcut ca în primele 72 de ore de după revenirea sa în ţară să facă uitate marile lui problemele cu justiţia, probleme ce nu se limitează la legăturile primejdioase cu Dan Şova, ca şi felul laş şi disperat în care a plecat din ţară pentru o intervenţie chirurgicală ce se putea foarte bine face şi la Bucureşti. Chiar dacă nu agreez mojiciile de limbaj tot mai frecvente ale d-lui Băsescu, trebuie să recunosc că fostul preşedinte are dreptate atunci când îl plasează pe dl. Klaus Iohannis pe lista celor ruşinos păcăliţi de premier.

E în afara oricărui dubiu că dl. Iohannis a pierdut mult de pe urma inexplicabilei, nenaturalei „spontaneităţi” arătată în ziua în care guvernul Ponta, temporar condus de dl. Gabriel Oprea, a adoptat Ordonanţa de urgenţă a cărei punere în aplicare se pare că va fi amânată. Oricâte exerciţii de retorică ar face dl. Dan Mihalache, oricâte reflecţii în care denunţă incoerenţa guvernării ar mai posta pe facebook preşedintele şi oricâte legi nepopulare, precum cea a pensiilor aleşilor, ar mai întoarce domnia-sa la Parlament, e clar că prestigiul preşedintelui a avut mult de suferit de miercuri încoace. Şi că Victor Ponta a jucat astfel încât să amplifice cât mai mult posibil pierderile prezidenţiale.

„Spontaneitatea” pernicioasă a preşedintelui s-a manifestat după alte gafe ale preşedintelui şi dă apă la moară celor ce, de câteva luni încoace, susţin, tot mai vocal, că neamţul Iohannis nu e tocmai neamţ. Că, deşi din Sibiu, preşedintele, dornic de răsfăţuri de tot felul, s-a contaminat cu miticismul dâmboviţean şi se comportă precum un Haplea în devenire. Că dl. Iohannis a uitat cam prea repede ceea ce chiar domnia-sa a scris în cartea  Pas cu pas şi că felul în care şi-a numit apropiaţii în fruntea SRI şi SIE ar cam demonstra ca praful s-a ales din dictonul „practici curate, instituţii depolitizate” lansat în bestsellerul cu pricina, dar şi că „respectul pentru individ” propăvăduit tot acolo începe pentru dl. Iohannis cu respectul cam nelalocul lui pentru propria-i persoană şi propriu-i buzunar.

„Accidentul” George Scutaru repede urmat de „defecţiunea” Tatianei Niculescu-Bran, rolul supradimensionat jucat în Stat de şeful cancelariei prezidenţiale, dl. Dan Mihalache, prezenţa neinspirată la chermeza Casei de avocatură Muşat&Asociaţii, posibilul blat cu generalul Oprea în privinţa reuşitei numirii la SIE a lui Mihai Răzvan Ungureanu, resorturile încă nu îndeajuns elucidate ale opţiunii preşedintelui pentru un om ataşat garniturii băsiste şi „povestirea în ramă” a triplării salariilor demnitarilor, dar şi faptul că nu şi-a făcut timp ieri să se întâlnească cu delegaţia tinerilor basarabeni numai bine nu i-au făcut preşedintelui. Care nici nu găseşte mijloacele necesare pentru a spune „stop” cu adevărat lichelismului veşnic în acţiune şi mereu reînnoit al d-lui Ponta.