Licheaua tranziţiei

Un sfert de veac, lichelele roşii au prădat ţara în haită. Prudente în apărare şi nesăţioase la atac, ele au adus mahalaua în centrul cetăţii, au regizat falimente, au inventat false privatizări, s-au dedat minciunii propagandistice şi picurat otravă sulfuroasă peste sufletele noastre.

Licheaua! N-a auzit nici o silabă din vechiul apel decembrist, adresat clanului foştilor activişti. A preferat să sfideze orice decalog, implementînd grăbit „socialismul cu faţă umană.” 

Când a fost debarcată prin ruleta electorală, licheaua s-a făcut că moare puţin. Ne-a lăsat să credem în perenitatea pudorii şi eficacitatea bunului simţ. Fals: licheaua tranziţiei s-a antrenat pentru eternitate.

Deşi a semnat la tinereţe tratatul ideologic de neagresiune cu URSS, licheaua este astăzi perfect europeană. În orice loc (citeşte partid) şi în orice timp (citeşte opoziţie ori guvernare), licheaua refuză „maniheismul” contestărilor vehemente şi te invită la „dialogul constructiv” sau „dezbaterea de idei.”

Nu poate îndura mai ales pasiunea istoriei recente pentru trecutul atât de incert al României postcomuniste. Chemată la parchet, licheaua îşi face blog, se duce la vânătoare, joacă tenis ori dă interviuri pentru revistele mondene.

Fără să ceară cuiva iertare, licheaua are dreptul pe viaţă la amnistie sau imunitate. Întrebată de averi ilicite, ea suspină în apărarea propriei familii. Licheaua tranziţiei simte româneşte: îşi protejează copiii, soţia sau mătuşa. Licheaua are nu doar fraze lungi sau tablouri, ci şi lacrimi de scos la vânzare.

N-aş vrea să jignesc regnul felinelor spunând că licheaua ştie să cadă mereu în picioare. Poate doar metafora dantescă e mai potrivită, căci lichelele tranziţiei bântuie precum „dracul amiezii”, se întorc legiune şi stăruiesc ca smoala în cazanul pedepselor finale.

Licheaua năpârleşte în registru estetic. Instinctul supravieţurii transformă prieteniile dintre lichele într-un troc plin de nuanţe: aurul masiv al brăţărilor dacice nu va fi confundat cu aurul suflat al ceşcuţelor chinezeşti. Trimisă la zidul plângerii, licheaua cumpără indulgenţe ori ticluieşte un alt partid al „salvării naţionale.” Privită în ochi, te ocoleşte cu dispreţul unui viitor candidat la preşedenţie.

Un sfert de veac, lichelele roşii au prădat ţara în haită. Prudente în apărare şi nesăţioase la atac, ele au adus mahalaua în centrul cetăţii, au regizat falimente, au inventat false privatizări, s-au dedat minciunii propagandistice şi picurat otravă sulfuroasă peste sufletele noastre.

Licheaua ne iubeşte şi vrea, mai presus de orice, să ne reprezinte. O vom lăsa, oare?