Licheaua şi prostul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românilor nu le prea plac rezultatele bune. Pentru cei mai mulţi dintre români, chiar şi pentru cei de la case mai "mari", care o fac pe atleţii binelui, dreptăţii, adevărului, un "rezultat bun” înseamnă să-i fie lui bine, indiferent cum, indiferent de situaţia celorlalţi. Acest "bine", în cea mai mare măsură, se traduce prin alăptarea, până la indigestie, dacă se poate, într-o formă sau alta, de la bugetul statului.

Or, aşa stând lucrurile, şi chiar aşa stau, orice încercare de a duce la un rezultat bun va fi imediat pedepsită, aşa cum orice promisiune de "bine" va fi, indiferent de partid şi de susţinătorii acestuia, chiar dacă în taină, admisă şi aplaudată. E suficient să privim zona culturală pentru a avea imaginea de ansamblu. Culturalul X, aş putea da nume..., liste întregi..., e penelist, pesedist, userist etc. fiindcă acolo are cârlig, proptea, trambulină, fiindcă de acolo îi vine sau speră să-i vină ”binele”, nu pentru că are principii liberale, stângiste, convingeri egalitariste, înţeleniri de dreapta ş.a.m.d.. Eu asta am în vedere: oamenii ― nu partidele, fiindcă acestea nu fac doi bani fără susţinătorii lor (fie ei vocali, taciturni sau cameleonici), ei sunt puterea partidelor. Ei sunt grosul dominant al ipocriziei şi tot în ei stă lichelismul. Câţi antipesedisti, anticomunişti, procapitalisti, proliberalişti ş.a.m.d. nu sunt bugetari, sinecurişti, lipitori pe bugetul statului, nepotişti, corupţi! Toţi vor să fie occidentali, toţi vor "meritocraţie", "concurenţă", ”egalitate”, ”dreptate”, ”corectitudine”, dar numai acolo unde le convine, altfel nu. Fiecare vrea să înceapă riguros corectitudinea, competenţa, valoarea de la celălalt, nu de la el şi de la ai lui ― ei să fie lăsaţi pe poziţie, să fie acceptaţi aşa. Asta e România, în rest e gargară ipocrită şi luptă perversă pentru a atrage de partea ta cât mai multă prostime -- aceasta îţi este, după caz sau nevoi, şi putere, şi justificare, şi scut. Prostimea (în toate ipostazele şi rolurile ei) ― aceasta e marele capital, fără de care mulţi dintre cei ce au ajuns să fie, într-un domeniu sau altul, nu ar mai fi nimic. Protagoniştii tripotajului sunt licheaua şi prostul ― fără aceştia nu ar putea exista înşelăciunea (devenită o adevărată virtute, numită româneşte, adesea, ”succes la” sau ”succes în”), aşa cum nici corupţia nu ar putea încolţi în afara întâlnirii lucrative dintre cel puţin două lichele (suprema virtute, primordială cheie a ”succesului”, aflată într-o strânsă cumetrie sinonimică, de nezdruncinat, cu ”meritul”, ”competenţa”, ”genialitatea” ş.a.). Altfel, fireşte, toţi sunt cinstiţi şi deştepţi ― calităţi confirmate chiar de măsurătorile europene: România e pe primul loc la corupţie, pe primul loc la analfabetism şi tot pe primul loc, chiar dacă de la coadă, la coeficientul de inteligenţă (că despre propriile noastre măsurători istorice, nu mai are rost să vorbim).

Fireşte, fiecare îşi doreşte binele, însă trebuie să şi-l dorească în conformitate cu regulile jocului, a cărei bună desfăşurare trebuie supravegheată ferm (prin garanţie şi pedeapsă) de lege, deopotrivă în litera şi-n spiritul ei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite