Liberalii roşii. Toţi deputaţii ALDE s-au afiliat grupului parlamentar al PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varujan Vosganian are PSD în inimă
Varujan Vosganian are PSD în inimă

Deputaţii ALDE s-au afiliat grupului parlamentar al PSD, a anunţat, miercuri, deputatul Varujan Vosganian în plenul Camerei Deputaţilor. Este vorba de 6 parlamentari care activau ca deputaţi neafiliaţi după desfiinţarea grupului ALDE. Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu nu mai are grup nici la Senat.

„Vă informez că următorii deputaţi ALDE, începând de astăzi, 3 iunie, se vor afilia grupului parlamentar al PSD. Este vorba de Anton Anton, Constantin Avram, Steluţa Cătăniciu, Daniel Olteanu, Doru Oprişcan şi Varujan Vosganian", a transmis Varujan Vosganian, de la tribuna Camerei Deputaţilor.

ALDE nu mai are grup nici la Senat, după ce acesta a fost dizolvat în septembrie prin trecerea lui Teodor Meleşcanu la PSD în contextul scandalului  pentru şefia Senatului.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a recunoscut că poartă negocieri pentru o alianţă cu partidele lui Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu.

„Am avut discuţii cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Ponta. Este adevărat, mai plăcută cu domnul Tăriceanu. Sunt nişte excese din partea domnului Ponta, i-am spus că nu este normal, având în vedere şi trecutul comun, să fie făcute anumite afirmaţii, atacuri împotriva membrilor sau PSD, partid care l-a făcut premier şi i-a oferit posibilitatea de a candida la prezidenţiale. Să ne facem că uitam trecutul din PSD? Eu nu o să mai accept atacuri. Am încheiat, totuşi, conversaţia într-o notă optimistă”, a mai spus Marcel Ciolacu, duminică, într-o emisiune la Antena3.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite