Leonard Orban, vehiculat pentru postul de consilier al lui Iohannis, a demisionat de la IER

Leonard Orban, vehiculat pentru postul de consilier al lui Iohannis, a demisionat de la IER

Leonard Orban FOTO Adevărul

Fostul comisar european Leonard Orban, al cărui nume a fost avansat neoficial ca viitor consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, a demisionat din postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Institutului European din România (IER), el urmând să părăsească acest post la 15 ianuarie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Demisia a fost depusă la 29 decembrie, iar decizia prin care premierul Victor Ponta ia act de acest gest a fost publicată marţi în Monitorul Oficial, cu valabilitate din 15 ianuarie.

Orban conduce Consiliul de Administraţie al Institutului European din România din noiembrie 2013, când a fost numit de premierul Ponta.

La 20 decembrie, surse politice au declarat pentru Mediafax că Leonard Orban va coordona, în calitate de consilier prezidenţial, domeniul afacerilor europene.

Orban a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării Europene, comisar european pentru multilingvism în intervalul ianuarie 2007-februarie 2010, ministru al Afacerilor Europene în Guvernul Boc, începând cu septembrie 2011, fiind menţinut pe această funcţie ministerială în Guvernul Ungureanu şi în primul Guvern Ponta.

Orban a mai fost consilier prezidenţial pentru afaceri europene al preşedintelui Traian Băsescu între 2010 şi 2011.

În 23 octombrie 2012, Leonard Orban nu a primit numărul necesar de voturi în plenul Parlamentului European pentru ocuparea postului de la Curtea Europeană de Conturi, candidatura sa fiind respinsă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările