Legile Justiţiei. Iohannis, scos din procedura de numire a magistraţilor

Legile Justiţiei. Iohannis, scos din procedura de
numire a magistraţilor

Deputatul Steluţa Cătăniciu (ALDE) şi-a însuşit propunerea de eliminare a lui Klaus Iohannis din procedura de numire a magistraţilor simpli. FOTO Mediafax

Comisia specială din Parlament care se ocupă de modificarea legilor Justiţiei, condusă de Florin Iordache, a continuat în a doua zi modificarea Statutului judecătorilor şi procurorilor. Una dintre modificările comisiei a fost abrogarea unui articol  al Legii 303/2004 prin care îl scoate pe preşedintele ţării din procedura de numire a magistraţilor simpli, după ce au absolvit examenul de capacitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai precis, este vorba de articolul 31 alineatul 3 din lege, care stipulează: „Preşedintele României poate refuza o singura dată numirea judecătorilor şi procurorilor prevăzuţi la alin. 1 (n.r.- judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate). Refuzul motivat se comunică de îndată Consiliului Superior al Magistraturii“. Propunerea de eliminare a fost formulată de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), a fost însuşită de deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu şi susţinută de majoritatea la putere, plus UDMR. Iniţial, cei de la PSD doreau ca preşedintele să poată refuză doar o dată, motivat, acest tip de magistraţi.

Decizie CCR, ignorată de Iordache şi Nicolicea

Senatorul USR George Dircă le-a citit colegilor săi din comisie o decizie a CCR din 2005 prin care instituţia preciza faptul că e perfect normal ca preşedintele să poată refuza, cel puţin o dată, numirea procurorilor şi judecătorilor. În 2005, mai mulţi aleşi PSD, printre care Valer Dorneanu, Eugen Nicolicea şi Florin Iordache, încercaseră să-l scoată pe preşedinte din această procedură, dar CCR precizase că s-ar încălca Legea fundamentală. Însă, argumentul lui Dircă n-a contat. Mai mult, majoritatea formată din PSD, ALDE şi UDMR a adoptat şi abrogarea a altor două alineate, de la articolul 33 al Legii 304/2004, care prevedeau că preşedintele poate refuza numirea în magistratură a unor foşti magistraţi, o prevedere similară cu modificare de la articolul 31.

Ziua şi scandalul

Ziua a doua a dezbaterilor pe legile Justiţiei a debutat cu noi dispute. Liberalii au revenit la lucrările comisiei, după ce cu o zi în urmă părăsiseră sala nemulţumiţi de atitudinea majorităţii, şi au solicitat ca amendamentele respinse ieri să fie reluate. Această propunere i-a nemulţumit pe mai mulţi senatori şi deputaţi, iar Steluţa Cătăniciu de la ALDE i-a numit „penibili“ pe cei de la PNL. Au urmat schimburi dure de replici între majoritatea parlamentară şi Opoziţie. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările