„Legendele Senatului”: „Zeii” şi „eroii”. Drama unui pamflet: ce întreabă Cetăţeanul Turmentat dincolo de „eu cu cine votez”?

Să presupunem că la alegeri vor fi cozi mai scurte ca la Black Friday. Asta nu înseamnă că nu riscăm să ne trezim cu un soi de Black Day în calendarul politic. „Eu cu cine votez?” nu este doar cel mai savuros dubito politic din istorie. Am ascultat şi discursuri bune şi am zărit şi chipuri politice promiţătoare. Scrima politică e un joc public cu arbitraj individual. Deocamdată însă, am ce să citesc: „Legendele Senatului”: „Zeii” şi „Eroii”.

           Ar trebui să încep articolul scriind că prezentul material este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Apoi mi-am dat seama că gluma se întinde cu măsură şi că la fel de bine aş putea să vă depăn drama unui pamflet. Ideea este simplă. Cu toţii am citit cândva Legendele Olimpului. Să reţinem însă din capodopera rânduită de Alexandru Mitru două cuvinte care fac magia scenariului, acum caricaturizat politic: „haos” şi „ordine”.

            Integrama parlamentară se descifrează în jurul celor doi termeni încrucişaţi. Dintr-un civism lipsit de prea mult protocol însă uneori capricios şi nesatisfăcător, cu o naivă vocaţie a binelui social, să presupunem că la alegeri vor fi cozi ceva mai scurte decât la Black Friday. Asta nu înseamnă că păstrând analogia, nu riscăm să ne trezim cu un soi de Black Day în calendarul politic, nutrind însă alte accepţiuni şi resemnificări. Vom discuta atunci despre „costurile” unei tăceri.

            Dar să revenim. Jocul conversiei  de la haos la ordine stârneşte practica discursivă electorală într-o tonalitate care prezintă celor ce îşi semnează critica socială ca fiind „Vox Populi” (n. Vocea Poporului) două tipologii ale aşa-zisului „animal politic”.

            Avem, pe de o parte, „zeii”: cei care au făcut deunăzi „ceva”, în asentimentul căruia masele trebuie să îşi deştepte memoria narativă şi reflexivă, dând Cezarului ce-i al Cezarului- votul, recunoaşterea.  Recompensa, scrisă într-o necanonizată deontologie civică, stă în realegere, în reafirmarea celui care dezvoltând o conduită politică autentică, a reuşit prin programul său un proiect unic şi util, care îi aparţine întru totul. „Zeii”, păstrând metafora, sunt cei care au apărut din „haos” ca fiind chipurile luminate,  lor li se datorează întâia aşezare, bravura sancţiunilor, profilul impozant al omului politic care face şi desface. La polul opus, semnând „redempţiunea”, truda şi  sacrificiul, găsim „eroii”, cei care izbăvesc corupţia, absenţa responsabilităţii, greşeala predecesorilor. Ei sunt, mai simplu spus, vracii politici, cei care speră să şteargă erorile trecutului, stabilind „ordinea”.

            Poate că e de derizorie, poate că e de pomină întreaga şaradă scrisă, dar politica nu e o joacă pentru „oamenii mari”, pentru „oamenii de bine”. Cu atât mai puţin, o judecată de gust.  Ce să îmbrăţişezi mai curând? Un zeu sau un erou? O făcătură sau o promisiune? O ceartă de principii sau înţelegerea lor? Să nu ne mai întrebăm de unde apare Cetăţeanul Turmentat.

            Scrima politică e un joc public cu arbitraj individual. Fiecare îşi ţine scorul după propria ştiinţă dar la final câştigă uneori cel care a învârtit mâna spontan, nu calculat; cel care a părut o victimă a atacului şi nu un defensor strategic. „Eu cu cine votez ?” nu este doar cel mai savuros dubito politic din istorie. Dincolo de turmentare, stăruie mai mult sau mai puţin caragialesc, o poftă umană care guvernează instinctul organizării sociale: dorinţa ordinii, urmărindu-se astfel interogarea ei publică şi nestingherită.  

            Deocamdată ştiu că printre altele, am ce să citesc: Legendele Senatului: Zeii şi Eroii. 

            Bineînţeles, am ascultat şi discursuri bune şi am zărit astfel chipuri politice promiţătoare, oameni de tribună pentru care diplomaţia practicată în spiritul elementar al profesiei de bună credinţă şi perspectiva unei politici transparente, clare şi principiale impun o neatinsă demnitate umană, ba mai mult decât atât, morală. Asta nu înseamnă însă că ei scapă referirilor Cetăţeanului Turmentat.