Legea care i-a înfuriat pe ciobani: Cine sunt deputaţii-vânători care ar putea să fie în conflict de interese

Legea care i-a înfuriat pe ciobani: Cine sunt deputaţii-vânători care ar putea să fie în conflict de interese

Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor FOTO RFI

Printre cei zece iniţiatori ai Legii Vânătorii, care limitează numărul de câini pe care îl pot deţine ciobanii şi care a stârnit revolta oierilor, se numără şi doi reprezentanţi ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor: deputatul PSD Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi deputatul UDMR Atilla Kelemen.

Ştiri pe aceeaşi temă

Asociaţia Generală a Vânătorilor este condusă de guvernatorul BNR Mugur Isărescu, iar deputatul PSD Florin Iordache şi deputatul UDM Atilla Kelemen sunt vicepreşedinţii organziaţiei, potrivit Hotnews.ro.

În raportul AGVPS de după congresul din luna mai al Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor se menţionează „aşteptarea prelungită“ şi tensiunea generată de amânarea de patru ori a dezbaterii legii. Raportul mai arată că cei din Asociaţia Vânătorilor au fost surprinşi „în modul cel mai neplăcut“ de refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a promulga, iniţial, legea.

„În aceste condiţii, nu putem considera încheiată etapa de lobby intens şi de consultare reciprocă, obositoare şi fără rezultat sigur, în care conducerea executivă a A.G.V.P.S. şi conducerile unor asociaţiii afiliate, s-au angrenat fără rezerve, în interesul comun al îmbunătăţirii cadrului juridic din domeniul cinegetic“, se mai precizează în raport, potrivit Hotnews.ro.

În document se trec în revistă totţi cei zece iniţiatori care au susţinut proiectul. „Meritul elaborării unui proiect de lege raţional conceput pentru o reală îmbunătăţire a cadrului juridic în domeniul cinegetic, revine, în primul rând, iniţiatorilor proiectului de Lege de modificare şi completare a Legii nr. 407/2006, d-nilor senatori Ioan Chelaru şi Ion Rotaru şi d-nilor deputaţi Florin Iordache, Atilla Kelemen, Angel Talvar, Vlase Gabriel, Aurel Vlădoiu, Ion Mocioalca, Florin Paslaru şi Bogdan Ciuca. În cel puţin egală măsură, un merit asemenea au şi deputaţii-vanatori care au constituit grupul omogen şi eficient de îmbunătăţire a elaboratului iniţial, cuprinzând reprezentanţi ai principalelor grupuri parlamentare din Camera Deputaţilor - d-nii Marian Dragomir, Cristian Chirtes, Dan Coriolan Simedru, Florin Urcan si Atilla Kelemen.  S-au mai remarcat prin susţineri pertinente şi la obiect, în interesul unei legi mai bune şi protecţioniste pentru vânat, d-nii deputaţi Costel Soptica, Petre Daea, Ion Tabugan, Steriu Valeriu, Ion Balan, Anton Marin, dar nu numai aceştia, fiindca au realizat necesitatea îmbunătăţirii actualei legi, modificată şi completată abuziv, anterior printr-o Ordonanţă de Urgenta", se scrie in docmentul citat“, se mai arată în sursa citată.

Aşa cum se arată în expunerea de motive, legea a fost modificată în urma nemulţumirilor vânătorilor. „Plecând de la nemulţumirea maselor de vânători în continuă creştere se simte nevoia revederii unor prevederi ale legii în vigoare“, se arată în expunerea de motive.

Aproximativ 2.000 de ciobani din toată ţară au protestat astăzi în faţa Parlamentului faţăd e legea Vânătorii care limitează numărul de câini pe care îl pot deţine ciobanii la stâne, precum şi interzicerea oierilor de a mai ieşi cu oile la păşunat între 6 decembrie şi 24 aprilie. Crescătorii de oi au forţat intrarea în curtea Parlamentului, iar zece delegaţi au fost primiţi de preşeidntele Călin Popesuc Tăriceanu şi de aleşii de la Comisia de Agricultură. Tăriceanu l-a sunat pe premierul Dacian Cioloş să-i spună să modifice legea prin ordonanţă de urgenţă. Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a precizat că legea nu poate fi modificată prin OUG şi că Guvernul caută soluţiile tehnice legale prin care să poată modifica legea.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările