Nu îmi este clar dacă reacţiile negative din media au fost generate de faptul că legea este promovată de Liviu Dragnea, sau au fost construite pe opiniile comentatorilor care, eventual, au şi citit întregul proiect. Deseori, politicile publice sunt văzute ca nişte prelungiri ale iniţiatorilor şi evaluate “în interes personal”.

Dar dacă de la mass-media nu aveam aşteptări prea mari, am fost surprins să văd că reacţiile societăţii civile nu sunt nici ele, toate, caracterizate de profesionalism şi bazate pe principii solide. Legea „anti-defăimare” a stârnit în mediul ONG două reacţii.

Una, din zona membrilor Coaliţiei Antidiscriminare, care comentează proiectul punct cu punct şi aduce argumente serioase, demne de luat în considerare. Această poziţie e bazată pe cunoaşterea fenomenului discriminării şi pe o vastă experienţă în domeniu – ea merită şi trebuie ascultată.

Cea de-a doua s-a concretizat într-o petiţie de 3 rânduri, mai puţin interesată de fondul legii şi mai mult determinată de orientarea politică şi persoana iniţiatorului. Este pentru prima dată când văd o parte a mediului ONG punând în plan secund profesionalismul şi ataşamentul pentru drepturile omului şi reacţionând în funcţie de orientarea politică, de parcă s-ar afla în cabina de vot - “ştampile” şi simplificări.

De unde vine, de fapt, această iniţiativă?

Din 2012, European Council on Tolerance and Reconciliation a organizat un grup de experţi şi a început o campanie de promovare a unui model legislativ pentru promovarea toleranţei în Europa. Au existat dezbateri şi consultări cu Secretarul general al Consiliului Europei, cu Office for Democratic Institutions and Human Rights al OSCE, cu Parlamentul European (detalii aici).

Iniţiativa legislativă privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup este parte din acest demers. Asta ca să terminăm cu speculaţiile.

Ce aduce bun, fără dubii, propunerea legislativă privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup?

Legea prevede înfiinţarea unui Departament pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care întăreşte instituţia nu doar din punctul de vedere al resurselor umane, dar şi în ceea ce priveşte atribuţiile şi instrumentele CNCD. Două exemple concrete, preluate dintre prevederile legii:

Promovarea demnităţii umane şi a toleranţei în mediul educaţional (art 4-9), de la formarea cadrelor didactice şi până la conţinutul manualelor şcolare sunt obiective importante în consolidarea valorilor democratice în societatea românească.

Promovarea demnităţii uname şi a toleranţei în mass-media (art 17), prin intermediul televiziunii publice, ar putea reprezenta un răspuns bun la discursul urii promovat, uneori, în presa românească. Nu de puţine ori, CNCD a sancţionat jurnalişti pentru discriminarea unor minorităţi sau grupuri vulnerabile, dar sancţiunile nu sunt suficiente, e nevoie şi de construcţia unui discurs care să respecte drepturile omului.

Desigur, iniţiativa nu e perfectă. Se va renunţa la anumite propuneri, este important şi necesar ca în Camera Deputaţilor să se organizeze o dezbatere serioasă înainte de adoptare, mai ales cu criticii iniţiativei, dar a cere aruncarea la coş a întregului proiect este o idee complet greşită şi nu ţine cont de interesul public.

În loc de concluzii: în societatea civilă din România avem, de 25 de ani, un puternic curent pro-occidental. Acesta a evoluat mult şi prost în ultimii ani. Dacă la începuturi promova intens drepturile omului, acum o parte din discurs s-a mutat semnificativ către a promova un model economic şi politic dominant, punând în plan secund drepturile omului.

Pentru unii, drepturile omului pot să mai aştepte; pentru unii, lupta cu discriminarea e mai puţin importantă decât lupta cu PSD.