Legea amnistiei, votată săptămâna viitoare. Comisia juridică propune adoptarea legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de lege care prevede amnistierea, respectiv graţierea mai multor infractori figurează pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor de marţi, 17 decembrie.

După ce deputaţii au scos, marţi, Legea amnistiei de pe ordinea de zi a şedinţei Camerei, aceasta a fost reintrodusă şi se va afla în dezbatere în şedinţa de marţi, 17 decembrie.

La ora actuală, Comisia juridică propune adoptarea propunerii legislative, aflate în procedură de urgenţă. Camera Deputaţilor este, în acest caz, for decizional.

Ieri, liderii de grupuri parlamentare au decis, după o şedinţă în biroul lui Valeriu Zgonea, să scoată proiectul de pe ordinea de zi a plenului.

La dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, PNL, PDL şi PPDD au anunţat că vor vota împotriva proiectului de lege iniţiat de Păun şi Mădălin Voicu.

image

„Din punctul de vedere al grupului parlamentar PNL, această lege nu este oportună în acest moment. În consecinţă, gupul parlamentar PNL va vota împotrivă.“

PDL, prin vocea deputatului Adrian Gurzău, a reclamat faptul că legea este cu dedicaţie pentru Adrian Năstase. „Această lege nu fac altceva decât că pentru toate persoanele care sunt în incompatibilitate sau sunt certate cu justiţia să le scape. Nu face altceva decât să-l scape de dosare pe preafericitul sinucigaş Adrian Năstase.În momentul de faţă, nu avem posibilitatea să ne batem joc de lege“, a susţinut Gurzău.

De asemenea, Daniel Fenechiu, liderul deputaţilor PPDD, a anunţat că grupul din care face parte se va opune proiectului de lege.

Proiectul de lege stipulează că pot fi amnistiate infractiunile care prevăd o pedeapsă privativă de libertate de până la 6 ani şi gratierea în întregime a pedepselor cu închisoare de până la 7 ani.

„Pentru înfăptuirea unor politici penale corecte, propunerea legislativă privind aministierea unor infracţiuni, graţierea şi reducerea unor pedepse, oferă posibilitatea persoanelor condamnate, care au săvârşit infracţiuni ce nu prezintă un pericol social ridicat şi cei care în timpul executării pedepsei au dat dovezi temeinice de îndreptare, să beneficieze de clemenţa legiuitorului în sensul amnistierii şi graţierii pedepselor aplicate de instanţele de judecată”, se arată în expunerea de motive.

Materiale pe aceeaşi temă:

Banditism de stat în Parlamentul României. Ce scrie în legea pentru eliberarea corupţilor. O dedicaţie specială pentru Adrian Năstase

Parlamentarii pregătesc să voteze o scandaloasă lege de amnistiere şi de graţiere, în urma căreia poate fi distrusă toată lupta împotriva corupţiei din ultimii opt ani. O cohortă de demnitari judecaţi sau condamnaţi pentru corupţie scapă de puşcărie, iar unii dintre ei rămân şi cu cazierul curat. „Adevărul” vă arată cum ar urma să „lucreze” această lege în folosul infractorilor cu gulere albe.

Parlamentarii au scos Legea amnistiei de pe ordinea de zi. Cum au încercat aleşii să-i scape pe marii corupţi

Camera Deputaţilor a scos de pe ordinea de zi, în ultima clipă, proiectul de lege privind privind amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse, propus de deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu. Proiectul a fost amendat în secret, luni noaptea, de către o parte din deputaţii jurişti.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite