Nimeni nu poate aduce nici cea mai mică dovadă că măcar un singur euro din sutele pe care procurorii DNA spun că le-a pretins şi primit drept mită Mircea Băsescu ar fi intrat în conturile fratelui mai mare. Fragmentele conţinând discuţii şi negocieri compromiţătoare între berceamondializatul frate prezidenţial şi mesagerii clanului Anghel au în ele o doză de nefiresc şi de contrafăcut, replicile „negociatorului  şef” al clanului Anghel conţin nenumărate mostre de discurs orientat menit să atragă atenţia asupra numelui preşedintelui. Şi aceasta nu poate să nu pună pe gânduri.

Deşi la toate aceste fapte se adaugă difuzarea filmuleţelor incriminatoare în premieră la Antena 3, loc în care dl. Pavel Abrahan petrece multe ore din preţiosul lui timp, nu există pentru moment vreun temei pentru a vedea în urât mirositoarea poveste o “mineriadă marca Ponta-Voiculescu” contra justiţiei care zburdă în libertate datorită domnului Băsescu, aşa cum pretinde dl. Ion Cristoiu. Justiţia şi atât de lădatul DNA s-au mişcat încet şi doar când scandalul era de notorietate publică. Profesionalismul, ca să nu spun mai mult, al filiallei constănţene a DNA, e mai mult decât îndoielnic.  Iar pe dl. Cristoiu îl cunoaştem ca un jurnalist mai schimbător decât vreme, al cărui devotament scenaristic, analitic şi gazetăresc faţă de preşedintele aflat în ultimele şase luni de mandate, acelaşi pe care îl punea la zid seară de seară pe vremea când era plătit de Dan Voiculescu, îl depăşeşte pe cel al unor condeieri îndeobşte calificaţi drept “băsişti”.  Andreea Pora, Dan Tăpălagă, Robert Turcescu, Sorina Matei au avut, încă mai au, cu toate că ceva mai atenuat decât la început, un discurs mult mai lucid şi mai critic la adresa preşedintelui decât Ion Cristoiu pe care nu exclud să îl văd foarte curând lăcrimând alături de dl. Băsescu în telenovela în care Isaura nu mai e sclavă ca în 1990, ci denunţătoare victorioasă. O telenovelă penală din care, indiferent cum se va termina ea, toată lumea va ieşi cel puţin şifonată. Toată lumea cu excepţia mândrului  clan Anghel ce va dobândi un surplus de imagine în ochii interlopilor, prin faptul că a izbutit să îl trimită după gratii, fie şi numai pentru 30 de zile, pe însuşi fratele preşedintelui.

Deşi, după  cum spuneam, nu se poate vorbi despre dovezi concrete referitoare la implicarea lui Traian Băsescu în toată această afacere, din întreg mitul făurit de el şi de lăudătorii lui, în ultimii zece ani, în jurul personalităţii sale de om al justiţiei, al dreptăţii, al neprihanei şi sacrificiului de sine s-a ales praful şi pulberea.

Cum oare ai mai putea să crezi că Traian Băsescu a fost un reformator al statului când el nu a fost capabil să instituie, să impună şi să menţină reguli clare de conduită în sânul propriei familii? O familie care, orice s-ar spune, nu este, nu avea dreptul să fie una ca oricare alta. Şi care trebuia să ştie asta.

Cum oare ai mai putea înghiţi basmul cu cocoşul roşu conform căruia preşedintele încă în funcţie al României ar fi un cetăţean model, de vreme ce prosperitatea lui financiară e net superioară celei îngăduite de condiţia de bugetar? O realitate o vreme admisă chiar de dl. Băsescu ce îşi justifica bunăstarea prin profitul afacerilor de familie al căror administrator era nimeni  altul decât încarceratul de azi, Mircea Băsescu?

Cum ar mai fi posibil  să vezi în Traian Băsescu un cruciat în lupta împotriva corupţiei când aceasta s-a lăfăit în voie în chiar familia sa. Iar preşedintele a ştiut acest lucru, cu sau fără ajutorul SRI, numitul Băsescu Mircea având nu doar un prezent, ci şi un consistent şi colorat trecut cu probleme în domeniu?

Poţi oare să scuzi, doar prin raţiuni de campanile electorală, legăturile primejdioase ale domnului Traian Băsescu cu interlopii din clanul Anghel? Şi nu doar cu ei. Oare  chiar orice să îi fie permis unui candidat la preşedinţie, inclusiv tovărăşia de pahar şi de dănţuială, acceptarea de daruri din partea unor  cunoscuţi traficanţi de fier vechi, indivizi despre care se ştie că au transformat fierul în valută şi aur? Aur din care chiar i-au dăruit o salbă doamnei Maria Băsescu.

Jurnaliştii care acum încearcă să minimalizeze impactul  acestui anturaj nepotrivit, nu întâmplător acelaşi pe care în lamentabila lui declaraţie de presă  îl acuza Traian Băsescu, aveau o cu totul atitudine în 2008. Şi mă gândesc la zilele  în care îi cereau capul fostului ministru de Externe, Adrian Cioroianu,  căzut în greşeala de a-l fi salutat, poate cu prea multă jovialitate, pe un  anume Costică Argint, individ din aceeaşi categorie nefrecventabilă a interlopilor ca şi cea a lui Sandu Anghel & comp.

Probabil că o demisie din fruntea Statului a d-lui Traian Băsescu acum, cu doar şase luni înaintea încheierii prezenţei lui la Cotroceni, nu ar  fi tocmai potrivită. Încheierea definitivă a prezenţei sale în prim-planul vieţii politice româneşti după decembrie 2014 ar fi însă o necesitate, o obligaţie şi o chestiune de bun simţ. Rămâne de văzut dacă Traian Băsescu dispune de acest bun-simţ.