Le Monde: Dan Voiculescu, «Rasputin de Bucureşti» care se teme de Băsescu, pentru că i-ar putea distruge Imperiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Voiculescu, Răsputin de Bucureşti FOTO Mediafax
Dan Voiculescu, Răsputin de Bucureşti FOTO Mediafax

„Creierul din umbră care a orchestrat criza politică ce a zguduit România în ultimele luni“: aşa este descris Dan Voiculescu de publicaţia franceză „Le Monde“, care-l aseamănă cu personajul care a avut o mare influenţă asupra familiei ultimului ţar al dinastiei Romanov.

În articolul intitulat „Rasputin de Bucureşti“, publicaţia citată face referire la Voiculescu, în vârstă de 66 de ani, ca fiind un „personaj emblematic al fostelor reţele ale Securităţii-sinistra poliţie politică a regimului comunist. Legat de fostul aparat de stat, acest fin cunoscător al sistemului stăpânea perfect mecanismele financiare ale ţării“.

Încrâncenarea patronului de la trustul Intact împotriva lui Băsescu depăşeşte sfera animozităţilor personale, remarcă „Le Monde“.

Dacă «Rasputin de Bucureşti» şi-a ieşit din fire a fost pentru că operaţiunea mâini curate lansată de preşedintele Traian Băsescu pentru lupta împotriva corupţiei care cangrenează ţara, i-ar putea destabiliza Imperiul“, scrie jurnalistul François Marti.

„Condamnarea lui Adrian Năstase la 27 iunie a reprezentat un şoc. Este prima dată de la căderea comunismului când un demnitar este trimis după gratii pentru delapidare. Năstase face parte din acelaşi mediu ca şi Dan Voiculescu, cel al micilor elite roşii, asociat cu  vechea dictatură marxistă, care a fost în măsură să îşi negocieze rândul său la democraţie şi să se implice cu succes în afaceri. În această lume a devenit Traian Băsescu o ameninţare, fiind dornic să scape ţara de vechiul regim“, continuă publicaţia franceză.

Simţind acest pericol, Voiculescu a declanşat, în această vară, ostilităţile împotriva preşedintelui, pentru a-şi salva averea strânsă cu atâta răbdare de-a lungul a două decenii. „Le Monde“ trece în revistă posibila colaborare a lui Voiculescu cu poliţia secretă, sub numele de cod „Felix“, dar şi afacerile sale, spunând că imperiul său economic are o cifră de afaceri de un miliard de euro.

„Protejat de statutul său de fost senator, magnatul s-a simţit ameninţat de venirea la putere a preşedintelui Traian Băsescu. A încercat să-l dea jos de la putere în 2007, procedură sortită eşecului. Cinci ani mai târziu, în iulie 2012, opoziţia orchestrată de acelaşi Voiculescu a încercat, din nou, să scape de preşedinte. De această dată, operaţiunea a fost pe punctul de a avea succes. Deşi preşedintele a fost suspendat din funcţie, Curtea Constituţională a invalidat referendumul, pe motiv că nu s-a întrunit cvorumul. Acum, justiţia s-ar putea întoarce împotriva «Varanului» (odată cu înaintarea în vârstă, chipul său a ajuns să capete proporţii reptiliene) şi activităţilor sale“, conchide „Le Monde“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite