Lady Havisham a geopoliticii. Despre Trianon şi despre un proiect de lege

Sunt un mare luptător anti-complexe. Vă daţi seama ce stupoare m-a cuprins cînd am citit proiectul de lege al serbării Trianonului.

Dacă cineva care are limba şi cultura maternă româna ar citi articolele mele, şi-ar da seama imediat că nu sunt cel care plînge în faţa vreunei statui sau placă memorială la fiecare aniversare a Trianonului. Sunt un om care crede că istoria a fost cum a fost, noi trebuie să trăim prezentul şi în prezent.

De aceea, mi se pare ridicolă ideea serbării Trianonului, despre care a fost elaborat un proiect de lege. În Expunerea de motive am găsit chiar o frază care sprijină ideea autonomiei („Tratatul de la Trianon a consacrat realizarea dreptului de autodeterminare al popoarelor din Imperiul Austro-Ungar.”), ceea ce este de-a dreptul penibil din partea unui apărător al Marii Românii. Pe de altă parte, mi se pare trist că proiectul a fost semnat de Călin Popescu-Tăriceanu. Deşi după unele gesturi ale lui n-ar trebui să mă mai mire nimic.

Dar cred că orice ”apărare” este de fapt un semn de frustrare Big Mac. Tratatul a fost consfinţit, Transilvania aparţine României, nu văd de ce ar trebui Titus Corlăţean să fie mai român decît este necesar. N-o să fie mai român înaintînd astfel de proiecte, aşa cum nu eşti mai maghiar dacă foloseşti Trianonul pe post de virgulă.
 

Nu trebuie să-ţi uiţi istoria. Dar nu trebuie nici să te muţi în ea ca într-o criptă împăunată. Altfel, rişti să devii o Lady Havisham a durerilor geopolitice, şi ar fi păcat.