La schi

Americanii au dat semnalul boicotării diplomatice a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, o veste proastă pentru oficialii voiajori, precum întâiul schior al ţării, Klaus Iohannis, care ratează astfel un excelent prilej să vadă şi pârtiile chinezeşti, şi Marele Zid, pentru eventuale comparaţii cu piramidele. Aşa că e momentul concentrării asupra sporturilor hibernale autohtone.

Săptămâna aceasta, de pildă, pe ordinea de zi a Comisiei pentru administraţie publică din Senat s-a aflat o propunere de modificare şi completare a Legii privind Programul naţional de dezvoltare a turismului „Schi în România”. Iniţiatorii – liberali, printr-o simplă coincidenţă – vin în ajutorul unităţilor administrativ-teritoriale care au probleme cu plata taxelor pentru terenurile scoase din fondul forestier naţional în vederea amenajării lor ca domeniu schiabil. Mai exact, li se oferă şansa autorităţilor locale să nu mai plătească tarifele prevăzute pentru acest transfer, presupunându-se că banii astfel economisiţi vor fi folosiţi în investiţiile necesare. Neîncrezător, Consiliul Economic şi Social a avizat negativ proiectul, arătând că există riscul de distrugere a pădurilor prin proiecte nefezabile sau care nu sunt duse la îndeplinire. Cum s-a întâmplat în comuna Horea, judeţul Alba, unde – potrivit presei – s-au cheltuit 1,5 milioane de lei şi s-au tăiat degeaba 36 de hectare de pădure. Plus că s-au mai văzut pe la noi pârtii amplasate aiurea, prin zone total nepotrivite. Ca în Bistriţa, unde pârtia „Cocoş”, amenajată la cea mai joasă altitudine din ţară (sub 700 de metri) şi pentru care oraşul s-a îndatorat cu 5,5 milioane de euro, a stat mai mult închisă, din cauza temperaturilor nefavorabile omătului.

Iniţiatorii proiectului citat susţin însă că nici vorbă de afectarea mediului înconjurător şi că eventualele mici pierderi ale naturii vor fi compensate de câştigurile de sănătate ale practicanţilor sportului şi turismului în ţinuturile respective. Dar nici măcar colegii senatori din Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic nu s-au lăsat convinşi de caracterul benign al propunerii, astfel că şi ei au respins-o. Ceea ce nu înseamnă că răzbătătoarea iniţiativă nu va merge mai departe, şi încă în procedură de urgenţă (sic!), având chiar ca termen de adoptare tacită jumătatea acestei luni.

Inimoşii liberali care au depus proiectul sus-menţionat nu sunt totuşi primii preocupaţi de dezvoltarea sporturilor pe zăpadă în spaţiul mioritic. Din 2003 încoace, de când a fost instituit Programul naţional de dezvoltare turistică „Super-schi în Carpaţi”, devenit ulterior „Schi în România”, cam o dată la trei ani, se mai consemnează un demers de acest fel. Bunăoară, în 2018, alt grup de parlamentari, dar de la PSD, deplângea lipsa de claritate a legii în privinţa scoaterii din fondul forestier şi din circuitul agricol a terenurilor necesare pârtiilor şi instalaţiilor de transport pe cablu, apreciind că din acest motiv a ratat ţara noastră şansa de a deveni „un mare domeniu schiabil”. Noi şi Elveţia, cum am putea crede citind şi actuala expunere de motive a liberalilor, care văd mai bine de jumătate de Românie (mai exact, 22 de judeţe) încadrabilă în „regatul zăpezii”, deci, potrivită sporturilor de iarnă.

Şi-n 2015, tot subiectul terenurilor pentru schi era în atenţia aleşilor din Legislativ. O propunere de încurajare a investitorilor în turismul montan prin acordarea de felurite facilităţi a fost depusă şi apoi retrasă de iniţiatori, iar un alt proiect, legat şi el de taxele pentru scoaterea terenurilor din fondul forestier (se propunea scutirea de plată, dacă beneficiarii erau autoritatea publică locală, persoane fizice şi juridice, obştile de moşneni sau composesoratele), a picat la vot în ambele camere ale Parlamentului. Cum respinsă a fost şi iniţiativa similară din 2011.

Nu s-ar zice, aşadar, că schiul nu are susţinători la nivel înalt. Dimpotrivă, se vede treaba că mulţi politicieni simt chemarea muntelui şi caută să-i transpună ecoul pe hârtie. Că nu le iese întotdeauna, asta-i altceva. Dar iubitorii peisajului montan sunt oameni hotărâţi, care îşi urmăresc ţelul pas cu pas. „Viaţa noastră e plină de obiceiuri proaste, de manii, de idei fixe. Schiul ne scoate din ele”, îi explică experimentata schioare Nora învăţăcelului Paul, protagonistul romanului „Accidentul”, de Mihail Sebastian. Spusele tinerei profesoare nu sunt totuşi general valabile pentru împătimiţii acestui sport. Cel puţin pe unul – chiar fost profesor –  nici măcar schiul nu-l mai schimbă în bine. Sau poate că el e… un accident.