La mormântul PNL

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
pnl

Există multe lucruri inutile pe lumea asta. Pe unele le vinzi la târgurile de vechituri, pe altele le arunci pur şi simplu. Deşi perfect inutil, PNL nu poate fi nici vândut, nici aruncat la coş pentru că de bine de rău a câştigat câteva mandate, în ciuda anti-campaniei permanente. Poate nu ar fi rău să se găsească cineva la partid care să-i doneze ştampila fostului liberal Gigi Becali, celebru colecţionar de nume lipsite de substanţă.

Odată cu dispariţia acestui partid poate am încheia o perioadă de nostalgie interbelică inutilă, de referiri la nume grele ale istoriei politice şi la ideea că PNL are vreo legătură cu liberalismul sau cu ideile de dreapta. O soluţie cinstită ar fi ruperea partidului şi fuziunea prin absorbţie cu PSD şi USR, pentru că ridicolul la care au ajuns liberalii ne afectează pe toţi, cu excepţia lor. Dincolo de a-i lua peste picior, adevărul e că existenţa PNL nu are nici o motivaţie practică.  

1. PNL nu are nici o idee politică relevantă de mai bine de zece ani. Nu tu politici economice, propuneri serioase, direcţii sau analize care să fundamenteze vreun fel de vot, raţional sau emoţional. Sunt prin partid câţiva oameni serioşi, dar îşi pot găsi cu uşurinţă loc în altă parte.  

2. PNL nu funcţionează nici ca vehicul prezidenţial. Dacă vrea să se sinucidă politic, Klaus Iohannis nu are decât să candideze peste trei ani din partea PNL. Şi ca să fim cinstiţi, nu PNL l-a făcut preşedinte pe Klaus Iohannis în 2014, ci Victor Ponta cu infantilităţile sale arogante. 

3. PNL nu este un partid în stare să facă opoziţie. Bine, PNL nu este în stare să facă mai nimic, dar votul recent l-a desemnat ca fiind principalul partid de opoziţie. E adevărat că ei nu au cerut asta şi când te uiţi la liderii partidului îţi dai seama că ar refuza rapid să se mai prezinte prin Parlament dacă asta ar fi posibil. Acum două zile au anunţat că votează împotriva validării lui Liviu Dragnea, pentru ca în ziua votului să voteze pentru. Coerent, monşer! 

Ce poate să facă PNL e să construiască reţele de interese şi să se înţeleagă cu PSD pe subiecte personale. Mai un business, mai o lege, mai un vot de susţinere. Au reuşit să voteze contra intereselor susţinătorilor proprii o lege electorală făcută pentru profitul PSD. Au dinamitat Guvernul Cioloş cu tot felul de atitudini prosteşti. L-au măscărit pe premier în campania electorală de zici că îşi lua ideile strategice de la social-democraţi. Şi după ce au pierdut alegerile într-un mod deosebit de ruşinos, se hlizesc pe la televizor încercând să găsească o iluzorie coaliţie guvernamentală. Aşa că e momentul să-i rugăm pe liberali să recunoască ce chiar unii dintre membrii partidului spun pe la colţuri că sunt nişte pesedişti de speţa a doua şi cu o ultimă zvâcnire de orgoliu se căznesc să refacă USL-ul pe care îl regretă fără să recunoască.  

E păcat să duci o existenţă politică disonantă când ai putea foarte uşor să clădeşti liniştit social-liberalismul românesc alături de alţi mândri liberali, cum e astăzi Călin Popescu Tăriceanu sau cum a fost în trecut Gheorghe Tătărăscu. E chiar păcat să uităm asemănările dintre cei doi de vreme ce ambii vin din familii bune, cu tradiţie politică, au format la tinereţe facţiuni liberale („tinerii liberali”, respectiv „aripa tânără”), au ocupat funcţii ministeriale şi poziţia de Prim Ministru şi au jucat politic fără niciun scrupul, în beneficiul propriu ori de câte ori li s-a ivit ocazia. Tătărăscu l-a susţinut pe Carol al II-lea şi actele sale totalitare, a contribuit la ruperea PNL, a acceptat cedarea Basarabiei şi a nordului Bucuvonei către URSS, a susţinut cabinetul Petru Groza şi a depus mărturie împotriva lui Lucreţiu Pătrăşcanu la procesul înscenat acestuia. Peste ani, Tăriceanu a stat la putere cu ajutorul lui Viorel Hrebenciuc şi al PSD, a fost apropiat de Dan Voiculescu pe când acesta manevra scena politică, a cerut retragerea trupelor româneşti din Irak doar ca să îl provoace politic pe Traian Băsescu, a rupt PNL şi s-a ataşat la căruţa social-democrată fără niciun fel de jenă. Lui Călin Popescu Tăriceanu îi lipseşte doar un război ca să îşi împlinească şi el destinul precum Gheorghe Tătărăscu, dar până atunci pretinde că PNL-ul de astăzi i s-a predat necondiţionat.

Nu moare dreapta de grija PNL şi nici nu e ca şi când fără liberali nu găsim pe cineva care să reprezinte aceste interese.

Şi să nu uităm nici istoria post-decembristă a partidului care a produs în 1990 excentrica propunere de candidatură regală la funcţia de preşedinte a Majestăţii Sale, Mihai I. În primii ani de după Revoluţie s-a înţeles de minune şi în tăcere cu partidul lui Ion Iliescu până când prin 1996 a intrat la guvernare pe spinarea lui Corneliu Coposu. A dispărut din CDR când treaba nu mai funcţiona şi a lăsat PNŢCD să moară în chinuri. A intrat din nou la guvernare pe spatele lui Traian Băsescu pentru a schimba macazul în scurt timp către PSD. A format USL şi a câştigat locuri în Parlament cât nu visaseră vreodată, pentru ca acum doi ani să se vadă în sondaje pe la 50% după victoria lui Klaus Iohannis. Din păcate pentru PNL, el suferă de sindromul „sacului de cartofi” care, la înălţime fiind, nu realizează că de fapt cineva îl tot cară în spate. Din păcate, nu se cunoaşte nici un caz în care cineva să caute leadership într-un sac de cartofi şi nici măcar cercetătorii britanici nu au găsit ceva notabil să spună despre virtuţile sacului de cartofi.  

În această situaţie, ar fi păcat ca „liberalii” să nu se întregească sub pulpana acoperitoare a PSD şi să ne lase liniştiţi să trântim coperta cărţii de istorie peste eşecul politic total a ceea ce s-a numit Partidul Naţional Liberal. Nu moare dreapta de grija PNL şi nici nu e ca şi când fără liberali nu găsim pe cineva care să reprezinte aceste interese. Aşa cum e USR, cu mult hulitul său stângism, e mult mai liberal şi coerent decât PNL-ul la un loc cu tot ALDE şi ce-o mai fi din cioburile care au rămas din moştenirea Brătienilor.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite