Cu Ciolacu înainte vor avea victorii multe!

Ce mai face marele şef de Partid Social Democrat atunci când formaţiunea sa nu se află la putere, dar visează cu ochii deschişi la guvernare? Face bine, după ce i-a transmis exului prezident Dragnea, că nu mai este loc să se întoarcă la şefie, acolo unde a mai fost şi probabil că ar mai vrea. Şi mai face boss-ul actual al partidului roşu plângeri, plângeri penale!

În loc să fie prin ţări exotice, pe la mare, pe la munte, prin oaze de verdeaţă şi madagascare, pe canicula aceasta de topeşte până şi neuronii nu doar asfaltul, în special politicienilor neliniştiţi de mersul ţării şi rostogolirea ciolanului, boss-ulică PSD, Marceeel Ciolacu, se împăunează că el singur a depus cel puţin zece plângeri penale, la adresa guvernanţilor actuali, a duşmanilor din politică şi a altor inamici.

La fel şi marele partid aflat în opoziţie a depus nenumărate plângeri, acuzându-i de câte-n lună şi stele pe liberalii aflaţi pe cai mari, care guvernează prost ţara, ba mai mult, acum sunt mai mult interesaţi de lupta din propriul partid şi mai puţin de scumpa şi frumoasa Românie.

Nici guvernele liberale, nici premierii vremelnici Orban şi Câţu n-au scăpat de reclamaţiile rivalului lor politic, care tropăie de nerăbdare să ajungă la butoanele guvernării, chiar din toamna care se apropie cu paşi repezi.

Setaţi pe priorităţile lor de câştigare a şefiei PNL-ului, domnu Câţu şi domnu Orban nu-l bagă în seamă pe dulăul roşu, care are alte priorităţi de urmărit, plângerile la DNA făcute pe numele celor doi, care ”s-au blocat, sunt aşa multe, sunt unele vechi, prioritare!”

„Numai eu am semnat vreo zece plângeri penale împotriva Guvernului. Şi a lu’ domnu’ Cîţu, şi a lu’ domnu’ Orban… Vi le trimit pe toate: şi cu numirile de prefecţi şi cu noaptea cu ordonanţele…”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri seară, la un post de ştiri senzaţionale.

„Eu de ce am zis că o să ne ducem în faţa DNA-ului? N-aţi vrea să mergem totuşi, dom-le, haideţi să vedem ce se întâmplă! S-au blocat, sunt aşa de multe, sunt unele vechi, care-s prioritare?”, a adăugat preşedintele PSD.

Iată că, după cărările bătătorite ale unor foşti boşi pesedişti, ultimul Dragnea, care atunci când este solicitat se duce şi cu galeria de susţinători, dar are parte şi de protestatari publici în acelaşi timp, acum, şeful Ciolacu se cere singur la DNA. Iar domnul şef de PSD, chiar dacă cei vizaţi de el nu-l bagă în seamă, îşi arată curajul şi vitejia, atacându-l şi pe ăl mai de sus liberal, din Dealul Cotroceni, preşedintele României, Klaus Iohannis, care probabil se pregăteşte şi el de vacanţă.

Şi dă-i şi luptă, la DNA, tovarăşi!

Domnul Marcel Ciolacu este nu doar un mare şef de partid, ci şi un campion la plângeri penale, după cum singur declară : „Îl anunţ pe domnul preşedinte că după şase luni de la alegerile forţate de către dânsul şi de către domnul Orban şi cu morţii ascunşi pe care-i raportăm şi acum, actualul Parlament nu mai reflectă realitatea şi opţiunile românilor”.

Şi mai anunţă domnia sa că va continua maratonul depunerilor plângerilor penale şi sesizărilor privind neregulile guvernanţilor actuali inclusiv la autorităţile locale sau la alte autorităţi ale statului, până la victoria finală.

Victorie care nu poate fi decât preluarea guvernării de către PSD, schimbare pentru care partidul are gata pregătiţi nenumăraţi specialişti şi experţi-”Categoric, avem specialişti, avem !”, pentru a duce România pe înaltele culmi ale dezvoltării pesediste.

Dragi români de pretutindeni, eu zic să stăm cu ochii pe marii campioni ai plângerilor penale, la DNA, ăi de se cer singuri la audieri, lăsaţi vacanţele şi jocurile olimpice. Nu auziţi cum tropăie specialiştii de la PSD să preia guvernarea, dau în fiert pe căldura asta! Da, chiar aşa, ce or face cei de la DNA de nu-i iau în seamă plângerile Ciolacului împotriva domnilor de la putere?

Sau s-or hlizi şi ei cu lamulţeanul Ţurcancei pentru von Brukenthal, care a fost înviat, ba chiar şi-a făcut cont de viu pe reţele de socializare. Ai dracu nemţii ăştia!

Aaa, păi dacă n-ar fi atât de ocupaţi cu plângerile la DNA şi preluarea guvernării, pesediştii cu Ciolacu în frunte ar putea să-l învie şi ei pe Lenin mai ales că acesta nici măcar nu este îngropat, să-l pună pe reţelele de internet, să-l bage la înaintare şi vă vezi atunci victorii multe, fără număr! Sau măcar pe Ilici autohton să-l resusciteze pe scena politică, că şi aşa este cu mult peste nivelul urmaşilor săi de azi.

La luptă, la guvernare, tovarăşi!