Caracalul nu este în munţi, este un orăşel micuţ. Nici aşa n-a fost posibil să fie ajutată timp de 19 ore.

Se aruncă vina de la o instituţie la alta

Traian Băsescu a explicat că STS nu are aparatura necesară identificării la metru a locului de unde s-a apelat la 112. Aparatura respectivă exista la SRI, care a fost scos din „joc” după decizia CCR, şi la DOS- Direcţia de operaţiuni speciale, care n-a fost solicitată să intervină. Prostie, neştiinţă, lene? Probabil toate la un loc. Intervenţia rapidă într-o jumătate de oră ar fi salvat, poate, viaţa Alexandrei. Oricum ar fi fost, statul şi-ar fi făcut datoria de apărător al vieţii cetăţenilor.

N-a funcţionat mecanismul. A făcut statul verificări, probe de funcţionare în alte cazuri? Nu ştim. Ştim doar că la 5 ani după Apuseni se repetă tragedia. Într-un stat indolent,  impotent şi incompetent.

Statul român n-a vrut să înarmeze STS cu aparatura cu care orice persoană, inclusiv demnitarii, puteau fi urmărite în fiecare secundă, fără mandat de la judecător. Pentru că nu era condusă de o persoană obedienta PSD. Nu există, cum există în alte ţări, încrederea în profesionişti oneşti care să nu fructifice în interes de gaşcă informaţiile pe care le aveau de la aparatură.

Poliţia locală n-a fost capabilă să identifice casa făptaşului timp de 19 ore. Nu există poliţişti de cartier care să ştie cam tot ce mişcă în raza sa de acţiune. Nici după descrierea Alexandrei n-a fost nimeni capabil să meargă întins la casa criminalului.

Operatorul de la 112 n-a fost capabil să alerteze imediat instituţiile în drept să intervină, inclusiv ambulanţa, cu informaţiile primite de la Alexandra. Cine l-a angajat pe individ fără o minimă instrucţie şi verificare?

Poliţiştii şi procurorii au stat în faţa casei criminalului 3 ore, pentru că nu cunoşteau că legea le permite să intre în casă când e vorba de suspiciuni de crimă, fără mandate şi alte aprobări. Timoraţi şi ei de modificarea legilor penale şi cu frica de SS în minte.

Dincolo de amănuntele care se cunosc sau se vor afla, o concluzie e certă. În 5 ani de la tragedia din Apuseni, statul român nu a fost în stare să ia acele măsuri necesare pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete.

Şi acum se va întâmpla la fel. Se va aşterne uitarea peste cazul Caracal, şi rămâne doar o chestiune de timp până când o altă tragedie se va produce, fără ca statul român să fie capabil să intervină, să salveze vieţi omeneşti. Dar să-şi dea salarii uriaşe din banii cetăţenilor ştiu cum să facă.