Tocmai deoarece doamna Dăncilă a spus răspicat că PSD este "cel mai pro-european partid din ţară" adăugând plină de mândrie naţională: "vrem o Românie care contează în Europa: Indiferent de ce vor unii să credem, nu suntem nicio ţară de mâna a doua, nici una neputincioasă, în relaţia cu partenerii noştri europeni. Am dovedit că ştim locul pe care ni-l dorim în Europa. Acum trebuie să dovedim că ştim ce Europă ne dorim: una socială, deschisă şi cinstită cu toţi cetăţenii săi". La nivel teoretic, absolut excelent şi un semnal încurajator.

Numai că astea, deocamdată, sunt doar vorbe şi, pentru a fi credibile, ar fi trebui indicat şi cadrul de raportare şi integrare cu ce şi-a propus Europa drept pachet de priorităţi strategice, baza polică de construcţie asumată de liderii europeni drept ţintă prioritare la care se vor subsuma absolut toate programele de dezvoltare finanţate de Uniunea Europeană. Iată de ce am căutat să identific în discursurile Congresul PSD similarităţi cu documentul programatic adoptat de şefii de state şi guverne doar cu câteva zile în urmă, mai precis la Simmitul de pe pe 20 iunie. Acolo se "defineşte un cadru global şi orientările generale...este destinat să orienteze activitatea instituţiilor în oerioada următorilor 5 ani şi conţine următoarele 5 priorităţi: 1. protejarea cetăţenilor şi libertăţilor lor 2. construcţia unei baze economice solide şi dinamice 3. construcţia unei Europe neutre în domeniul climatului, o Europă verde, echitabilă şi socială 4.promovarea intereselor şi valorilor Europei pe scena mondială". Documentul nu are caracter confidenţial, poate fi accesat aici https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2019/06/20/a-new-strategic-agenda-2019-2024/ şi în limba română şi, dacă-l veţi citi, veţi vedea că intenţia autorilor şi voinţa membrilor Consiliului European este să prezinte principiile unei guvernanţe sănătoase , stabile şi sustenabile a Europei, anunţând, cum spuneam, şi care vor fi domeniile de interes şi conectare, cele comune şi tocmai din această cauză prioritare. Asta mi-aş fi dorit să regăsesc în discursurile competitorilor la cele mai înalte funcţii ale principalului partid de guvernare.

Ar fi nedrept să nu observăm că există totuşi o referinţă la principiul fundamental european, cel al conectivităţii de sisteme, atunci când doamna Viorică Vasilica Dăncilă a făcut promisiunea, pe un ton ce părea destul de serios şi angajat în faţa colectivului de oameni ai muncii, anume că "vom construi o autostradă de la cap la coadă". Trecând de mica şi absolut insignifianta problemă că nu a putut să dea niciun fel de indicaţie asupra eventualului traseu, doamna Dăncilă a continuat să dea speranţe europenilor că infrastructura lor de autostrăzi, odată, cândva, nu se va mai încheia la frontiera de vest a României. 

Poate. Numai că, din nou, comportamentul româneasc rămâne, pe fond, absolut neschimbat: noianul de vorbe, planuri, licitaţii publice şi angajamente se opresc mereu deoarece contrazis de implacabila realitate a blestemului naţional care ne face să nu ducem nimic la bun sfârşit. În domeniul infrastructurilor rutiere, îndepărtarea de Europa a devenit deja de multişor un factor real şi major de vulnerabilitate strategică naţională. Vulnerabilităţile se accentuază acum în mod exponenţial (cu posibile consecinţe devastatoare în deceniile care urmează) deoarece, pe fundal, undeva departe de ochii alor noştri, se semnează contractele pentru noile reţele de transport care să lege Europa de punctele finale ale diverselor puncte-terminus ale celor trei variante de până acum ale Noului Drum al Mătăsii, cea terestră, cea maritimă de sud, prin Oceanul Indian şi care ajunge în Mediterana şi cea maritimă de nord, traversând Oceanul Îngheţat. Uitaţi-vă doar la ce fac vecinii unguri la Trieste, deschizându-şi prima locaţie la mare din istoria lor, acolo unde se formează deja cel mai mare hub chinez din Marea Mediterană. Toată lumea raţionează de ani buni doar în raport cu acest tip de conexiuni, numai la noi politicienii tuturor partidelor se feresc de subiect cu o obstinaţie înspăimântată.

Toate guvernările din Europa, indiferent de culoare lor politică, au preluat şi au început să aplice cu o reală febrilitate spiritul indicaţiilor conţinute în documentul programatic din 2011, Cartea albă privind un sistem competitiv şi eficient în transporturi (https://ec.europa.eu/transport/themes/strategies/2011_white_paper_en).

Oare ar fi trebui să intereseze pe cineva acest document care dădea atunci viziunea asupra celor 4 obiective strategice, ştiind că, de fapt, e vorba despre clădirea capacităţii Statelor membre de a fi realmente competitive până la nivelul anului 2050. Şi asta se întâmplă acum peste tot în Europa, din nenorociere cu excepţia României. Iată obiectivele lor din 2011 pentru orizontul 2050: 1; reducerea la jumătate, până în 2030, a a numărului de automobile cu combustibil tradiţional şi elaborarea de programe pentru dispariţia lor progresivă din oraşe până în 2023 2. în ce priveşte transportul rutier de mărfuri pe distanbţe mai mari de 300 Km, 30% trebuie să fie convertit până în 2023 înspre alte mijloace de transport precum trenul sau navigaţia fluvială şi maritimă, iar până în 2050, nivelul să fie de peste 50% 3. creare, până în 2050, a unei reţele feroviare europene de mare viteză, cu triplarea până în 2030 a reţelei existente acum. Până în 2050, cea mai mare parte a transportului de pasageri pe distanţe medii se va face cu trenul 4. pentru 2020, crearea unui sistem european de informaţii, gestiune şi plată pentru transportul multimodal.

În multe zone ale Europei, realitatea asta deja există şi proiectul de bază acesta se bazează pe această capacitate de conectare, integrată în sistemul general de conectivităţi la nivelul infrastructurilor strategice. Nu sunt vorbe, nu este garagară birocratică europeană, pur şi simplu aşa gândesc şi aşa joacă cei care îşi pregătesc capacităţile care să susţină acordurilor gigantice de liber-schimb care se semnează acum şi celor care sunt în pregătire şi care vor consemna victoria unei filozifii a multilateralismului în faţa viziunii super-protecţioniste susţinute numai de raţionamentul folosirii forţei.

De data asta, aşa cum se vede, nimeni nu mai aşteaptă pe nimeni şi noii lideri europeni nu vor mai gândi în termenii vechilor bătălii ideologice ci vor acţiona sub presiunea enormă a eficienţei economice. Ori, asta a demonstrat-o realitatea, eficienţă fără conectivitate nu se poate căci asta este esenţa Pieţei Comune.

În acest context, ce va face noua echipă de lideri proveniţi tot din vechea trupă selectată şi promovată personal de Liviu Dragnea? Oricum, există o veste pozitivă: socialiştii europeni vor face provizoriu pace cu omologii lor români,  urmărind cu atenţie cum se ţine domana Dăncilă de promisiunile făcute cu cu ocazia celor mai recente discuţii avute la Bruxelles unde a asigurat pe toată lumea că vine în joc, dacă nu cu oameni noi, măcar cu o determinare totală de a nu repeta dezastrul extern al perioadei Dragnea.

Nu va fi uşor. Greu sau chiar foarte greu pot fi făcute uitate declaraţiile europarlamentarilor PSD din actuala echipă condusă de doamna Rovana Plumb, speranţa de comisar european a lui Liviu Dragnea. Poate, însă, asul din mânecă al PSD în relaţia cu Bruxelles să fie revenirea spectaculoasă a lui Ioan Mircea Paşcu, om din cea mai veche gardă a partidului, singurul lor personaj de scos acum în lumea mare şi care să aibă şanse reale de a fi acceptat în audierile pentru postul de comisar european.

Deocamdată însă suntem cum am fost, adică tot la o autostradă distanţă de Europa lor