Klemm: Contribuţia României la NATO Resolute Support în Afganistan, mai mare ca cea a Angliei

Klemm: Contribuţia României la NATO Resolute Support în Afganistan, mai mare ca cea a Angliei

Hans Klemm. FOTO Eduard Enea

Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, luni, că România este al patrulea contributor al misiunii NATO Resolute Support în Afganistan, contribuţie care este mai mare ca cea a Angliei.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Rolul României este foarte, foarte, important, în acest moment. România este al patrulea contributor al misiunii NATO Resolute Support în Afganistan. Este o contribuţie mai mare ca cea a Angliei, o misiune pe care SUA o apreciază foarte mult, unde soldaţii luptă împreună, încercând să aducă stabilitate în acea ţară", a spus Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, potrivit Agerpres, la Reşiţa, o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, cu prefectul Matei Lupu şi cu primarul Reşiţei, Ioan Popa.

„Am discutat despre cum putem să strângem legăturile dinte SUA şi vestul României, în ceea ce priveşte activitatea economică, o posibilă colaborare în sectorul apărării şi, de asemenea, prin turism şi cultură. Există un potenţial foarte mare. De altfel, domnul preşedinte al CJ, aşa a şi început discuţiile: 'aceasta este cea mai frumoasă parte a României şi mă bucur foarte mult că sunteţi aici să o vedeţi'. Şi eu mă bucur", a mai spus Hans Klemm.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările