„Ca preşedinte al României, nevoia de a construi un ‘nou Snagov’ pentru societatea românească va fi cadrul în care îmi voi asuma problematica Republicii Moldova. Comuniunea de limbă, istorie, civilizaţie şi cultură fac din relaţia României cu Republica Moldova un episod unic la nivel european. Indiferent de culoarea politică a guvernării de la Bucureşti, România are o datorie faţă de cetăţenii de dincolo de Prut, derivată tocmai din această relaţie specială”, a declarat Klaus Iohannis.

„Există două tipuri de declaraţii publice privind Republica Moldova. Pe de-o parte, angajamentul ferm al Bucureştiului de a sprijini Chişinăul în drumul său european iar, pe de alta, ideea reunificării celor două state”, a continuat preşedintele PNL.

„Ar fi o eroare să le considerăm drept contradictorii. Avem, în acest moment, ca proiect politic asumat unanim – Preşedinţie, Guvern, Parlament – ideea de sprijin european pentru Chişinău. Reunificarea este alternativa pe care doar Bucureştiul o poate oferi şi doar Chişinăul o poate accepta şi beneficia de ea. Dacă cetăţenii Republicii Moldova nu doresc reunificarea, nimeni nu îi poate forţa, iar dacă o doresc, nimeni nu îi poate opri să o facă. Aceasta este consecinţa ultimă a relaţiei speciale dintre cele două state”, a declarat  candidatul PNL la prezidenţiale.

preluare www.independent.md