Klaus Iohannis a plecat în Turcia. Dan Mihalache nu face parte din delegaţie. Surse: E în concediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele României, Klaus Iohannis. FOTO Presidency.ro
Preşedintele României, Klaus Iohannis. FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a plecat, marţi, în Turcia, pentru trei zile, urmând să se întâlnească cu omologul său turc Recep Tayyip Erdoğan, dar şi cu şeful Guvernului Ahmet Davutoğlu, temele de discuţie fiind axate în jurul subiectului crizei migraţiei, precum şi a consolidării relaţiei între Bucureşti şi Ankara.

UPDATE Klaus Iohannis, în faţa românilor din Istanbul: 

„După cum, din păcate, ştim cu toţii, astăzi este o zi neagră pentru Uniunea Europeană. Bruxelles a fost sub atac terorist, UE este sub atac terorist şi, din păcate, şi Turcia a fost sub atac terorist. Aceste lucruri ne arată că terorismul este prezent peste tot în civilizaţie. Aceste lucruri, din păcate, ne arată că problemele lumii sunt departe de a fi rezolvate, dar acolo unde putem să intervenim noi, cu prietenia între ţări, cu solidaritatea dintre noi, avem o şansă foarte bună să rezolvăm aceste probleme.

Solidaritate este, probabil, cuvântul care se potriveşte cel mai bine în această situaţie şi cred că toată lumea a rămas îndurerată, impresionată şi când am avut acele atacuri în Istanbul, în Ankara, în Paris şi astăzi, din nefericire, în Bruxelles. Acestor atacuri trebuie să le contrapunem dorinţa noastră de pace, dorinţa noastră de colaborare, solidaritatea noastră în rezolvarea marilor probleme cu care ne confruntăm în regiunea în care trăim şi noi, românii, şi turcii.

Nu vreau să închei într-o notă pesimistă. Am toată încrederea că împreună cu partenerii noştri vom birui, vom ajunge să rezolvăm aceste probleme şi, dacă ne reîntoarcem privirea spre chestiunile noastre foarte apropiate între România şi Turcia, dumneavoastră sunteţi ambasadorii noştri şi vă mulţumesc“, a spus Iohannis. 

UPDATE Klaus Iohannis a ajuns în Turcia. 

UPDATE Dan Mihalache, şeful Cancelariei Prezidenţiale, nu face parte din delegaţia pentru Turcia. Potrivit unor surse prezidenţiale, Dan Mihalache şi-a luat concediu de odihnă  trei zile. Mihalache ar urma să revină la muncă mâine. 

Preşedintele României va avea, marţi, la Istanbul o întrevedere cu Guvernatorul provinciei, Vasip Şahin şi cu Primarul oraşului, Kadir Topbaş, precum şi o întâlnire cu diaspora românească.

În a doua zi a vizitei oficiale, şeful statului merge la Ankara unde se va întâlni cu Preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan.

„Programul vizitei va cuprinde şi întrevederi cu Preşedintele Marii Adunări Naţionale, domnul İsmail Kahraman, precum şi cu Prim-ministrul turc, domnul Ahmet Davutoğlu.

Obiectivul general al vizitei preşedintelui Iohannis vizează consolidarea cooperării bilaterale pe baza Parteneriatului Strategic dintre România şi Turcia, semnat în anul 2011. În cadrul discuţiilor oficiale vor fi abordate o serie de teme ale agendei bilaterale, regionale, internaţionale şi de securitate, precum cooperarea economică, colaborarea în cadrul NATO şi în domeniul militar, aspecte privind dialogul UE-Turcia, cu accent pe problemele migraţiei“, se arată într-o informare a Administraţiei Prezidenţiale

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite