Klaus Iohannis a transmis condoleanţe familiei românului ucis în atacul din Germania

Klaus Iohannis a transmis condoleanţe familiei românului ucis în atacul din Germania

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat compasiunea faţă de tragedia din Hanau

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, condoleanţe familiei tânărului român care a murit în atentatul din Germania.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Cu profundă tristeţe am aflat că în urma atacurilor violente de la Hanau, Germania, şi-a pierdut viaţa şi un cetăţean român. Transmit condoleanţe familiei îndoliate în aceste momente de grea încercare”, a scris Iohannis pe Twitter.

Un tânăr de 23 de ani din comuna Singureni, judeţul Giurgiu, se află printre victimele atentatului din Germania. Primarul comunei, Marian Pătuleanu, spune că tânărul îi era nepot, se afla de 4-5 ani în Germania şi lucra cu acte în regulă.

Nouă persoane au fost ucise şi alte câteva rănite, în atacuri armate efectuate miercuri de un trăgător în două baruri din oraşul german Hanau.

Suspectul a fost găsit ulterior mort în locuinţa sa, alături de corpul unei alte persoane, potrivit Poliţiei.

Primul atac a avut loc la barul Midnight din centrul oraşului, iar al doilea la barul Arena Bar & Cafe din cartierul Kesselstadt. Hanau se află în landul, Hessen, la circa 25 de kilometri de Frankfurt.

Acest atac a avut loc la patru zile după un alt atac produs la Berlin, în apropiere de centrul de cultură unde avea loc un spectacol turc, soldat cu un mort.

Legislaţia referitoare la arme din Germania este una dintre cele mai stricte din lume şi a fost înăsprită şi mai mult în ultimii ani, după alte atacuri în masă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: