Klaus Iohannis: „Nu am crezut că preşedintele ţării mele are de ales între a se implica sau nu în justiţie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele intermar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe la Timişoara, că nu a crezut vreodată că şeful statului are de ales între a se implica în justiţie sau nu, relatează site-ul Pesurse.ro.

Totodată, Klaus Iohannis a precizat că dacă s-ar afla în locul lui Traian Băsescu, în aceste momente, şi-ar da demisia.

„Nu am crezut că preşedintele ţării mele are de ales între a se implica în justiţie şi în a nu se implica. Am rămas şi eu surprins. Eu dacă aş fi în situaţia lui Traian Băsescu, mi-aş da demisia”, a spus Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută la Timişoara, potrivit sursei citate.

În optica preşedintelui intermar al PNL, acuzaţiile aduse lui Mircea Băsescu, de către procurorii DNA, sunt de o gravitate foarte mare.

„Acuzaţiile care au conţinut şi numele preşedintelui Traian Băsescu sunt de o asemenea gravitate încât noi, politicienii, trebuie să ieşim din discuţie şi să lăsăm justiţia să explice dacă preşedintele ţării a fost sau nu atins în aceste chestiuni şi să avem o lămurire a situaţiei. După părerea mea e o situaţie de o gravitate cum nu am mai avut, sper să primim repede răspunsurile aşteptate de la procurori şi judecători”, a mai declarat Klaus Iohannis.

După ce postul de televiziune Antena 3 a difuzat mai multe stenograme potrivit cărora Mircea Băsescu ar fi luat mită pentru a elibera un condamnat la închisoare, şeful statului, în cadrul unei conferinţe de presă, a declarat că nu a intervenit şi nici nu va interveni în dosarul lui Sandu Anghel (Bercea Mondial). De asemenea, Traian Băsescu a precizat că între fratele său şi consolidarea justiţie, alege consolidarea justiţiei.

De asemenea, primarul Sibiului a mai menţionat că se aşteaptă, ca simplu cetăţean, să fie lămurit de către justiţie dacă preşedintele statului este sau nu implicat în acest scandal.

Vineri seara, magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, după ce procurorii DNA l-au acuzat ca ar fi primit 250.000 euro pentru a-l elibera din închisoare pe Bercea Mondial.


Citeşte şi:

Traian Băsescu, vizibil afectat de scandalul Bercea Mondial: Între frate şi Justiţie, aleg consolidarea Justiţiei

Preşedintele Traian Băsescu a reacţionat după ce Antena 3 a prezentat  miercuri seară mai multe stenograme în care numele preşedintelui apărea în scandalul dintre Bercea Mondial şi Mircea Băsescu. Vizibil afectat, seful statului a declarat că nu a intervenit în niciun fel în procesul lui Sandu Anghel (Bercea Mondial) şi, în final, cu vocea uşor tremurând, a spus că nu va interveni nici acum să-şi apere fratele.

Ponta: Băsescu ar trebui să demisioneze în urma scandalului în care este implicat fratele său

Premierul Victor Ponta i-a cerut, joi, preşedintelui Traian Băsescu să demisioneze  pentru a apăra ideea independenţei justiţiei în cazul fratelui său, Mircea Băsescu, şi a familiei lui Bercea Mondial.

Liderii PNL şi PDL, în contradicţie faţă de demisia lui Băsescu

Preşedintele PNL Klaus Iohannis şi fostul lider Crin Antonescu cred că Traian Băsescu ar trebui să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte după ce numele său a fost implicat în scandalul dintre fratele său şi Bercea Mondial. Pe de altă parte, democrat-liberalul Cătălin Predoiu, omul doi în PDL, spune că Băsescu ar face o mare eroare dacă ar renunţa la cea mai înaltă funcţie în stat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite