Klaus Iohannis, un nou atac la PSD: În ultimii ani, România a fost ţinută în loc de o guvernare preocupată doar să rezolve problemele penale ale liderilor

Klaus Iohannis, un nou atac la PSD: În ultimii ani, România a fost ţinută în loc de o guvernare preocupată doar să rezolve problemele penale ale liderilor

Klaus Iohannis  FOTO presidency,ro

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat din nou PSD în cadrul unui eveniment axat pe educaţie şi organizat de Liga Studenţilor Români din Străinătate. Şeful Statului a afirmat că miniştrii pe care social-democraţii „i-a perindat” la Ministerul Educaţiei au făcut politici educaţionale „după ureche”, adăugând apoi că în ultimii trei ani, în loc să guverneze, PSD a fost „doar preocupat să rezolve problemele penale ale liderilor”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Multe dintre modificările legislative recente nu au făcut altceva decât să bulverseze sistemul românesc de învăţământ. De aceea, când am lansat proiectul «România Educată», am pornit de la ideea că este esenţial să consultăm cât mai mulţi actori din domeniu, pentru a integra într-un concept unitar iniţiativele acestora. Miniştrii pe care PSD i-a perindat la Ministerul Educaţiei nu au rezistat însă tentaţiei păguboase de a face politici educaţionale după ureche, cu mici modificări haotice aduse cel puţin lunar actualului sistem", a declarat Klaus Iohannis, marţi, în cadrul evenimentului „Future Skills & Future of Work”, organizat de Liga Studenţilor Români din Străinătate, citat de Mediafax.
 
Şeful Statului a adăugat apoi că PSD a fost mai ocupat să „rezolve probleme penale” ale liderilor decât să guverneze şi că pe 26 mai oamenii au votat şi pentru o Românie educată.
 
„În ultimii trei ani, România a fost ţinută în loc de o guvernare preocupată doar să rezolve problemele penale ale liderilor, un timp extrem de important furat dezvoltării noastre. Nu acesta este drumul României educate, nu aceasta este direcţia pe care oamenii au ales-o pentru ţara lor pe 26 mai, prin votul dat la referendum”, a mai adăugat preşedintele.
 
Iohanis a trecut apoi în revistă actualele probleme din învăţămând şi a concluzionat că România a rămas în urmă în domeniul Educaţiei. Şeful Statului a amintit şi de faptul că în cadrul mai multor clasamente din Uniunea Europeană ce ţin de învăţămând, România se află pe ultimul loc.
 
„Avem nevoie de oameni bine pregătiţi profesional, capabili să se adapteze rapid unei pieţe a muncii foarte dinamice. Această pregătire este în mare parte generată de calitatea sistemului educaţional. Iar, din păcate, tocmai în acest domeniu România a rămas în urmă şi se confruntă cu multe probleme care s-au cronicizat. Rata mare de părăsire timpurie a şcolii, care depăşeşte 16%, este departe de ţinta de 11% asumată de România pentru anul 2020. Nivelul ridicat de analfabetism funcţional, participarea scăzută la învăţământul superior – care ne plasează, din nefericire, pe ultimul loc din Uniunea Europeană – sau slaba calitate a educaţiei profesionale sunt doar câteva exemple care arată situaţia gravă din educaţie”, a conchis Iohannis.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: