Corespondenţă din Kiev. Poroşenko, după întâlnirea cu Iohannis: România şi Germania vor acorda tratament medical pentru soldaţii din estul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis alături de Petro Poroşenko FOTO Mediafax
Preşedintele Klaus Iohannis alături de Petro Poroşenko FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis se află astăzi într-o vizită oficială, de o zi, în Ucraina, unde s-a întâlnit cu omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, şi cu prim-ministrul Arseni Iaţeniuk.

UPDATE Preşedintele Ucrainei a declarat că în urma discuţiilor s-a stabilit acordarea de tratament medical de către România şi Germania soldaţilor ucraineni.

„Ieri, la Berlin, şi astăzi, cu domnul preşedinte Iohannis, am convenit ca soldaţii ucraineni să primească tratament medical din partea României şi Germaniei“, a transmis Poroşenko.

Întrebat dacă Ucraina a cerut sprijin militar din partea României, preşedintele Ucrainei a declarat că ţara sa are contracte de furnizare de arme defensive cu 11 state europene, precizând că nu doreşte să specifice niciun nume de ţară.

„Noi vrem să clădim un sistem de securitate, în cooperare cu ţările Uninii Europene, pentru că noi apărăm, aici, nu doar suveranitatea şi integritatea teritorială, ci şi libertatea europeană şi democraţia europeană, precum şi securitatea europeană. Şi cred că toate ţările europene înţeleg pe deplin acest lucru”, a mai declarat Poroşenko. 

Preşedintele Ucrainei a spus că vizita lui Klaus Iohannis este una simbolică, pentru că este prima vizită în ultimii şapte ani, precizând că doreşte să demonestreze că sunt în stare să găsească soluţii la probleme care mulţi ani au fost de nerezolvat.

„Am evidenţiat direcţiile care sunt de perspectivă, este vorba de transport, infrastructură, energie, şi în alte domenii, care o să aibă o concretizare, pentru ambele părţi. De asemea, noi am abordat problemele tradiţional sensibile, ca de exemplu Canalul Dunăre- Marea Neagră şi am convenit un dialog constructiv atât în plan bilateral şi în cadrul instituţiilor internaţionale. Vreau să vă asigur că noi încercăm să demonstrăm că suntem în stare să găsim soluţii comune pentru toate problemele care de mulţi ani au fost de nerezolvat”, a mai afimat Poroşenko. 

Preşedintele Ucrainei a terminat conferinţa de presă în limba română: "Mulţumesc frumos, la revedere!"

UPDATE Discursul preşedintelui după întâlnirea cu Petro Poroşenko:

„Vă mulţumesc, domnule Preşedinte. Vă mulţumesc pentru primirea caldă, pentru discuţiile deschise, discuţiile constructive pe care le-am avut astăzi. Mi-am dorit ca prin prezenţa mea la Kiev să reafirm voinţa de aprofundare a relaţiilor noastre şi sprijinul ferm al României pentru apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană. Atât domnul preşedinte Poroşenko, cât şi eu, am apreciat cooperarea româno-ucraineană ca fiind una solidă. România îşi doreşte să fie un partener al Ucrainei şi să împărtăşească experienţa şi expertiza acumulată în procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO. În acest sens, ne-am referit la continuarea proceselor de reformă internă, în special privind consolidarea democraţiei şi întărirea statului de drept. În acest demers pornim de la un angajament comun: o relaţie de bună vecinătate şi o regiune sigură şi prosperă. O asemenea evoluţie este benefică cetăţenilor ucraineni, întregii regiuni, consolidând stabilitatea în această parte a Europei. Considerăm că, atunci când există voinţă politică, dublată de o preocupare reală şi sinceră pentru o bună şi transparentă informare a cetăţenilor noştri, provocările pot deveni oportunităţi. Am dorit să reafirm susţinerea România pentru suveranitatea, unitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Aceasta este evidentă nu numai la nivelul autorităţilor, ci şi al societăţii şi opiniei publice din România în ansamblul său. Asumarea de către România a rolului de naţiune-lider a Fondului NATO de sprijin în domeniul combaterii ameninţărilor cibernetice este doar un exemplu în acest sens.

Am subliniat în cadrul discuţiei importanţa aplicării rapide şi necondiţionate a Pachetului de Înţelegeri de la Minsk din 12 februarie 2015. Pachetul trebuie implementat integral, neîntârziat şi necondiţionat. Poziţia României este favorabilă menţinerii regimului de sancţiuni al Uniunii Europene la adresa Federaţiei Ruse atâta timp cât nu se înregistrează aplicarea deplină a Acordului sau dacă situaţia din teren continuă să se degradeze. Ucraina a regăsit în statele membre ale Uniunii Europene parteneri fermi şi loiali principiilor prevăzute de tratatele internaţionale, încălcate prin anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea. Menţinerea cursului reformelor este cel mai bun mesaj privind angajamentul Ucrainei pe calea europeană. Pentru Ucraina, Acordul de Asociere reprezintă un instrument eficient, a cărui implementare asigură alinierea într-o mare măsură la acquis-ul comunitar şi astfel conduce la apropierea concretă de Uniunea Europeană.

Considerăm că Summitul Parteneriatului Estic de la Riga ar trebui să contureze o viziune ambiţioasă, strategică, a Uniunii Europene faţă de statele din Vecinătatea Estică. Pornind de la o abordare flexibilă, pe termen mediu şi lung, aceasta ar trebui să ţină cont de aspiraţiile europene ale statelor partenere şi de principiile diferenţierii şi evaluării pe baza meritelor proprii. Am convenit că trebuie să dăm o vizibilitate mai bună comunităţilor noastre etnice care trăiesc în România, respectiv în Ucraina. Ele trebuie să devină un liant şi un pod în relaţiile noastre. În acest sens, este nevoie ca mecanismele relevante pe linie guvernamentală să îşi reia activitatea şi să abordeze aspecte de actualitate. Dorim ca prin toate acţiunile noastre să vedem efecte pozitive în ceea ce priveşte contactele directe între cetăţenii noştri si proiecte comune în plan economic şi cultural“.

UPDATE Klaus Iohannis a fost primit de omologul său ucrainean, Petro Porosenko. Preşedintele României a salutat garda de onoare în limba ucraineană.

Iohannis, de vorbă cu Poroşenko FOTO presidency.ro

klaus iohannis petro porosenko vizita oficiala kiev
klaus iohannis petro porosenko vizita oficiala kiev

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat monumentul Victimelor Holodomorului, al victimelor colectivizării impuse de sovietici de la începutul anilor '30, în urma căreia au murit trei milioane de ucraineni. Iohannis a tras un clopot, simbolic, pentru a comemora moartea ucrainienilor de la inceputul anilor 30. După, şeful statului român s-a deplasat către Piaţa Independenţei, aproape de Maidan, unde au căzut victime peste 4.000 de oameni. 

UPDATE: Declaraţia preşedintele de pe aeroportul „Henri Coandă“:

Doresc să reafirm sprijinul constant pentru Ucraina şi parcursul său european. Vizita va debuta cu o întâlnire cu Petro Poroşenko, cu prim-ministrul Arseni Iaţeniuk şi cu preşedintele Radei, Volodimir Groisman. Pe agenda de discuţii se vor afla evoluţiile din sud-estul Ucrainei. Voi reafirma susţinerea pentru integritatea teritorială a Ucrainei. România îşi doreste să fie un factor activ pentru găsirea de soluţii în Ucraina. Vom aborda şi teme bilaterale. România are disponibilitatea pentru întărirea parteneriatului între ţări Un alt subiect va fi reprezentat de sprijinirea etnicilor români din Ucraina şi a celor ucraineeni din România, obiectiv atins prin activarea mecanismelor guvernamentale“.

Programul preşedintelui: 

ora 11.00:  vizitarea Monumentului Victimelor Holodomorului

ora 11.15: moment solemn în Piaţa Independenţei (Maidan).

ora 11.40: convorbiri tête-à-tête cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko

ora 13.10: declaraţie de presă comună cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko 

ora 15.25: convorbiri cu preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Volodimir Groisman.

ora 16.00: convorbiri cu prim-ministrul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite