Klaus Iohannis, discuţii la telefon cu liderii politici de la Chişinău: România va sprijini transformările democratice

Klaus Iohannis, discuţii la telefon cu liderii politici de la Chişinău: România va sprijini transformările democratice

Preşedintele a discutat şi cu liderii guvernului de la Chişinău, premierul Maia Sandu şi vicepremerul Andrei Năstase. FOTO Facebook

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri mai multe convorbiri telefonice cu liderii politici de la Chişinău. Şeful de la Cotroceni a discutat cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, cu vicepremierul Andrei Năstase şi cu preşedintele Igor Dodon.

Ştiri pe aceeaşi temă

Discuţiile au avut loc în contextul instalării noului Guvern de la Chişinău, Klaus Iohannis reiterând susţinerea României pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Potrivit Administraţiei prezidenţiale, Iohannis le-a urat succes premierului Maia Sandu şi vicepremierului Andrei Năstase în îndeplinirea mandatelor şi a subliniat că România va susţine transformările democratice, implementarea principiilor statului de drept, a angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere cu UE, precum şi a reformelor necesare pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

„Premierul Maia Sandu a mulţumit Preşedintelui României pentru sprijinul constant acordat de ţara noastră cetăţenilor din Republica Moldova şi pentru oferta de sprijin pentru consolidarea instituţiilor din Republica Moldova, urmând ca, în cooperare cu partea română, să fie identificate domeniile unde este nevoie de asistenţă prioritară. Totodată, Prim-ministrul Republicii Moldova a exprimat angajamentul Guvernului pe care îl conduce pentru continuarea parcursului european al ţării, a implementării Acordului de Asociere, precum şi pentru Parteneriatul Strategic cu România”, a anunţat Administraţia prezidenţială.

Totodată, autorităţile de la Cotroceni au amintit că pe 2 iulie premierul Maia Sandu va efectua o vizită la Bucureşti, alături de vicepremierul Andrei Năstase.

„În cadrul convorbirii telefonice cu Preşedintele Igor Dodon, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa menţinerii parcursului european al Republicii Moldova, a implementării Acordului de Asociere şi a Acordului Cuprinzător şi Aprofundat de Liber Schimb şi a reformelor necesare pentru apropierea de UE, pentru menţinerea poziţiei Republicii Moldova în privinţa reglementării dosarului transnistrean, cu respectarea integrităţii teritoriale în graniţele internaţional recunoscute şi cu neafectarea vectorului său pro-european, precum şi a consolidării comunităţii de limbă, cultură şi istorie care stă la baza relaţiei speciale dintre România şi Republica Moldova”, a mai adăugat Administraţia prezidenţială.

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a confirmat că a discutat cu Iohannis şi a dezvăluit că şi-a exprimat recunoştinţa partenerilor români pentru sprijinul din mai multe domenii. Dodon a subliniat şi că dialogul strategic dintre cele două ţări„va fi impulsionat după formarea majorităţii parlamentare şi a Guvernului de la Chişinău” şi şi-a reiterat invitaţa adresată preşedintelui Ioahnnis de a efectua o vizită oficială la Chişinău.

„La finele convorbirii am reiterat invitaţia pentru dl. Klaus Iohannis de a întreprinde o vizită oficială în Republica Moldova”, a precizat Dodon.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările