Iohannis: Am avut o discuţie informală cu Tăriceanu. Eu voi decide pe cine voi desemna premier. Dragnea: Nu am de gând să părăsesc frontul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO presidency.ro
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a constatat, în urma rezultatelor finale ale BEC, că niciun partid nu a reuşit să formeze o majoritate absolută, arătând că el este cel care va decide asupra numelui de premier pe care îl va desemna. În replică, preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că preşedintele va desemna candidatul la funcţia de premier, dar nu îl şi va decide.

Urmăreşte declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis:

UPATE Reacţia preşedintelui PSD Liviu Dragnea: 

Vreau să-mi exprim bucuria pentru cele două legi. După analiza judecătorilor de la CCR, aceasta a decis că sunt constituţionale (creşterile salriale şi legea prin care se elimină cele 102 taxe - n.r.). Faptul că preşedintele României a decis să întoarcă la Parlament legea care elimină  cele 102 taxe, nu-umbresc bucuria. Se mai întârzie puţin intrarea în vigoare acestei legi. Îmi este greu să înţeleg care este motivul pentru acre a fost retrimisă în Parlament. Sper să nu fie o reacţie a unei supărări generată de alegerile de duminică. Sunt rezervat pentru că vreau să citesc fundamentarea acestei legi. Va intra în vigoare după ce va trece într-un mod accelerat prin procedurile parlamentare. În proiectul de buget, aceste legui sunt cuprinse. Aş fi sperat să înceapă cu 3 ianuarie.

Despre întâlnirea dintre Iohannis şi Tăriceanu

Mi-a spus astăzi domnul Tăriceanu. Am avut o întâlnire, din nou, cu preşedintele Tăriceanu şi Constantin. Am fost surpsins! Mi s-a părut puţin ciudat ca, în paralel cu consultările, să aibă şi aceste întâlniri. Nu am insistat să-mi spună detalii. A rămas consecvent unei alianţe cu PSD. Am văzut şi invitaţiile făcute de domnul Tăriceanu de a intra într-un fel de construcţie, mergându-se până la a i se oferi preşedintele PNL. Nu înţeleg ce s-a întâmplat duminică. Nu reuşesc să-şi asimileze înfrângerea. A fost cauza principală pentru care a avut un scor atât de mic. Faptul că umblă prin oraş să-şi găsească un preşedinte de partid, aşa cum umblau după candidatul la Primăria Capitalei. Am încredere în partenerii de la ALDE. Sper ca domnul Tăriceanu şi domnul Constantin să spună cu cine a discutat de la PNL. Că domnul Orban spunea că poate a discutat cu portarul de la PNL. Nu am foarte mulet detalii despre locul acestei întâlniri.

Nu sunt constituţionalist, dar nu cred că este în regulă. Nici nu am de gând să părăsesc frontul, dacă se începe ceva! Sunt foarte curios să ştiu toată discuţia. Este bine pentru toţi trei. Domnul Tăriceanu nu are rezerve să facă acest lucru, dar este decizia dumnealui. Eu am spus că nu vom merge la consultări până nu se validează mandatele şi se va valida Parlamentul. După discuţiile care au apărut în ultimul timp, nu mai are sens să vorbim despre o disucţie informală. Vom merge la consultări, vom avea o disucţie calmă, nu foarte lungă, unde o să spunem cum vedem noi paşii următori şi cu cine vedem să se întâmple lucrurl acesta. Preşedintele poate interveni doar în situaţia în care grupurile politice nu se pot înţelege să aibă majoritate stabilă. Îmi vine greu să cred că nu se va ţine cont de ea şi să trimită o propunere despre care să ştie că va fi respins. Premierul desemnat este atributul preşedintelui, dar preşedintele nu îl şi decide. Este ales prin vot de către Parlament. 

Veţi propune numele premierului la consultările de miercuri?

Categoric. Numele propunerii noastre. Înainte de a merge la Cotroceni, vom avea o discuţie şi împreună vom cădea de acord. Eu nu am de gând să forţez nicio lege, în condiţiile în care ar bloca acest demers. Dar dacă acea lege nu va mai exista, vorbim doar de condiţia matematică şi politică. 

Declaraţiile preşedintelui:

Am venit de la Bruxelles, unde am participat la sesiunea de iarnă, dar nu despre asta vorbim astăzi. Avem rezultatele finale ale alegerilor. Vreau să felicit partidele care au reuşit să intre în Parlament. În primul rând PSD, care a obţinut scorul cel mai bun. Urmărind discuţiile din spaţiul public, am auzit sintagma votul popular. Votul popular de la aceste alegeri nu a desemnat niciun partid cu majoritate absolută. Voi convoca noul Parlament pentru marţi, iar pentru miercuri, 21 decembrie, şi joi, voi convoca consultări cu partidele politice. În afară de aceste chestiuni, au apărut două teme legate de legiferare pe care vreau să le menţionez.

Legea privind aprobarea OUG 20 privind creşterile salariale a fost declarată constituţională şi, în consecinţă, legea a fost promulgată de mine astăzi. O a doua lege, care a fost discutată astăzi, şi care se referă la renunţarea la câteva taxe a fost declarată constituţională. Eu voi trimite această- lege înapoi în Parlament. Nu cred că este bine să se renunţe, fără o discuţie aşezată, la taxa radio şi TV. 

Despre întâlnirea cu Călin Popescu Tăriceanu

Da, am avut o discuţie cu domnul Tăriceanu. A fost o discuţie informală, politică şi nu s-a referit la PNL. Nu mai detaliem ce a fost în continuare. 

Este posibil să avem alt Guvern decât PSD-ALDE?

Asta vă voi spune la momentul potrivit, când voi decide eu pe cine voi desemna prim-ministru. Nu vorbim despre mulţumire sau nemulţumire, ci despre discuţii politice. 

Despre scorul slab al PNL

Nu ştiu dacă se numeşte vină. Eu am participat la formarea noului PNL, iar, în ce priveşte buzunarul, nu am găsit niciun partid aici şi nici nu am de gând. Eu îmi doresc un PNL puternic. Nu este dorinţa mea de a transforma PNL într-un partid buzunar.

Domnul Dragnea spunea că dacă nu veţi respecta votul popular, nu respectaţi democraţia 

Eu cred că mă încadrez între cei care respectă democraţia. Chiar sunt dintre cei care promovează democraţia. Aţi observat că se fac multe, multe declaraţii. Toată lumea se poziţionează spre negocieri. Este bine să aşteptăm proba. Proba fiind votul de învestitură.

Despre posibilitatea demarării de alegeri anticipate

Cred că ne grăbim un pic cu aceste scenarii. Haideţi să-i lăsăm să vină la consultări, cum îşi imaginează formarea Guvernului, să voteze Parlamentul.

Aţi înţeles din discursul de aseară că Liviu Dragnea nu se va autopropune premier?

Nu am urmărit discursul de aseară şi nu mi-am pus problema. Preşedintele nu află din presă ce doresc partidele, ci de la consultări. 

Despre o majoritate absolută formată de PSD prin racolări

Aţi atins un subiect foarte sensibil: migraţia. Doar fondul este diferit. Noi avem migraţia politică, foarte toxică sau traseismul. Este această migraţie politică cel mai nociv fenomen în politică. Spun acest lucru pentru că Parlamentul care îşi încheie mandatul nu mai seamănă deloc cu Parlamentul de acum patru ani. Este imposibil! Dacă la alte capitole democraţia stă bine, la acest capitol, democraţia stă prost. Se pare că există lideri politici care din capul locului îşi imaginează că pot convinge parlamentari să-şi completeze echipa, arată că nu este o excepţie, ci un fenomen. Speranţa mea este că acest traseism nu va deveni un fenomen de masă în acest Parlament. Eu sper că acest lucru să fie de înţeles pentru partide. Rămâne formula pe care am enunţat-o astăzi. Eu vorbesc despre Parlamentul care se constituie în baza votului. Nu mai este problema mea dacă ei migrează. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite