Klaus Iohannis: Aştept o decizie pragmatică a Camerei Deputaţilor în cazul lui Ponta. Am încredere în ICCJ şi DNA

Klaus Iohannis: Aştept o decizie pragmatică a Camerei Deputaţilor în cazul lui Ponta. Am încredere în ICCJ şi DNA

Iohannis a solicitat demisia lui Victor Ponta

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că aşteaptă din partea deputaţilor o decizie pragmatică şi corelată cu situaţia politică în cazul votului cererii DNA în cazul premierului Victor Ponta.

„Eu consider ca parlamentarii sunt politicieni destul de bine orientaţi, care îşi dau seama când este important să reacţioneze politic corect. (...) Eu aştept o decizie pragmatică şi corelată cu situaţia politică", a declarat Iohannis la TVR.
 
De asemenea, preşedintele a argumentat că e de aşteptat şi normal ca situaţia creată în legătură cu urmărirea penală a premierului să aibă urmări şi în privinţa votului parlamentarilor cu privire la moţiunea de cenzură depusă la Parlament de PNL.
 
În situaţia în care Camera Deputaţilor încuviinţează urmărirea penală, voi lua atunci o decizie, în funcţie şi de reacţiile primului ministru", a adăugat Iohannis preşedintele.
 
„Este o situatie nemaintâlnită şi care are o greutate politică deosebită. Faptul că premierul în funcţie este acuzat de fapte penale ne pune într-o situaţie, ca şi tară, care trebuie gestionată repede şi bine. Este inadmisibil ca o persoană învinuită de fapte penale să fie premier (...) Din acest motiv, am solicitat demisia premierului. E singura posibiliate acum de a ieşi repede din această situaţie”, a mai spus Iohannis.
 
Întrebat dacă îşi menţine încrederea în Laura Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu şi în instituţiile pe care le conduc, preşedintele României a răspuns afirmativ: „Da, eu îmi menţin încrederea în instituţii, ICCJ, DNA. În general, trebuie să recunosc că am multă încredere în sistemul de justiţie din România. Iar dacă unii senatori, chiar cu funcţii destul de înalte, au anumite nelămuriri există căi foarte normale prin care ei pot solicita clarificări”.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: