Kelemen, întrebat pe cine vede în turul doi la prezidenţiale: Pe Toader Paleologu şi pe mine. Ar fi un tur doi cum nu a avut România de 30 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kelemen Hunor
Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că, după ce alegătorii au "încercat cu români", dar nu au fost mulţumiţi, apoi l-au votat pe Klaus Iohannis şi "există o oarecare nemulţumire", electoratul ar trebui să încerce şi cu un candidat maghiar, spunând că "va fi mult mai bine decât cu oricare dintre aceşti preşedinţi de până acum”.

"Mesajele mele în această campanie, viziunea mea nu este pentru maghiari, este pentru toţi cetăţenii României. Este şi pentru români şi pentru maghiari, şi pentru tătari, şi pentru turci, şi pentru evrei, şi pentru romi şi pentru toată lumea. Sper că voi reuşi să-i conving şi pe români că cea mai bună soluţie, cel puţin până în turul doi, să mă voteze pe mine. Aţi încercat cu români, nu eraţi mulţumiţi, aţi încercat şi cu Iohannis, văd că există o oarecare nemulţumire, putem să continuăm pe acest drum, încercaţi şi cu mine şi veţi vedea că va fi mult mai bine decât cu oricare dintre aceşti preşedinţi de până acum”, a spus Kelemen.

El a spus că este important ca statul să-şi respecte cetăţenii pentru că altfel aceştia nu vor avea încredere în instituţiile statului.

"Am plecat de la acest slogan, de la acest termen - respect, că înţelege şi românul, înţelege şi maghiarul şi până când nu va exista respect în această ţară şi trebuie să începem cu statul... Statul şi instituţiile statului, până când nu vor respecta pe cetăţeni şi îi vor trata ca nişte indivizi care au greşit undeva, doar că nu am avut timp să ne ocupăm de ei, nici cetăţenii nu vor avea încredere în stat. Şi dacă nu există încredere şi respect nu se poate construi nimic. Trebuie să plecăm de la acest principiu, de la această valoare şi apoi trebuie să vorbim de educaţie, trebuie să vorbim de infrastructură”, a mai spus liderul UDMR.

El a mai spus că trebuie vorbit şi despre viziune şi despre rolul României în această regiune.

"Portul Constanţa, Constanţa, de ce nu a devenit ceea ce ar fi trebuit să devină acum 30 de ani? De ce nu este România un hub şi pentru mărfuri şi pentru capital şi pentru gaze şi pentru alte resurse energetice spre Europa Centrală? De ce nu avem autostrăzi? De ce nu am reuşit să străpungem Carpaţii 100 de ani, 30 de ani, în 20 de ani măcar cu o singură autostradă. Trebuie să vorbim de viziune, rolul României în această regiune, suntem la Marea Neagră, ce aşteptăm, pe cine aşteptăm?“, a mai declarat liderul UDMR.

Întrebat pe cine vede în turul doi al alegerilor prezidenţiale, Kelemen a răspuns: "Pe Toader Paleologu şi pe mine. Ar fi un tur doi cum nu a avut România de 30 de ani".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite