Am mai avut şi alte momente unice astăzi, cu domnul Vosganian, zilele trecute cu domnul Adrian Sârbu şi domnul Adriean Videanu, dar nimeni nu poate concura apetitul mass media pentru Elena Udrea. S-au reluat vechi fotografii şi imagini cu Elena Udrea, unele publice, altele private, s-a jubilat ore întregi la reţinerea şi încătuşarea acesteia, s-au făcut print screen-uri şi cadre apropiate pentru a putea vedea oricine cătuşele, unii comentatori au dat frâu liber misoginismului şi mitocăniei, multe comentarii, scenarii, talk-show-uri.

Dorinţa oamenilor de a vedea, după 25 de ani de fraude, politicieni corupţi condamnaţi este de înţeles; trăim într-o ţară în care s-a furat din seninătatea şi normalitatea zilelor de către nişte impostori lipsiţi de scrupule. Este firesc să ne gândim că, iată, în sfârşit, după faptă şi răsplată şi să sperăm că toate prejudiciile acestea enorme (zeci de milioane de euro) vor fi recuperate de statul român, pentru că toţi banii aceştia reprezintă spitalele lăsate în paragină, şcolile abandonate, drumurile lipsă, zilele îngropate în mizerie, umilinţă, tristeţe şi lipsă de speranţă. Pentru că este trist să ştii ce poţi, cât poţi şi ce ai de oferit pentru ţara ta şi să fii trimis pe margine sau redus la tăcere de către cei plini de trufie care defilează astăzi pe ecrane. În final, pe unii dintre noi ne consolează prea puţin o arestare a unui corupt, când vedem că această castă coruptă a politicienilor de astăzi se protejează fără remuşcări sau ruşine în continuare, aşa cum s-a întâmplat astăzi în Senat cu votul împotriva urmăririi penale a senatorului Varujan Vosganian. Aici suntem.

Schimbarea nu va interveni dacă nu ne vom lămuri ce fel de justiţie avem şi către ce trebuie să tindem. Sunt comentatori care au ridicat câteva semne de întrebare pertinente: 1. de ce Elena Udrea a fost reţinută abia acum, când se ştiau date despre fraude în dosarul gala Bute din 2011, iar în dosarul Microsoft de mai demult?; 2. de ce s-a putut vota cu celeritate în Parlament în cazul ei, iar în cazul altora se trenează sau se votează împotrivă (cazul Vosganian)? 3. de ce show-ul acesta mediatic fără precedent?

Ar mai fi câteva aspecte legate de misoginismul, mitocănia şi nivelul rudimentar al aşa-zilelor dezbateri televizate, cu foarte puţine excepţii. Vedem în fiecare seară persoane de un grobianism deşănţat şi cu o specializare incertă către inexistentă, care nu îşi pot înfrâna jubilările. Nu putem cere cetăţeanului care poate şi-a pierdut locul de muncă sau salariul să respecte minimal acest lucru, dar putem cere presei să fie competentă, decentă şi informată. Am văzut emisiuni întregi cu moderatori şi invitaţi de-a dreptul isterizaţi de cătuşele – sau lipsa lor – Elenei Udrea, de îmbrăcămintea ei, de viaţa ei privată, de fotografiile cu prietenii ei, comentarii indecente şi insinuări de tot felul. Nu este mai puţin adevărat, că Elena Udrea, considerată un politician abil, nu a ştiut deloc să combată ostilitatea împotriva ei şi reputaţia proastă pe care şi-a construit-o în timp. Mă întreb dacă nu cumva grobianismul, tupeul şi kitsch-ul sunt ingredientele necesare unei cariere de succes în ţara asta.

Revenind la justiţie şi alte instituţii ale statului implicate în show-ul Elena Udrea ar trebui să aflăm, la un moment dat, motivele pentru care deschiderea unei anchete penale în cazul Udrea a durat câţiva ani, deşi existau indicii şi probe semnalate de o parte a presei. De asemenea, implicarea SRI în anchetele penale, dincolo de ceea ce prevede legea trebuie lămurită. Opinia publică a rămas cu impresia că există sau existau probe strânse de SRI prin interceptări şi/sau alte metode care nu au fost furnizate toate/în acelaşi timp justiţiei, ci într-un anume dozaj. Există de asemenea o nedumerire justificată privind coincidenţa dintre finalizarea mandatului lui Traian Băsescu şi declanşarea anchetei penale în cazul Elena Udrea. O altă coincidenţă neelucidată pe deplin rămâne demisia lui George Maior şi apariţia în prim plan a misteriosului domn Coldea. Dacă justiţia funcţionează independent în România trebuie să avem răspunsuri şi la toate aceste întrebări, justificate şi fireşti. Comisia de control a SRI din Parlament s-a dovedit nimic mai mult decât o glumă proastă, iar acest lucru trebuie să se schimbe. Societatea civilă şi cetăţenii, mai ales după ce s-a întâmplat astăzi şi în Senat, nu pot avea încredere în ce spun politicienii; trebuie instituite urgent nişte mecanisme reale de control – adică de transparenţă, competenţă şi integritate – care să transmită informaţii corecte şi concrete către cetăţeni. Nimeni nu poate lua în serios un control asupra SRI făcut de Sebastian Ghiţă, un afililiat apropiat SRI, într-o şedinţă cu uşile închise.

În ceea ce priveşte presa şi cătuşele era suficientă o căutare google pentru a găsi legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal pentru a se lămuri că demnitatea umană trebuie respectată, iar cât timp procesul penal nu a fost declanşat, cătuşele nu sunt obligatorii, iar legea prevede condiţiile în care e necesară această măsură. Alternativ, orice jurnalist poate suna la Ministerul Justiţiei să întrebe, dacă au considerat că este o informaţie de interes public vitală. Un mimim efort jurnalistic ar fi dus şi către hotărârile CEDO în care România a fost condamnată de mai multe ori pentru nerespectarea art. 3 din Convenţia pentru protejarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în ceea ce priveşte expunerea unei persoane în public purtând cătuşe, nerespectarea condiţiilor de detenţie adecvate standardelor Comitetului European pentru prevenirea torturii şi apariţia în presă a unor extrase din transcrierile convorbirilor telefonice interceptate în cursul urmăririi penale care încalcă art. 8 din Convenţie (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie).[1]

În concluzie, deocamdată avem în continuare o ”justiţie-spectacol”, lipsită de sobrietate, o justiţie televizată, aspect punctat şi de fostul preşedinte, şi de actualul preşedinte şi de partenerii occidentali care au remarcat apariţia în presă, ”pe surse”, a unor dovezi din dosarele penale, care pot periclita atât anchetele penale, cât şi drepturile fundamentale protejate prin Convenţie. E bine să fim conştienţi de limitele dintre drepturi, dreptul la libertatea de exprimare a presei şi dreptul la viaţa privată şi demnitate a învinuitului şi să le interiorizăm, măcar pentru a evita condamnări viitoare ale României pentru încălcarea repetată a drepturilor fundamentale.

 

 

 

 



[1] A se vedea Căşuneanu vs. România, nr. 22018/10, hotărâre CEDO pronunţată în aprilie 2013 - http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-118582#{"itemid":["001-118582"]} sau http://www.hotararicedo.ro/index.php/news/2013/04/obligatia-statului-de-a-nu-supune-o-persoana-la-tratamente-inumane-degradante-expunerea-in-public-incatusata-conditii-detentie-dreptul-la-viata-privata-aparitia-presa-transcrieri-convorbiri-telefonice-interceptate-autorizat-casuneanu-c-romaniei