Jocuri de putere fără Rareş Bogdan. Culise. Cum a ratat fostul moderator TV şefia filialei Bucureşti

Jocuri de putere fără Rareş
Bogdan. Culise. Cum a ratat fostul moderator TV şefia filialei Bucureşti

Ludovic Orban şi Rareş Bogdan nu mai sunt atât de apropiaţi / Foto Inquam Photos / Adriana Neagoe

Liderul PNL Ludovic Orban a refuzat să-l propună pe Rareş Bogdan la şefia filialei Bucureşti pe motiv că profilul fostului moderator TV nu se pliază pe aşteptările electoratului tânăr, exigent, apropiat de USR, care domină Capitala, susţin surse liberale pentru „Adevărul“. În plus, Rareş Bogdan a fost susţinut de eternii perdanţi şi blatişti din partid.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele PNL Ludovic Orban a propus-o pe Violeta Alexandru pentru funcţia de lider al organizaţiei Bucureşti, nu pe Rareş Bogdan. Astfel, fostul moderator al emisiunii „Jocuri de Putere cu Rareş Bogdan” s-a lovit pentru prima dată de jocurile din partid, care l-au lăsat în afara puterii.

Motivele? În primul rând, cercetările sociologie comandate de PNL au arătat că Rareş Bogdan nu are priză în Bucureşti, acolo unde liberalii au fost spulberaţi de Alianţa USR-PLUS, care a scos un scor aproape triplu faţă de PNL – peste 40%.  „Rareş Bogdan aduce voturi la sate, comune şi în urbanul mic. Acolo prind mesajele sale patriotice. În Capitală, votanţii drepei au alt profil: tineri, pretenţioşi, care aşteaptă feţe noi.  E indiscutabil că Rareş Bogdan ne-a ajutat în campanie, însă locul său nu e în fruntea organizaţiei Bucureşti“, susţin surse din conducerea PNL pentru „Adevărul“.

Tocmai pentru a se apropia cât de cât de USR-PLUS, Ludovic Orban a propus-o pentru şefia filialei pe Violeta Alexandru, fost ministru pentru Dialog Social în Guvernul Cioloş şi director al Institutului pentru Politici Publice (IPP), deci conectată la cerinţele societăţii civile. Potrivit surselor citate, Violeta Alexandru este foarte apreciată în partid, dovadă şi scorul cu care a fost aleasă: 21 de voturi pentru, doar două împotrivă şi două abţineri. „Au fost colegi care l-au susţinut în şedinţă pe Rareş Bogdan, dar care au vorbit frumos despre Violeta Alexandru“, susţine unul dintre liderii PNL. Deputatul Florin Roman şi eurodeputatul Cristian Buşoi, fost lider al organizaţiei Bucureşti, au fost de partea lui Rareş Bogdan.

Curăţeanie şi la sectoare
Cu o zi înainte de şedinţa PNL, 600 de membri ai organizaţiei Bucureşti au trimis o srisoare de susţinere pentru Rareş Bogdan, însă demersul mai degrabă l-a afectat pe fostul realizator TV. „A fost încă o confirmare că vechea gaşcă nu se dă dusă, în ciuda faptului că PNL a ieşt pe locul trei la Bucureşti, chiar şi după PSD. Ba mai mult, unii dintre actualii lideri de sectoare, cunoscuţi ca blatişti, se lăudau că vor rămâne în continuare în funcţie dacă va fi ales Rareş Bogdan“, susţin surse din partid pentru „Adevărul“. Cristian Olteanu, fost lider al PNL Sector 5, şi Răzvan Sava, fost lider PNL Sector 4, au iniţiat scrisoarea de susţinere, susţin sursele citate. Olteanu este apropiat de baronul liberal Teodor Atanasiu, în timp ce Răzvan Sava e tovarăş cu Cristian Popescu Piedone, primarul demisionar în urma tragediei de la Colectiv.

Violeta Alexandru va veni în decurs de o săptămână cu 6 noi propuneri pentru şefia sectoarelor, aşadar toţi liderii actuali, mulţi dintre ei aflaţi în cârdăşie cu PSD, vor fi schimbaţi cu persoane noi, fără pete. „Începe o nouă etapa azi în PNL. Veţi vedea decizii în acest sens. Oamenii trebuie să vadă că PNL e o forţă de opoziţie autentică“, a spus Violeta Alexandru, întrebată dacă-i va exclude din partid pe blatişti.

„Ai un singur «Number One» şi tu vrei sa joci finala cu rezervele“
În şedinţa Biroului Executv (BEX) în care a fost validată Violeta Alexandru, deputatul PNL Florin Roman, unul dintre susţinătorii lui Rareş Bogdan, s-a contrat cu Ludovic Orban. „Un lider trebuie să adune, nu să dezbine. Ce se întâmplă acum la partid nu e nici statutar, nici constructiv. Rareş Bogdan era varianta mai bună“, i-a transmis Roman lui Orban. Preşedintele PNL n-a rămas dator. „Spre deosebire de tine, eu nu am scris pe Facebook pe cine susţin. Decizia în legătură cu Violeta Alexandru e bazată pe multe analize“, a spus Orban, aluzie la faptul că Florin Roman a postat pe Facebook  în urmă cu câteva zile următorul mesaj: „Când ai un singur «Number One» şi tu vrei sa joci finala cu rezervele, asta înseamnă ca mergi la victorie? Prietenii ştiu de ce!“. Preşedintele Klaus Iohannis l-a numit pe Rareş Bogdan „number one“, imediat după ce a fost instalat în fruntea listei pentru europarlamentare.

Rareş Bogdan le-a cerut colegilor să tragă în campania penru alegerile prezidenţiale. „Trebuie să facem echipă. Dacă nu, e posibil ca după prezidenţiale să mergem la recepţiile de la Cotroceni la Cioloş, nu la Iohannis“, a spus Rareş Bogdan în şedinţă, potrivit informaţiilor obţinute de „Adevărul“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: